Părintele Teofil printre contemporani

Așa cum am precizat în prima parte a articolului (Răsunetul 5 martie 2024), la 3 martie a.c. s-au împlinit 95 de ani de la nașterea marelui duhovnic de la mănăstirea Brâncoveanu (Sâmbăta de Sus), motiv pentru care oferim cititorilor o întâlnire cu marea personalitate duhovnicească a acestuia. Părintele Teofil s-a bucurat de multe aprecieri din partea celor care l-au cunoscut, pentru viața lui duhovnicească și autentică în Hristos Domnul, pentru sinceritatea lui și pentru faptul că oriunde se afla, în biserică sau în lume, împărtășea bucurie, fiind numit pe bună dreptate „Duhovnicul Bucuriei”. A fost apreciat pentru viața lui duhovnicească, pentru știința sa teologică de mulți dintre ierarhii Sfântului Sinod, de Profesorii de Teologie, de preoții slujitori ai altarelor, pentru care era un exemplu vrednic de urmat, și, nu în ultimul rând, a fost iubit de credincioșii Bisericii noastre, care simțeau o mare bucurie atunci când aveau ocazia să-l asculte. Așa cum am precizat în prima parte a articolului, vom reda câteva cuvinte de apreciere la adresa Părintelui Teofil Părăian venite din partea unor ierarhi ai Bisericii noastre și a doi dintre ucenicii cei mai apropiați.

*Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

<<În obștea Mănăstirii Brâncoveanu, care a trecut adesea prin încercări și necazuri, monahul Teofil a devenit, după cum i se tâlcuiește și numele,iubitor de Dumnezeu, dar și iubit de El.Aici a cunoscut cuvioși părinți rugători și luptători, despre care a vorbit mulțimilor în multe din cuvântările sale, dar și pe marii mitropoliți cărturari Nicolae Bălan, Nicolae Colan și Antonie Plămădeală. Căutat și ascultat de credincioși doritori de îndrumare spirituală, cuvântul său a fost primit ca fiind al unui duhovnic înțelept, făcător de pace și purtător de bucurie. Deși nu putea privi cu ochii trupești frumusețile Creației și chipurile semenilor, Părintele Teofil a primit de la Dumnezeu darul discernământului duhovnicesc și pastoral, pentru a cunoaște lumina sufletelor celor care veneau la el, îi cereau sfatul și primeau de la el lumina harului Duhului Sfânt.

Cuvintele sale duhovnicești rostite în diverse împrejurări: slujbe, întâlniri, conferințe, meditații și interviuri au fost adunate în peste 30 de cărți care oferă lumină sufletelor dornice de mântuire și viață veșnică.  Având drept călăuză Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii, Părintele Teofil Părăian tâlcuia cu mult zel și bucurie dreapta credință mântuitoare, adresându-se atât oamenilor simpli, cât și intelectualilor, personalităților din viața publică, tinerilor și vârstinicilor. A vorbit adesea la diferite posturi de radio și televiziune, cu precădere Radio și Televiziunea TRINITAS. În luna august a acestui an 2009 am avut bucuria să-l întâlnim din nou în vestita ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, împreună cu ierarhi, profesori de teologie și preoți de parohie care l-au ascultat și i-au admirat înțelepciunea unită cu dragostea pentru Biserică și pentru popor.

 Predicator misionar și duhovnic înțelept, părintele Teofil a fost un monah cu zel de apostol, „făcându-se pildă credincioșilor cu vorbirea, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credință, cu viață curată” (I Timotei, 4,12). Întrucât a fost în timpul vieții sale pe pământ un luminător de suflete, Părintele Teofil Părăian va fi și în ceruri o candelă aprinsă, adică un rugător către Dumnezeu. Lumina faptelor sale, a vieții sale smerite și jertfelnice, a învățăturii sale duhovnicești, roditoare de virtuți, constituie o icoană sau o călăuză, mai ales în vremuri de tulburare sufletească>>.

*Mitropolitul Antonie  Plămădeală al Ardealului

<<Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Părăian este călugăr în mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus. E născut din părinți țărani, cel mai mare dintre cei patru frați. Așezat în Mănăstirea Sâmbăta a trecut întâi prin viața monahală obișnuită. Și poate că ar fi rămas obișnuită. Văzându-i însă abilitatea, priceperea cu care tratează toate problemele, am socotit prin 1983 să-l hirotonesc preot șisă-i dau astfel posibilitatea de a se manifesta după cum va crede de cuviință. Era diacon încă din anul 1960, fiind hirotonit de Mitropolitul Nicolae Colan.

A început astfel cu mici conferințe și a continuat cu altele mai mari, până când a devenit un conferențiar cunoscut și a fost invitat în tot mai multe orașe din țară și străinătate. Ca urmare a ajuns să publice până astăzi mai multe cărți, volume de conferințe. Dacă îi citim cărțile, sau dacă stăm de vorbă cu dânsul, constatăm nu numai că este dotat, dar că este ceva mai mult, este foarte muncitor și dincolo de acestea are un optimism extraordinar. Și acest optimism e în legătură cu viața lui și a tuturor oamenilor.

Este uimitor, dacă stăm și ne gândim mai mult, e de-a dreptul dumnezeiesc felul în care privește lumea, felul în care o simte, felul în care este în comunicare cu ea.Când vorbește oamenilor nici nu îți dai seama că el nu vede. E atât de aproape de problemele omului, de problemele cu care e confruntat, de nevoile pe care le are. El, parcă știe totul, parcă înțelege totul, parcă are soluții pentru toate cazurile care îi vin înainte. De altfel, nici nu face caz de faptul că el nu vede. Și nimeni nu are impresia că el nu vede. E un om unic prin calități, un om care dă speranțe tuturor, un om care parcă vede nevoile și simte trebuințele fiecăruia. E un om extraordinar!>>.

*Mitropolitul Laurențiu  Streza al Ardealului

<<Asemenea înaintașului său în cele ale duhovniciei în mănăstirea Brâncoveanu, părintele Serafim Popescu, și Părintele Teofil Părăian a fost unul dintre ucenicii Părintelui Arsenie, marele duhovnic și părinte duhovnicesc al unei mulțimi mari de credincioși. Părintele Teofil a fost un om al bucuriei, un om care, înzestrat de Dumnezeu cu simțuri care să compenseze lipsa vederii, a fost cel care a împlinit o lucrare deosebită în cadrul Bisericii. Slujea constant, permanent, în fiecare Duminică și în fiecare sărbătoare și în timpul săptămânii, așa cum părintele Serafim Popescu a slujit timp de 50 de ani Sfânta Liturghie zilnic, tot așa și Părintele Teofil s-a dăruit acestei slujiri, deși a păstrat-o ca un dar și ca o derogare de la arhiereu. Lucrarea cea mai importantă pe care a împlinit-o Părintele Teofil, a fost cea pastoral-misionară, prin cuvântările sale deosebite și mai ales prin conferințele pe care le-a ținut în toată țara, atât la tineri, cât și la credincioșii învârstă, oferindu-le tuturor bucuria aceasta de a fi creștini, bucuria aceasta de a-L urma pe Hristos. Pe chipul său întâlnim schița unui zâmbet special al lui, să te poată simți;  după ce ți-a auzit vocea te îmbrățișa într-o formă specială, îți strângea mâna atât de tare și de insistent, și te cunoștea pe fiecare, chiar dacă dădea-i mâna cu el înainte de a rosti un cuvânt. Bucuria aceasta am primit-o și noi cei care am fost ucenicii lui. L-am avut părinte duhovnicesc multă vreme, atât credincioșii, cât mai ales preoții din jurul mănăstirii și nu numai.

Mănăstirea Sâmbăta îi simte și acum prezența sa lucrătoare prin ceea ce a lăsat acolo, în ceea ce a clădit, prin ceea ce el a semănat în sufletele credincioșilor, pentru că la mormântul lui vin mulți credincioși care îi aduc cinstirea și mulțumirea pentru ceea ce au primit de la Dumnezeu prin mijlocirea acestui vrednic lucrător în ogorul Domnului. Dacă a lăsat o sumedenie de cuvinte în sufletele credincioșilor, a lăsat  și în scris multe dintre cuvântările sale, pe care o să ne îngrijim să le reedităm într-un volum special sau în mai multe volume, în așa fel încât lucrarea aceasta pe care o vom împlini cu mănăstirea, să fie un omagiu adus acestei zidiri deosebite, pe care a făcut-o Părintele Teofil. Îmi amintesc de ultima întâlnire cu Părintele Teofil fiind la spital la Brașov. Trecând printr-o boală, printr-o încercare deosebită, dimineața când s-a trezit mi-a spus: „Am încercat să văd dacă sunt viu sau nu sunt viu; sunt în viață sau sunt plecat. Am constatat că Dumnezeu mi-a dat încă îngăduința aceasta de a mai rămâne pe pământ și m-am rugat lui Dumnezeu așa: Doamne dacă mai ai nevoie de mine aici pe pământ mai ține-mă; dacă nu,  sunt pregătit să vin la Tine!”. Bucuria aceasta, pacea aceasta pe care a avut-o el în suferință, ne-a lăsat-o nouă ca dar și de câte ori ne amintim de dânsul, ne amintim de aceste cuvinte care ar trebui să ne călăuzească pe fiecare dintre noi>>.

***

<< Pentru noi toți este un exemplu, mai ales pentru preoți, pentru că a propovăduit Evanghelia lui Hristos  din surse directe. Mai întâi de toate a cunoscut Sfânta Scriptură, a cunoscut comentariile la Evangheliile pe care le explica credincioșilor. A mai adăugat încă un izvor care i-a fost de fapt sursă de trăire duhovnicească: Sfânta Liturghie! Aproape că nu exista cuvântare în care să nu amintească ceva din Taina Liturghiei, măcar un fragment, măcar o exclamație sau o binecuvântare, pentru că toate le trăia și le știa pe de rost, dar le repeta înlăuntrul sufletului său. (…) Și-a mai adăugat ceva ca sursă pentru viața sa și pentru propovăduirea sa: inspirația din Sfinții Părinți. Părinții Bisericii au stat la temelia credinței sale și a propovăduirii sale, cu atât mai mult Părinții din Pateric (…).

A fost și un predicator și misionar ca nimeni altul, adresându-se tuturor credincioșilor, dar având o dragoste deosebită față de tineri>>.

*Mitropolitul Teofan  Savu al Moldovei

<< Trăim într-o lume obosită de atâta neliniște, frământare și trufie luciferică. Oriunde întorci capul, întâlnești chipuri obosite lăuntric și fizic; stres, plictiseală, angoasă, într-un cuvânt – oboseală. Întâlnirea cu Părintele Teofil surprinde prin diferență față de ceea ce-ți oferă, în general, întâlnirile cu oamenii. Cuvântul lui, binecuvântarea lui, mustrarea sau iertarea lui odihnesc ființa lăuntrică a interlocutorului. Socot că aici se dezleagă taina neobișnuitei atracțiipe careo simt cei tineri, dar nu numai ei, la auzul că undeva vorbește Părintele Teofil sau că i s-a mai publicat o carte. Obosiți de greutatea zilei și a nopții, încărcați de probleme nerezolvate, chinuiți de frământări lăuntrice, zdrobiți adesea în sufletul lor de neînțelegerea celor din jur, tinerii aleargă la întâlnirea cu Părintele Teofil ca la un izvor de odihnă, ușurare, alinare și reconfort sufletesc>>.

*Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului

<<La ora actuală, Părintele Teofil este unul dintre duhovnicii noștri cei maicunoscuți, nu numai prin cuvântările pe care le rostește oricând și oriunde, dar și pentru că răspunde cu timp și fără timp tuturor acelora care îi cer un sfat, o îndrumare sau o rugăciune de mijlocire către Bunul Dumnezeu. Faima lui a depășit limitele Bisericii noastre, ajungând până departe. 

Calitățile care îl fac pe Părintele Teofil  iubit, căutat și preferat de cei ce doresc să înainteze pe drumul desăvârșirii sunt foarte multe. Deși nevăzător, a parcurs toate operele filocalice, pe care le-a reținut aproape întocmai, așa încât le poate utiliza oricând în funcție de problemele vieții de fiecare zi. Mulți am citit aceste opere, dar el știe să le aleagă și să le citeze admirabil, în funcție de necesități. Datorită unei memorii fantastice, reușește să reproducă pagini întregi dintr-un Sfânt Părinte sau altul. El poate reproduce și poezii dintre cele mai diferite, de unde și rugămintea pe care deseori ascultătorii i-o adresează să le recite. Ceea ce reprezintă însă una dintre laturile remarcabile ale sfătuirilor sale duhovnicești este omenescul, lipsa de ostentație și înțelegerea lipsită de exagerări a modului cum îl tratează pe cel ce i se confesează. Cum însuși mărturisește, a ajuns aici pornind de la sine însuși: „N-am urmărit lucruri extraordinare, nici pentru mine, nici pentrualții, ci viața mi s-a desfășurat normal, fără opintiri, fără veleități, cu simpla dorință de a sluji lui Dumnezeu prin tot ce fac, deci nu numai prin rugăciune”.

Cei care apelează la  Părintele Teofil sunt deseori mirați de modul neconformist de a sfătui sau de a explica situații dintre cele mai complicate. Dar tocmai acest lucru îi atrage și îi înțelepțește pe măsură. Sunt ani de zile de când Părintele Teofil peregrinează prin toată țara, din oraș în oraș, vorbind credincioșilor și dialogând răbdător cu ei, îndemnându-i și încurajându-i, împrumutându-le de la sine optimismul și elanul duhovnicesc care îl caracterizează>>.

*Sofian Brașoveanul, episcopul-vicar al Germaniei, Austriei și Luxemburgului

<<Este extraordinar ca un om care se află  la amurgul vieții să poată afirma, referindu-se la viața sa de monah: „Venind la mănăstire, am dus o viață frumoasă (…), am parcurs aici 56 de ani de viață, ani de lumină, ani de bucurie, ani de veselie”. În mănăstire, Părintele Teofil se consideră a fi în tinda raiului, la poarta cerului, în casa lui Dumnezeu și la locul împlinirilor, și trăiește cu bucuria de a se găsi într-un astfel de loc. Se bucură de comuniunea cu Dumnezeu, se bucură să se știe sub ocrotirea Lui, știindu-L pe Dumnezeu bun și iubitor de oameni, știind că El face totul pentru binele, pentru mântuirea noastră, deoarece este Tatăl nostru.Bineînțeles că greutățile, inerente chiar vieții într-o mănăstire, nu au lipsit. Dar Părintele nu s-a poticnit de neputințele celor din jur, ci și-a păstrat ochii sufletului ațintiți spre Dumnezeu, străduindu-se să împlinească el binele. Cuvinte ale lui ca: „Salt înainte pe cont propriu” sau „Dacă în lumea aceasta ar exista posibilitatea ca un singur om să fie cumsecade, acela vreau să fiu eu”, reliefează această stare de spirit.

Asumându-și viața în cadrul oferit de mănăstire, bucurându-se să cunoască tot mai mult, să înțeleagă tot mai mult, Părintele Teofil a fost deschis către orice informație care să-i sporească cunoașterea și înțelegerea. S-a bucurat de tot ce este frumos și bun, a fost bucuros să folosească orice sursă de cunoaștere, a fost mereu treaz și gata să verifice, raportând la cuvântul Domnului Hristos cuprins în Evanghelie chiar propria tradiție ortodoxă monahală. De aceea a devenit un monah puțin atipic, dar un monah viu, treaz, și luminat. Afirma cu orice prilej: „Două lucruri m-au ajutat în viață: credința în Dumnezeu și cultura”. Deoarece prin credință și-a găsit sensul și rațiunea existenței, iar prin cultură și-a înnobilat credința și și-a înfrumusețat ființa, devenind un călugăr în sensul primar al cuvântului, devenind un adevărat bătrân frumos.

Tot ceeace a acumulat în suflet, Părintele Teofil s-a bucurat mereu să poată pune și la dispoziția tuturor doritorilor de a trăi o viață îngrijită, frumoasă, raportată la Dumnezeu. Condițiile pentru o activitate neîngrădită i-au fost create de evenimentele din decembrie 1989. După acest an, părintele a fost căutat de un număr mereu crescând de oameni, între care mulți intelectuali și mulți tineri, studenți, doritori de îndrumare sufletească prin spovedanie și sfat duhovnicesc. Prin activitatea sa de predicator și duhovnic, părintele Teofil a transformat mănăstirea de la Sâmbăta într-o adevărată universitate duhovnicească. Totuși, părintele nu s-a limitat doar la a-i aștepta pe tineri la mănăstire, ci a mers și el înspre ei, vizitând mare parte din orașele țării, îndeosebi centrele universitare, pentru a ține conferințe, în care a vorbit despre Domnul Hristos, despre frumusețea vieții în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. De-a lungul a 17 ani a susținut peste 200 de conferințe în aproximativ 40 de localități din țară, din Europa Occidentală și din Grecia. Timp de 15 ani a fost și invitatul unor tabere de tineret organizate la mănăstiri din județul Alba.

La apusul vieții, părintele Teofil constata că vocația lui principală a fost aceea de propovăduitor. S-a bucurat să vorbească despre Dumnezeu, s-a bucurat să ofere îndrumare și bucurie oamenilor. A trăit hrănindu-se din bucuria de a fi un colaborator al lui Dumnezeu și din aceea de a căuta să aducă în jurul său cât mai multă împlinire și bucurie. Nu în zadar își amintea părintele un cuvânt pe care i-l spusese în tinerețe duhovnicul său, părintele Serafim Popescu: „Copile, eu mă bucur de succesele tale cum mă bucur de ale mele”. Aceasta era și bucuria părintelui Teofil, să vadă că sămânța semănată de el adduce roadă în sufletele oamenilor, ajutându-i să-și găsească drumul în viață, să trăiască cu sens, împlinind voia lui Dumnezeu spre binele lor veșnic.

Părintele Teofil, asumându-și cu responsabilitate credința, trăind cu strădania continuă de a se depăși pe sine, a ajuns la o stare de bucurie, la bucuria de fiu al lui Dumnezeu care se știe sub binecuvântarea, ocrotirea și călăuzirea Tatălui său ceresc. Este vorba de acea stare pe care de fapt o căutăm cu toții. Tocmai de aici și succesul lui deosebit de mare. Oamenii, cu atât mai mult tinerii, au nevoie de modele, în care să vadă cum se trăiește prin credință, să poată percepe în ființa lor ceva din realitatea cerului.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că în părintele Teofil ne-a dăruit un astfel de om, în a cărui viață am putut vedea continuu un om care întrupa în ființa lui Evanghelia, care ne-a pus adeseori în atenție cuvinte ca acestea: „Creștinismul e viață, nu-i gheață”; „Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut”; „Credința îl înobilează pe om” și ea trebuie să fie desporăvătoare, nu împorăvătoare”; ne-a amintit că a trăi prin credință înseamnă „să te depășești și să te dăruiești” continuu. Întrupând aceste cuvinte în viața sa, părintele a dus, prin credință, prin depășire și dăruire de sine, o viață în bucurie. O bucurie pe care s-a străduit pe cât i-a stat în puteri s-o transmită și altora, având ca și argument pentru aceasta iubirea lui Dumnezeu pentru om și cuvântul Domnului Iisus Hristos: „Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi și ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11) >>.

*Preot Sabin Vodă, Alba-Iulia

            << Dar al lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu pe chip, părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit, un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii,  părintele Teofil și-a întemeiat viața pe credință și cultură.A fost un lucrător și înmulțitoral binelui și al bucuriei, a fost un ziditor de suflete și a renăscut pe mulți la viața duhovnicească în Hristos și în Biserică prin predicile, conferințele sau îndrumările sfinției sale.

A plecat din această viață cu nădejdea că Domnul Hristos îl va primi în Împărăția Sa alături de Maica Domnului și de toți sfinții, pentru că toată viața și-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor.Părintele Teofil ne-a lăsat o moștenire impresionantă întrupată în viața sa, în cuvintele sfinției sale, în cele 45 de cărți, în înregistrările cu predicile, conferințele sau interviurile realizate în ultimii 20 de ani de viață.

Părintele Teofil a pornit în această viață de la răutate și a ajuns la bunătate. Zicea mereu părintele că „mai întâi datoria și apoi bucuria”, sau „măsuracredinței e măsura vieții, cum ți-e viața așa îți este și credința”. Zicea părintele Teofil că, dacă vrei să-ți faci rânduială în viață, trebuie să-ți faci mai întâi rânduială în minte.

Părintele a avut mulți prieteni și zicea despre dânsul că este o realizare a prietenilor săi. A fost un iubitor al Sfintei Scripturi, a Sfinților Părinți și al slujbelor Bisericii. A fost un călugăr modern și în același timp autentic. Se împărtășea continuu cu Sfintele Taine și zicea, cât putea de des, rugăciunea cu care se mântuiesc călugării, rugăciunea lui Iisus sau, cum îi plăcea părintelui să zică, rugăciunea de toată vremea.

După 1990, părintele a fost un adevărat apostol al tinerilor, susținând conferințe duhovnicești în aproape toate centrele universitare din țară, iar în ultimii ani fiind invitat și peste hotare. Zicea părintele Teofil că viața duhovnicească nu se așteaptă, ci se realizează. Insista părintele Teofil să  spună, pentru noi, cei credincioși, norma credinței noastre nu este Scriptura, ci învățătura Bisericii, iar citirea și înțelegerea Scripturii se fac în Biserică, după învățătura Sfinților Părinți și a slujitorilor Bisericii>>.

            Din aceste scurte referiri la viața și activitatea misionară a Părintelui Teofil Părăian, ne putem da seama că acesta a fost un adevărat Stâlp al Ortodoxiei românești, un mărturisitor și un trăitor autentic al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, un monah dăruit semenilor săi. Pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au ascultat, în cadrul serilor duhovnicești sau a conferințelor susținute, Părintele Teofil va rămâne un far călăuzitor, un Părinte duhovnicesc care a împărtășit Bucurie și Mângâiere,  Credință și Iubire, Bunătate și Smerenie.

                                                               Preot dr. Ion Alexandru Mizgan