Părintele Florin Nalaţ, Parva: Mă bucur și sufăr împreună cu credincioșii mei. Ca preot să te oferi ca exemplu cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu credința

 

-Pentru început, fiind primul nostru dialog,  aş vrea să facem  o scurtă prezentare. Păstoriţi o cumunitate frumoasă, Parva, cu oameni vrednici şi credincioşi. Este prima dvs parohie ? 

-M-am născut în data de  15 februarie 1978 în satul Tăure. Sunt absolvent al  Seminarului Teologic Baia Mare din anul 1997 și al Facultății de Teologie Ortodoxă din Pitești din anul 2000. Deși acum slujesc în Parva, primul loc de slujire, între anii 1997 – 2000, a fost Parohia Ortodoxă Petea din Protopopiatul Satu Mare. De aici am plecat prin transfer la Parohia Ortodoxă Arșița din Protopopiatul Năsăud unde am slujit timp de nouă ani, între anii 2000-2009. În această perioadă, împreună cu credincioșii din Arșița, am realizat pictura interioară a bisericii și am zidit o casă parohială. După această etapă am venit ca preot în Parohia Parva. Slujesc aici din anul 2009. Împreună cu credincioșii am construit o nouă casă parohială. În prezent desfășurăm lucrări de construcție la noua biserică a parohiei, biserica fiind zidită până la nivelul acoperișului. Cu ajutorul lui Dumnezeu și a vrednicilor credincioși din Parva nădăjduim să vedem dusă la bun sfârșit construcția noii biserici.

            -Cum convingem pe cineva că Dumnezeu există ?

- Dumnezeu există, aceasta este o certitudine. Indiferent dacă cineva este convins sau nu de existența Sa. De când legătura cu Dumnezeu a slăbit în rândurile oamenilor având ca și cauză păcatul, cei interesați de divinitate au identificat mai multe argumente prin care să se convingă de existența lui Dumnezeu. Astfel unii s-au convins pe cale rațională, alții argumentând istoric, alții cosmologic. Există și argumente morale și ontologice. Desigur că toate acestea nu au puterea să-l convingă pe cel ce nu vrea să creadă, așa cum, pe de altă parte ele nu sunt necesare celui ce crede. Există așadar modalități prin care să convingem pe cineva că Dumnezeu există. Pe de altă parte, cred că a fi convins de existența lui Dumnezeu, acest fapt este un dar pe care Dumnezeu ți-l oferă. Iar cel pe care Dumnezeu vrea să-l convingă de existența Sa i se va revela într-un fel sau altul: prin preot, prin Biserică, prin lume, prin familie, prin suferință, prin bucurie. Din păcate nu este de ajuns ca cineva doar să fie convins, adică să creadă că Dumnezeu există. Mă gândesc la cuvântul Apostolului Iacov care în Epistola sa sobornicească în capitolul 2, versetul 19 zice că ,,și diavolii cred și se cutremură”. Am putea mult vorbi în acest sens, dar cred că foarte potrivit unei astfel de întrebări ar fi răspunsul unui Părinte Bisericesc din secolul al IV-lea creștin: ,,Pentru cel ce vrea să creadă am o mie de motive să-l conving. Pentru cel ce nu vrea să creadă nu am niciunul”.

                             - Este tare greu să fi una în cugetul tău. Noi suntem tare împrăştiaţi.  Iisus Hristos îi spune Martei că un singur lucru trebuieşte. Care este acel lucru de căpetenie pe care noi trebuie să-l căutam fiecare în parte? 

- Pentru că ați făcut apel la Scriptură, mă voi referi și eu la Cuvântul Sfânt din Evanghelia după Matei din capitolul 6, versetul 33: ,,Căutați mai întîi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui(..)”. Însuși Iisus a dat acest îndemn așa că ar trebui să îl ascultăm.

          - Părinte se spune că pentru a cunoaşte pe Dumnezeu trebuie mai întâi să ne cunoaştem pe noi înşine. Eu cred că tocmai aici este problema cea mai delicată. Cum putem noi să ne cunoaştem pe noi înşine? Cum putem noi să ne vedem păcătoşenia noastră?

- Din păcate astăzi ni se oferă multe exemple despre iubirea de sine, mulțumirea de sine, lauda de sine, încrederea în sine și mai puține despre cunoașterea de sine. Toate acestea izvorăsc dintr-un egoism din ce mai prezent în viața personală dar și în societate. Dar Hristos a salvat și această situație și ne-a oferit modelul fariseului din Evanghelie: ,,Doamne, milostiv fii mie păcătosului”. Înțelegem că fariseul a cunoscut ce avea în suflet. S-a cunoscut pe el însuși. Și-a cunoscut păcătoșenia, după cum ați spus. Astfel că se poate, adoptând modelul fariseului: smerenia. Eu cred însă că omul nu vrea să se cunoască pe sine așa cum nu vrea nici pe Dumnezeu să-L cunoască. Omul se mulțumește cu imaginea sa exterioară pe care și-a făcut-o despre el de-a lungul experiențelor trăite în anii vieții și prin raportarea la cei din jur. Astfel că fiecare are o imagine care s-ar putea să fie viciată și de aceea modul de viață al omului s-ar putea să fie și el viciat. E nevoie să faci apel la adevăr și să recurgi la o introspecție pentru a vedea cine ești și nu ce ai sau ce te înconjoară. Dar cunoașterea sinelui nu se poate face decât mergând la originea noastră. Or, știm că noi nu ne suntem nouă început, ci obârșiia noastră este Dumnezeu. Astfel că nu ne vom putea cunoaște sincer și adevărat decât raportându-ne la Dumnezeu, cunoscându-L pe Dumnezeu, desigur, atât cât vrea El să ni se descopere.

- Suntem în postul Sfintelor Paşti. Trebuie să ne pregătim pentru spovedanie, sau pur şi simplu atunci când simţim, atunci când ne mustră constiinţa să mergem la părintele duhovnic. Sau mai trebuie să facem şi altceva, mai mult decât atât? 

- E foarte important să ne spovedim. Ne întoarcem la ce am vorbit anterior. În momentul în care ai cunoscut cine ești cu adevărat îți dorești schimbarea. Te mustră și conștiința. Și atunci alergi la duhovnic ori de câte ori simți nevoia și faci o spovedanie bună și te și împărtășești dacă primești binecuvântare. Există și o pregătire pentru Spovedanie. Un ritual pe care credincioșii cunoscători și evlavioși îl practică: rostirea sau citirea unor rugăciuni, împăcarea cu cei din jur, postirea. Cei ce nu se spovedesc nu știu aceste lucruri. De aceea spun că e important să se spovedească și vor învăța de la duhovnic și despre acestea. Pe de altă parte ar fi nedrept să izolăm spovedania de viața cotidiană. Dincolo de Sfânta Taină a Spovedaniei, a Mărturisirii sau a Pocăinței care se săvârșește în Biserică de către preot și prin care se obține împăcarea cu Dumnezeu și iertarea păcatelor, e necesar ca pocăința să fie un mod de viață, o întoarcere permanentă de la păcat la virtute și de la diavol la Dumnezeu.

                  - Cum ne apărăm în faţa lenii duhovniceşti. Când n-ai chef, cum se spune, n-ai chef de nimic şi de nimeni, n-ai chef de rugăciune, de Dumnezeu, n-ai chef să mergi la Biserică. Ce înseamnă asta?

- Lenea, este un păcat mare pentru că cel stăpânit de acest păcat va ajunge să facă și alte păcate care decurg din lene: minciuna, viclenie, nepăsare, necredință și altele. Lenea duhovnicească este îngemânată cu lenea trupească astfel că apărarea împotriva acestor păcate este munca  trupească și duhovnicească. Sfântul Efrem Sirul zice că ,,dacă vrei să scapi de lene fă orice lucru cât de mic”. E periculoasă lenea într-o societate atât de activă. Știm că un pământ nelucrat se umple de spini. Așa e și cu sufletul: dacă devi nepăsător și leneș ți se umple de patimi. Ceea ce putem observa este faptul că nu avem chef de rugăciune, de mers la Biserică dar avem dispoziție întotdeauna pentru alte lucruri care ne oferă o oarecare satisfacție. Până când nu vom pune și cele duhovnicești cel puțin pe aceeași scară valorică cu celelelate lucruri pe care ne place să  le facem, nicicând nu vom avea starea sufletească necesară pentru a le face, pentru a ne ruga, pentru a merge la biserică...

 

          - Cum vedeţi vremurile astea pe care le parcurgem? Seamana ele cu vremurile de pe urma, cu vremea cernerii? 

            - Nu numai că seamănă. Chiar trăim acele zile. Dar dacă vreți să faceți referire la sfârșit, ne aducem aminte că nu ne este dat nouă să știm acest lucru și nici chiar îngerilor din ceruri.

- O veche vorbă din batrâni spune: " sa faci ce zice popa, nu ce face popa". Ce trebuie sa faca un preot pentru a dezice acest proverb? Cum trebuie să se comporte în sociatate?  

           -Putem intui cam din ce vremuri vine această zicere. Deși mulți nu-și dau seama, unii credincioși propovăduind-o în numele Bisericii, ea nu are nimic în comun cu pastorația și viața preotului și a Bisericii. E bine să și faci ce spune preotul, dar să și faci ca preotul pentru că preotul face și învață potrivit învățăturii lui Hristos. Ca preot astăzi e necesar să te comporți potrivit îndemnurilor Sfântului Pavel adresate lui Timotei, adică să te oferi ca exemplu credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu credința, cu curăția.

-Câteva cuvinte despre familia dumneavoastră.

Sunt căsătorit cu Rodica Nalaț din anul 1997 și avem împreună două fete: Iustiniana și Alexandra.

-Care este locul pe care îl numiţi acasă.  

-Parva. Aici locuiesc împreună cu familia și de asemenea împreună cu marea familie – comunitatea parohială. Aici este locul unde slujesc Sfânta Liturghie împreună cu mulțimea credincioșilor părveni. Aici mă bucur și sufăr împreună cu credincioșii  mei. Așa că acasă pentru mine înseamnă Parva.

- Părinte, acum, la finalul dialogului nostru, pentru care vă mulţumesc în mod deosebit, dorindu-vă să aveţi parte de mult spor şi de multe împliniri duhovniceşti, aş vrea să ne spuneţi dacă v-ar pune întrebarea în duh: „Ce să fac părinte ca să mă mântuiesc?”, ce aţi răspunde?

            - Să crezi că te poți mântui! Să nădăjduiești că vei fi învrednicit de mântuire. Să ai dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele. Dar să nu uiți nici o clipă că mântuirea nu este doar un act. Nici doar un moment din viață. Mântuirea este un proces îndelung de care te poți învrednici în primul rând pentru că Dumnezeu ne-a oferit această șansă și în al doilea rând dacă vei face tot ce-ți stă în putință ca să obții acest dar al lui Dumnezeu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5