Pănuşile şi cocenii de porumb şi creşterea randamentului utilizării lor în hrana vitelor (I)

Vara excesiv de secetoasă a anului 2012, a făcut ca recolta de fân de pe fâneţele naturale să fie deosebit de mică, adesea la mai puţin de jumătate faţă de anii normali. Asta i-a determinat pe crescătorii de animale ca, mai mult de nevoie decât de drag, să taie şi să adune aproape toţi cocenii de porumb de pe câmp. Pe alocuri, mulţumită faptului că apar tot mai multe maşini pentru tocare direct în câmp, aduse la second-hand de prin străinătate, cocenii neadunaţi au fost tocaţi şi împrăştiaţi pe teren spre a fi îngropaţi sub brazdă în timpul aratului. Câţiva fermieri, care m-au consultat încă de prin luna septembrie, şi-au adus melasa tocmai de la Luduţ şi cu adaos de melasă, de borhot de spirt de la distileriile industriale, cu puţină uree (0.2-0.3% din lichidul de umezire) şi puţin sulf praf –(10% din uree) au preparat un siloz pe bază de coceni de porumb, foarte bun.
Asta spre nemulţumirea proprietarilor de turme de oi, care s-au cam obişnuit în ultimele două decenii să-şi ierneze gratis oile, lăsându-le să păşuneze clandestin şi haotic, mai ales noaptea şi fără clopote, în lanurile de coceni ale indiferent cui, fără să plătească la nimeni nimic, ba să mai aibă proprietarul terenului şi de tăiat şi de adunat primăvara tulpinile de porumb rămase, pe care dacă le aprinde la faţa locului mai riscă bietul om şi să fie amendat de pompieri, ori de cei de la protecţia mediului, ori de “organele”, întotdeauna două ori trei la număr când sunt în patrulare, ale poliţiei locale a municipiului.
În stare absolut naturală, aşa cum se recoltează de pe câmp, fiind doar legaţi în jupi pentru a putea fi încărcaţi şi transportaţi, cocenii de porumb au o putere de hrănire mijlocie, fiind clasificaţi de practicieni ca făcând trecerea între nutreţurile denumite fibroase şi cele grosiere. Pe înţelesul oricărui cititor, arăt că partea mâncată de animale din 100 de Kg de coceni de porumb are o putere de hrănire cam cât 30-35 Kg. de ovăz –( 0,3-0,35 U.N./Kg )-, la o consumabilitate de 40-50 %, întrucât, dacă nu sunt câtuşi de puţin preparaţi, vitele nu consumă decât 40-50% din jupii de porumb, rămânând ne mâncate mai ales tulpinile.
Prin preparare, după metode relative simple (tocare, înmuiere, saramurare, opărire) - consumabilitatea cocenilor poate creste până spre 70-75%, iar puterea lor de hrănire până în jurul a 0,4-0,5 U.N./KG.
Dacă se aplică şi o a doua categorie de metode de preparare –(tratarea cu var, cu soda calcinată, cu hidroxid de sodiu şi acid clorhidric, ori chiar cu leşie de cenuşă de lemn, toate acestea având efect de hidrolizare a xilozei - (celuloza din coaja tulpinilor)- ,urmate eventual şi de dospire, consumabilitatea cocenilor poate creşte până pe la 85-90 %, iar puterea de hrănire până la cel mult 0,60 U.N./Kg.
Criticilor mei le spun că prezentul serial nu are pretenţia de-a fi o comunicare ştiinţifică în domeniul nutriţiei animale ci doar de popularizare şi diseminare a bunelor practici agricole şi tocmai din acest motiv, pentru a fi cât mai uşor înţeles de o masă cât mai largă de cititori voi exprima puterea de hrănire în clasicele noastre unităţi nutritive româneşti, luând ca etalon de U.N. kilogramul de boabe de ovăz, deoarece dacă-i împuiem mintea ţăranului cu tot felul de jouli şi megajouli, care stau la baza conceptului European actual de referinţă despre puterea de hrănire energetică a furajelor riscăm ca cel care efectiv ţine furca în mână şi hrăneşte cu ea vaca să nu mai înţeleagă nimic.
Peste vreo 10-15 ani când toţi cei care vor mai creşte animale vor fi absolvenţi de liceu agricol, ori vor fi trecut cel puţin prin vreun curs de calificare de nivelul celor făcute astăzi de către actualele camere agricole, vom putea utiliza în masă largă de crescători şi sistemul de referinţă european în discuţiile despre nutriţia animală. Până atunci, tot în unităţi nutritive şi grame de proteină digestibilă / kg, trebuie să le explicăm crescătorilor de animale.
Am intenţionat încă cu vreo două luni în urmă să public această serie de articole şi să continui seria despre regulile ce trebuie respectate pentru obţinerea unui vin bun în propria gospodărie, însă din cauza show-ului alegerilor, noi, muritorii de rând, furnicile truditoare la realizarea P.I.B-ului din agricultură n-am mai încăput prin paginile ziarelor de promisiunile şi făgăduielile politicienilor, promisiuni după care, dacă le-am însuma pe toate, ar trebui ca de-acum încolo în România să avem răzoare întregi de mămăligă, dealuri întregi de cârnaţi şi friptură, izvoare de lapte dulce şi fântâni de ţuică şi vin pe sortimente. Până una, alta, prin efectul Legii, ne-am procopsit cu vreo 118 parlamentari în plus. Oare n-ar vrea nimeni să ni-i cumpere la export?? Ori să ni-i ia la export chiar şi fără plată, că poate tot ar fi oarece economie la buget şi câştig pentru noi, plătitorii de impozite.
Dar să revenim la jupii şi la pănuşile noastre. Cu cât au tulpinile mai subţiri şi mai bine îmbrăcate cu frunze nepătate şi neatacate de fusarioză cu atât sunt mai hrănitori. Popular se spune că, jupii de pănuşi e bine să fie cât mai subţiri şi mohoroşi, adică asemănători ierbii de mohor şi costrei. De aceea, recoltarea lor trebuie făcută astfel ca să rămână cu cât mai multe frunze. Pentru asta trebuie evitat legatul şi manipularea lor în orele de amiază ale zilelor calde de toamnă. Păstrarea până-n momentul prelucrării şi-a consumului trebuie făcută în clăi sau şire –(jirezi). Cel mai bine se păstrează în clăi, clădite cu par în mijloc la fel ca cele de fân, jupii strângându-se succesiv cu lanţul în timpul clădirii clăii. Detalii despre cum se clădeşte corect o claie de jupi pot da mulţi dintre gospodarii din judeţul nostru. Eu îi pot aminti doar pe Paşcu Ionică – (al Bontii) ori pe Leon Vlad –(Cutzu Bentzoii) din Prundu Bârgăului, de la ai căror bunici şi părinţi am învăţat şi eu în copilărie cum se clădeşte o claie de jupi. La rândul meu, i-am învăţat asta pe doi fermieri elveţieni care, după 5 decenii de agricultură superintensivă, s-au întors la agricultura biologică.
Păstrarea în sire şi glugi duce la pierderi mai mari mai ales prin mucegăire dacă vârful sirei nu este suficient de ţuguiat (ascutit) ori dacă nu e protejat cu o coamă îngustă de polietilenă, prelată (din vreun banner electoral de la campanile anterioare) ori alt material impermeabil.
Începând cu episodul următor voi descrie cum, cu ce unelte şi la ce dimensiuni e bine să se facă tocarea, înmuierea (timp de înmuiere) saramurarea (ce concentraţie de sare), tratarea cu var ori leşie, dospirea jupilor etc. etc.. Dacă vă interesează citiţi zilnic ziarul Răsunetul. Pentru a-l primi zilnic eu recomand tuturor abonamentul la acest ziar de mare utilitate.
Până atunci, să urmăm îndemnul pe care eu l-am învăţat de la regretatul bunic al soţiei mele şi care sună astfel: “ Totdeauna lucrul tău, Să-l începi cu Dumnezeu, Unde-i El şi Duhul Său, Nicio dată nu e greu.”
Cu deosebita consideraţie pentru toţi cititorii ziarului.
ing. zootehnist şi licenţiat în Drept
Doctorand în Agronomie
Andron Traian Ioan