Până la finele lunii noiembrie, va fi dat ordinul de începere a lucrărilor pe tronsoanele Domnești-Nețeni-Albeștii Bistriței, Sânmihaiu de Câmpie-Visuia, Beclean-Chiochiș!

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat că, până la finele acestei luni, ar putea fi dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a DJ 154D, Domnești-Nețeni-Albeștii Bistriței, DJ 162 Sânmihaiu de Câmpie-Visuia, DJ 172A Beclean-Chiochiș.
"E unul dintre proiectele foarte complicate ale noastre. El a stat câţiva ani în contestaţie pe la Curtea de Apel. După ce s-a semnat contractul şi am început să lucrăm la proiectare, au explodat preţurile. Cu un studiu de fezabilitate din 2017, un an de zile am purtat discuţiile cu ministerul ca să ne accepte modificările de preţuri şi lucrările suplimentare de care este nevoie, undeva în primăvara acestuia an, spre vară, am primit Actul adiţional de la minister. În urma Actului adiţional, colegii mei împreună cu asocierea de firme au început să reaşeze lucrările, să actualizeze creşterile de preţuri şi să se separe lucrările licitate în varianta iniţială de lucrările suplimentare care ne-au fost prinse în finanţarea din Actul adiţional trebuie scoase separat la licitaţie. Suntem în fază finală. Azi dimineaţă am avut ultima discuţie cu colegii mei, aşteptăm ultimele avize pentru ortofotoplanurile de la OCPI, pentru că acolo am avut mici probleme cu suprapunerile. Sunt mici suprapuneri cu alte persoane fizice sau juridice de pe trasee. Până la finalul săptămânii ar trebui să terminăm pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie. Imediat după eliberarea autorizaţiei de construcţie vom notifica constructorii şi sper ca până la finalul lunii noiembrie să putem emite şi ordinul de începere a lucrărilor pe cele trei tronsoane, mai exact Beclean – Nuşeni – Chiochiş, Sânmihai – Miceşti – Vişuia şi Domneşti – Neţeni – Albeşti.
În momentul de faţă noi avem baza cu o asociere de 3-4 firme. Pe bază nu mai avem contestaţii, dar au apărut lucrările suplimentare – alunecări de teren, lucrări apărute care n-au fost prinse în studiul de fezabilitate, podeţe, ziduri de sprijini. Sunt mai multe categorii de lucrări. Partea de lucrări care este mai mare de 15% din valoarea contractului, legislaţia spune că nu poţi să faci o achiziţie directă, ci trebuie să le scoţi la licitaţie publică. Pentru a doua parte de lucrări, astăzi nu avem constructori. Vom vedea cine vine la licitaţie şi cine va câştiga licitaţia.", a explicat președintele Emil Radu Moldovan.
Valoarea investiției este de 297.514.510,80 lei, după ultimele modificări ale indicatorilor tehnico-economici.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5