Ovidiu Creţu: Am fost un copil rău

Este confesiunea celui mai tehnic şi sobru primar, Ovidiu Creţu, făcută anul trecut de Ziua Copilului. Primarul municipiului Bistriţa este un personaj ludic.

     Ovidiu Creţu este atât de deştept încât să nu se ia în serios la o întâlnire cu cei mici, şi atât de copilăros încât să îi şi placă.

     După o primă rundă de întâlnire cu şcolarii, edilul a acceptat să răspundă la câteva întrebări ,,copilăreşti”. Îmi spune că a fost un copil rău, dar un copil liber. Povesteşte cu entuziasm despre copilăria petrecută la bunici, în satul Vermeş. Cel mai liber s-a simţit în Şirioara, acolo unde tatăl său era preot.

     Cu o sinceritate frapantă şi cu un simţ autocritic, mărturiseşte că ,,a avut o copilărie săracă, cu privaţiuni din punct de vedere financiar de foarte multe feluri, dar o viaţă frumoasă şi destul de liberă”.

     ,,Am fost un copil rău. Am fost un copil care a creat probleme şi părinţilor şi profesorilor, pentru că nu am acceptat niciodată ceva ce nu am înţeles, şi nu am reuşit să ascult ordinele de tip militar.

     Sigur, prin facultate, m-am schimbat, dar ca şi copil, am fost un copil rău. Nu mi-am dorit ca cei doi copii să îmi semene din acest punct de vedere (n.r. - râde), şi într-adevăr am avut, am doi copii foarte buni şi cuminţi, spun eu”.

Despre copilărie:

     ,,Am aşa de multe amintiri legate de copilărie. Îmi amintesc vacanţele petrecute la bunici, în satul Vermeş, de lângă Lechinţa. Cea mai frumoasă perioadă a fost cea petrecută la Şirioara, unde tatăl meu a fost preot şi unde am făcut şcoala primară.

     M-am mutat la Bistriţa, undeva la o casă, lângă linia ferată, dar în vacanţă eram la părinţi, practic sunt foarte legat de satul respectiv.

     Sunt aşa de multe amintiri, parcă altădată le rememoram mult mai uşor, probabil maşinăria funcţiona mult mai bine (n.r. - râde).

Am avut o viaţă frumoasă, o copilărie săracă, cu privaţiuni din punct de vedere financiar de foarte multe feluri, dar o viaţă frumoasă şi destul de liberă. Părinţii au înţeles că nu sunt genul care să suport lesa.

Despre copii şi dialogul cu aceştia:

     E mult mai dificil să dialoghezi cu cei mici. Copilul este un element foarte delicat, iar din poziţia de primar influenţezi mult mai mult. Orice atitudine sau ştiu eu, poziţie adoptată, poate chiar să traumatizeze, eu mă feresc foarte mult de acest lucru.

     Eu îi văd pe copii ca nişte flori delicate, de care trebuie să ai grijă. Inocenţa lor este şi dezarmantă şi emoţionantă, şi de aceea, pentru mine, este mult mai greu să pot să fiu eu însumi. Sunt obişnuit cu tracasările zilnice în care spui pe faţă, clar, răspicat ce ai de spus, şi închizi subiectul, fără menajamente.

Ori, cu copiii, nu se poate discuta în felul acesta. De aceea, le admir pe învăţătoare, pe educatoare, pentru că pot să aibă o viaţă dedicată acestei meserii, de a lucra cu copiii mici.

     Nu mă văd în stare să fac acest lucru, nici formarea mea în zona industrială a municipiului, în care viaţa este dură şi nu ai timp de multe drăgălăşenii, nu m-a format în acest fel.

                Dar, în general, în cercurile în care ieşim, şi sunt copii puţini, mă împrietenesc cu ei, şi sunt preferatul copiilor din acel grup. Nu am o problemă de comunicare cu ei, doar că am nevoie de mult mai mult timp ca să comunic cu ei, să încep să mă transpun, să uit că îmi sună telefonul etc.”