Ovidiu Coşbuc şi „Schimbarea paradigmei Umanităţii....”

La Casa Argintarului – Centrul Cultural German – a avut loc o interesantă şi incitantă conferinţă susţinută de cunoscutul Ovidiu Coşbuc, cu o temă de actualitate abordată în viaţa omenirii „Schimbarea paradigmei în viitorul Umanităţii – viziune panoramică”, la care a participat un numeros public alcătuit din intelectuali, oameni de cultură, scriitori, profesori, jurnalişti, elevi şi invitaţi din alte domenii de activitate.
Conferinţa susţinută de Ovidiu Coşbuc a avut trei module vorbite şi exemplificate cu proiecţii pe ecran despre sănătatea ecologică a pământului, a apei, a aerului, criza socio-politică şi militară, creşterea necontrolată a populaţiei, criza resurselor, schimbarea parametrilor percepţiei umane, planurile existenţiale şi aura, documentele secrete din arhivele Vaticanului, la care a avut acces, existenţa extratereştrilor şi a OZN pe Terra, problema nefastă a imigranţilor pentru omenire şi un manifest lansat la Deva pentru reînvierea spiritului dacic şi crearea unei Universităţi a Vieţii.
A urmat un viu şi captivant dialog între Ovidiu Coşbuc şi publicul prezent la conferinţă, unde s-au aprofundat unele aspecte ale ştiinţelor paranormale şi oculte.
Una dintre curiozităţi susţinute de conferenţiar a fost despre rolul şi importanţa acceleratorului de particule de la Geneva în descifrarea „particulei lui Dumnezeu Bosonul X”.
Deosebitul şi atractivul eveniment s-a încheiat prin discuţii individuale şi promisiunea revenirii şi cu alte teme de interes pe meleagurile Bistriţei.
O seară de magie spirituală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5