Opt rodneni implicaţi într-un scandal. Jumătate dintre aceştia au ajuns la spital

Patru persoane au ajuns la spitalul năsăudean pentru a primi îngrijiri medicale, după ce au fost implicate într-o bătaie, pe o stradă din Rodna. Joi, poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe o stradă din comuna Rodna a izbucnit un scandal.

“În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că în scandal au fost implicate opt persoane, cu vârsta cuprinsă între 17 şi 55 de ani, toate din comuna Rodna, care şi-au aplicat lovituri. Numiţii Ţ.I., în vârstă de 55 de ani, Ţ.I., de 23 de ani, F.I., în vârstă de 40 de ani şi F.O., de 37 de ani, au prezentat mai multe leziuni în zona capului şi au fost transportaţi la Spitalul orăşănesc Năsăud pentru a li se acorda îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul IPJ BN.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 7 Poliţie Rurală Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracţiunilor de “lovire sau alte violenţe” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5