Comemorări literare

Onisifor Ghibu despre Andrei Mureşanu

145 de ani de la moartea lui Andrei Mureşanu

În Pagini de Jurnal, operă postumă a lui Onisifor Ghibu, (Editura Albatros, Bucureşti, 1996), marele pedagog ardelean realizează o analiză lucidă, sinceră şi neiertătoare, uneori cu accente critice injuste sau exagerate, dar oricum utilă istoricilor şi istoricilor literari pentru că este „o cronică a anilor 1935-1962”. Jurnalul este subintitulat „Cronica Stanei noastre”, pentru că în acest frumos sat din poarta Apusenilor, în apropiere de Ciucea marelui său prieten Octavian Goga, pedagogul şi-a construit o reşedinţă de vară, o oază de linişte şi de creaţie.

Pe lângă notaţiile, sarcastice uneori, despre oamenii politici ai perioadei interbelice şi ai începutului de sovietizare a României, Onisifor Ghibu are aprecieri memorabile despre scriitori, istorici şi pedagogi români.

Astfel la data de 16 mai 1948 notează aceste rânduri despre Andrei Mureşanu:

„Înainte de gustare mă cuminec cu Poeziile lui Andrei Mureşanu, poezii care n-ar mai satisface nici cele mai modeste pretenţiuni ale iubitorilor de artă modernă, dar care sunt, totuşi, de o superioară nobleţe. Ele sunt ca pâinea aspră din cuminecătură, nu ca jimbla albă, moale şi fină din dejunul decadenţilor. Mureşanu – „omul frumos”, cântat şi realizat de el, este un erou al umanităţii şi ar trebui introdus pe zeci de pagini ale Mineiului nostru naţional, în locul atâtor sfinţi fără aproape nici un sens”.

Această caracterizare ar merita să fie în orice ediţie Andrei Mureşanu la secţiunea numită Referinţe critice. Eu însumi îmi propun să o adaug la florilegiul critic pe care l-am alcătuit la ediţia din 2003 a monografiei Andrei Mureşanu – Poetul Revoluţiei de la 1848, pentru că ea merită să figureze alături de scânteietoarele aprecieri semnate de G. Bariţ, Iosif Sterca Şuluţiu, Ion Pop Reteganul, Aron Densuşianu, O. Goga, G. Călinescu, P.S. Iuliu Hossu, Mitropolitul Antonie Plămădeală ş.a.

Se deosebeşte de aceasta printr-o preţuire aparte: nu este o judecată critică ci o veneraţie religioasă: „lectura poeziilor lui Andrei Mureşanu înseamnă o sfântă împărtăşanie, o cuminecare”.

Onisifor Ghibu realizează tot în termenii biblici ai euharistiei – contrastul dintre poezia modernă decadentă, şi poeziile lui Andrei Mureşanu care nu sunt pe gustul iubitorilor de artă modernă, dar care au o superioară nobleţe – ele fiind „ca pâinea aspră din cuminecătură”. La una din aceste poezii se referă în mod special, numind-o ca o metaforă pentru autorul ei – Mureşanu – „omul frumos”. Poezia Omul frumos era reprodusă în manualele mai vechi de literatură sau teorie literară ca exemplu de odă. În manualele de Poetică şi Legendar poetic, Blaj, 1911, alcătuit de profesorii blăjeni Dr. Ioan Raţiu şi Alexandru Ciura, la Cap. Ode (p. 42-60) între alte poezii semnate de D. Bolintineanu, Gr. Alexandrescu, G. Coşbuc, O. Goga, ş.a. se reproduce Omul frumos de Andrei Mureşanu, însoţită de următorul comentariu: „Poezia Omul frumos, scrisă la 1849, ne arată pe Andrei Mureşanu retras de zgomotul lumii, filosofând asupra virtuţii şi frumosului moral. În acest sens, poetul numeşte om frumos pe acela, care e condus de minte, conştiinţă curată şi generozitate. Sfârşitul poeziei cuprinde dorinţa poetului: să vină vremea când toţi oamenii vor fi frumoşi, când între ei va domni dreptatea, pacea şi frăţietatea” (p. 50-51). Cred că mai ales această ultimă strofă de invocaţie biblică, într-un ton de rugăciune interogativă i-a plăcut lui Onisifor Ghibu:

„De ce nu vine, Doamne, a ta împărăţie. / Când oamenii să şteargă şi umbra de sclăvie, / Fiind creştini curaţi; / Şi-n locu-i să domnească dreptatea nepătată, / Egală-ndreptăţire şi pacea-adevărată, / Ca între fii şi fraţi./” Chiar dacă nu o numeşte, o altă poezie pe care, de bună seamă, o ştia pe de rost, este Un răsunet (Deşteaptă-te, române), pentru că atunci când scrie îndurerat în Jurnalul său despre drama şi suferinţele Ardealului de Nord şi despre Dictatul de la Viena, din august 1940, aducător de nenorocire, diaristul adopta în fraze şi în ton stilistica imnului mureşan; sau atunci când vorbeşte de crearea abuzivă după al doilea război mondial a R.S.S. Moldoveneşti. De bună seamă când a scris aceste rânduri de revoltă şi indignare, Onisifor Ghibu avea în minte versurile din Deşteaptă-te, române în care se face referire la tendinţele expansioniste ale ţarismului rusesc: „N-ajunse iataganul barbarei semilune, / A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim; / Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, / Dar martor ne e Domnul că vii noi o primim!” (Dacă iataganul – este o sinecdocă evidentă pentru imperiul otoman, cnuta (sau cnutul) este tot o sinecdocă pentru imperiul ţarist, - cnutul – ne spun dicţionarele – este un cuvânt de origine rusă şi denumeşte un bici făcut dintr-o curea de piele sau dintr-o funie, uneori cu mai multe sfârcuri, prevâzute la capete cu alice de plumb).

Să se compare această strofă din poezia lui Andrei Mureşanu cu acest fragment din Jurnalul lui Onisifor Ghibu: „Căci, trebuie s-o spunem sus şi tare că această „Republică” nu este decât o punte spre desfiinţarea totală a statului român şi spre acapararea întregei Europe de panslavismul atotcotropitor. Dacă în cartea vieţii va fi scris ca neamul românesc să fie înghiţit de slavism, noi nu vom putea înfrânge fatalitatea. Dar până mai este în noi conştiinţă naţională de români şi latini, nu vrem să murim fără demnitate. Dacă Europa şi lumea nu are nevoie de noi ca români, dacă ea crede că este cazul să ne sacrifice, cel puţin să murim cu glorie”. Nu este în aceste rânduri ecoul versurilor-legământ din finalul poeziei lui Mureşanu?: „Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină / Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost pământ!/”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]