ANDREI MUREȘANU ȘI GRIGORE VIERU

RIDICĂ-TE, BASARABIE!

                             Moto:”Basarabie,/Trecută prin foc și sabie”

                                                           Dumitru Matcovschi

Pământule, tu cel de glorii,

Te caut prin străvechi istorii,

Că- n vremea noastră, de acuma,

Ce-a mai rămas din tine? Huma!

Doar huma cu de aur fire,

Ce de atâta siluire

De grabă nici pe ea , o, Doamne,

N-o vom cunoaște-n veri sau toamne

Ridică-te din suferință

Și din cazonă umilință.

             Ridică-te, Basarabie ,

             Trecută prin foc și sabie

             Bătută ca vita pe spate

             Cu biciul legii strâmbate,

             Cu lanțul poruncitoarelor strigăte!

                 Ridică-te! Ridică-te! Ridică-te!

Tu, preschimbată într-o mină

De sfeclă și de nicotină

În care sunt înmormântate

Vieți de soră și de frate

Tu, preschimbată într-o fermă

În care-o mână dură, fermă

Se vâră pân’la cot și-nhață

Tot ce-am muncit de dimineață

Ridică-te din suferință

Și din cazonă umilință.

              Ridică-te, Basarabie….

             Tu ,preschimbată într-o gară

În care cine vrea coboară,

Prin care cine vrea se plimbă

Scuipând în datini și în limbă.

Schimbată crud de minți demente

În cruce de experimente.

Îți bat piroane-n mâini, picioare,

Te-atingi și parcă nu te doare.

Ridică-te din suferință

Și din cazonă umilință.

       Ridică-te ,Basarabie….

S-a remarcat asemănarea dintre creația lirică a poeților basarabeni din ultimele decenii  cu poezia patriotică a generației pașoptiste și cu lirica patriotică a lui Octavian Goga[1].Explicația acestei asemănări constă în primul rând în comunitatea de idealuri (idealul libertății sociale și naționale), izvorâtă dintr-un context social-politic cvasi-identic. Grigore Vieru este în această generație de poeți basarabeni, numită generația Vieru, un fel de port-drapel, un șef de școală, așa cum era Andrei Mureșanu în poezia pașoptistă transilvană. De aceea o poezie precum Ridică-te, Basarabie, ”o poezie de luptă și unire” este comparabilă cu poezia  Deșteaptă-te, române.

Publicată în revista ”Totuși iubirea”, An IV, 1933,nr.13(133) 2-9 aprilie, pag.1, ea este inspirată dintr-un moment tragic al acestei provincii românești, ”trecută prin foc și sabie”(Dumitru Matcovschi) de atâtea ori în decursul istoriei, până în anii din urmă în infernalul război transnistrean. Așa cum Deșteaptă-te , române își trăgea accentele de profeție și energetism românesc din chemarea spre libertate și demnitate a românilor, rostită pe Câmpia Libertății de la Blaj.

Poeziile transmit îndemnuri hotărâte , repetate la Vieru chiar sub formă de refren: Deșteaptă-te Andrei Mureșanu), Ridică-te (Grigore Vieru). La ambii poeți,chemarea  la luptă se face în numele unui măreț trecut istoric, incompatibil cu o umilință degradantă. La Grigore Vieru ”pământul… cel de glorii) pare și o reminiscență din oda patriotică a lui Eminescu ”Ce-ți doresc eu ție. dulce Românie/ Țara mea de glorii, țara mea de dor”, dar are legătură și cu versul lui Mureșanu ce vorbea de ascendența română. De numele ”triumfător în lupte” al lui Traian, de” mărețele umbre” ale istoriei, Mihai, Ștefan, Corvine ce privesc cu încredere un început de renaștere națională. Comun este apoi în cele două poezii acest contrast, specific romantismului mesianic dintre un trecut glorios și un prezent umilitor din care n-au rămas , vorba lui Goga, decât ”slăvite fărmituri”. La Grigore Vieru chemarea se face mai cu seamă pentru redobândirea unei îndreptățite demnități, pentru ridicarea din ”suferință și din cazona umilință”.Ultimele două versuri din strofele de câte 10 stihuri sunt reluate sub forma unor îndemnuri repetate:” Ridică-te din suferință/ ȘI din cazona umilință”. Ideea unui samavolnic rapt este prezentă la ambii poeți: la Andrei Mureșanu sub forma unui strigăt împotriva unei mari nedreptăți: Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată/ Prin intrigă și silă, viclene uneltiri”. Grigore Vieru conturează  un tablou dezolant ce sugerează aceeași injustă răpire. Basarabia este preschimbată ”într-o mină/ De sfeclă și de nicotină” sau ”într-0 gară/ În care cine vrea coboară/Prin care cine vrea se plimbă.”Dar samavolnicia răpirilor culminează în amândouă poeziile cu pericolul pierderii sau batjocoririi limbii, ca primejdie iminentă  a pierderii naționale. La Andrei Mureșanu: ”N-ajunse  despotismul cu-ntreaga lui orbie/ Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm/Acum se-ncearcă cruzii cu oarba lor trufie/ Să ne răpească  limba , dar morți numai o dăm /.La Grigore Vieru: ”Tu, preschimbată într-o gară/În care cine vrea coboară/ Prin care cine vrea se plimbă/Scuipând în datini și în limbă.”

Dacă Răsunetul lui Andrei Mureșanu are mai ales forma unui discurs versificat, în care imperativele și conjunctivele hortative domină stilistic poezia , Ridică-te , Basarabie este o elegie patriotică în care imaginea unui ținut  înrobit și umilit amintind de unele versete din Cântarea României de Alecu Russo sau din poeziile lui Goga, alternează cu strofele- refren ale îndemnurilor: ”Ridică-te, Basarabie/ Trecută prin foc și sabie/ Bătută ca vita pe spate/ Cu biciul legii strâmbate….”

Că Vieru a avut  ca posibil model poezia lui Andrei Mureșanu ne-o dovedește și pateticul său apel ”către poeții și compozitorii Basarabiei”, atunci când în 1994 s-a încercat o agresiune asupra  imnului național:” Dreptatea va blestema poetul și compozitorul care va îndrăzni să ridice mâna asupra Imnului Deșteaptă-te, române, cocoțându-se el în locul strălucirii și dureroasei lui necesități”,[2]

În lirica patriotică a lui Grigore Vieru, gravă și patetică, Ridică-te Basarabie reprezintă un moment de vârf ca și  Răsunetul care domină întreaga poezie a lui Mureșanu și, într-un fel, sintetizează nu numai aspirațiile unei generații ci idealurile sfinte și eterne ale unui popor. Așa se explică posibilele ”ecouri8”din poezia lui Andrei Mureșanu în  elegia înlăcrimată Ridică-te, Basarabie de Grigore Vieru.

          Ion BUZASI