La judecata zilei

Olimpiu NUȘFELEAN: Cum ne mai spălăm de cele rele?

 

            Trecerea dintre ani este pentru fiecare, oricum ar concepe acest moment, prilej de evaluare, de discernere între înfrîngeri și realizări, de îndepărtare de cele nedorite și de plantare de noi speranțe în neprețuitul vas al sufletului. Conștientizăm, cu mai mare putere, ce a fost și ce este decisiv pentru noi. Decisiv în anul ce urmează. Îngropăm anul trecut și deschidem ușa anului nou. Sau, poate, înnoim anul/ anii. Dăm suflu nou anilor prin care trecem. Conform cercetătorilor – dar faptul se poate vedea și cu… ochiul liber -, în ultimii ani tradițiile la nivel mondial au început să fie similare peste tot. Potrivit unor comentatori, petrecerea de Revelion a devenit un moment de legătură între toți oamenii din lume. Oare să fie chiar așa?

            Luînd aminte la zicala „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune...”, pe care o rostim între urările de Anul Nou, încercăm să ne îndepărtăm/ delimităm de cele rele, ca să ne putem regăsi împreună sub semnul celor bune. Asta da tendință de globalizare: ne întîlnim cît mai mulți, chiar la nivel global, întru aceleași obiceiuri (bune), luptăm pe același front (al bunăstării, împotriva încălzirii globale sau a sărăciei etc.), ne îmbogățim sufletul cu sentimente minunate, conștienți că întărim o singură legătură, ca oameni ai unei singure lumi. Dar ne și cuprinde un frig (sufletesc) mai mare decît recenta furtună de zăpadă din America atunci cînd vedem că nu toți respectă tendințele (sau eforturile) de îmbunătățire a lumii. Războiul irațional declanșat de ruși în Ucraina continuă, Austria – prin decidenții ei – ne dă cu tifla la efortul de a intra în Schengen, procesul de sărăcire a locuitorilor Terrei devine atroce, disprețul față de cultură sporește în iresponsabilitate, pămîntul – ca sursă de hrană și spațiu de locuit – e tot mai tare agresat, natura în ansamblul ei, cu cosmosul și miliardele de stele, e lăsată în seama zeilor războiului (de orice „natură”), sfidîndu-l pe Creatorul atotcuprinzător… Ce mare obrăznicie să-l sfidezi pe Creator! Pe de o parte, asistăm la strîngerea legăturilor între oameni, pe de alta, la nesăbuita inflamare a obrăzniciei marilor decidenți.

            În această degringoladă generală, noi, românii, ca popor, avem, orice s-ar zice, o atitudine aparte. Nu neapărat unică… Ne spălăm în tăcere, fiecare după putința lui, a familiei, a comunității, de cele rele și adunăm în jurul nostru, în sufletul nostru, pe cele bune, de care ne bucurăm fără mare tam-tam. Afirmăm o asemenea atitudine constant, dar nu persuasiv. Slăbim însă în trăirea unor obiceiuri străvechi. Precum copiii și adolescenți fascinați de smartphone-uri, lipiți de ele, parcă și noi, cei mai mari..., ne lipim tot mai mult de televizor, acel televizor despre care se spunea cîndva că minte poporul… Oare asta se întîmpla doar… cîndva? Există, în actualitatea acută, o tendință de închidere în sine a individului, din care e salvat, timid, de psihologi și, mai ales, de biserică, în care creștinii găsesc un sprijin. Și mai e o salvare, dată de tăria noastră sufletească, pur și simplu.

            În ADN-ul ființei noastre e plantat adînc un grăunte de neclintită rezistență la greu. Și, într-o asociere, o atitudine de toleranță, care nu se dezminte. Înfruntăm nevoi, greutăți, sfidări, chiar batjocură, jecmăniri (istorice), dar găsim resurse să nu ne pierdem cu firea, să urmăm o filozofie (de viață) numai de noi știută. Venirea unui nou an validează și valorifică, periodic, această capacitate incredibilă de a fi toleranți. Le spălăm pe cele rele fără mari resentimente și mergem mai departe cu cele bune.

            Anul acesta însă, la schimbul actual de ani, sîntem puși în fața unei provocări pe care trebuie să o conștientizăm cu toată atenția. Sîntem – și rămînem – toleranți, dar cum? Refuzul austriecilor de a aproba intrarea noastră în Spațiul Schengen constituie o sfidare la adresa toleranței noastre. Sfidați de decidenții unui popor pe care îl prețuiam. Îi lăsăm să ne taie pădurilor (toleranți și cu corupții noștri?!...), să se îmbogățească din valorificarea bogățiilor pămîntului nostru, iar ei ne disprețuiesc pur și simplu, pe față, își bat joc de sentimentele noastre, de felul nostru de a fi, de așteptărilor noastre ca lumea să devină mai bună, prin efort comun… Nu le pasă de așteptările noastre, nu ne iau părtași în construirea unei Europe unite. Sîntem buni doar pentru spoliere. Și nimic mai mult.

            O revizuire a manifestării noastre tolerante e necesară. Toleranți dar nu uituci și inconștienți. Nu ignoranți față de cei care ne disprețuiesc. Le spălăm pe cele rele, din păcate doar de partea noastră, dar între cele bune ar fi de așteptat să întărim lupta pentru afirmarea mai clară a identității. Nu doar o spălare pasivă a răului. Spălarea de cele rele ar trebui să fie o acțiune globală, ca și adunarea sub semnul celor bune. Prețuirea celor bune nu trebuie lăsată să se golească de sens. Otrăvurile ideologice, cugetările belicoase, jinduirea sau chiar furtul bunurilor unui individ sau ale unei națiuni, complicitățile cu răul – oricum ar arăta acesta - nu au ce căuta într-o lume a înnoirii. Omenescul este așteptat să revină între oameni. M-au emoționat în aceste zile faptele unor tineri din cîteva sate clujene, care, cu banii strînși la colindat, au organizat petreceri în cinstea tuturor sătenilor. Așa ar trebui să fie viața noastră: o sărbătoare pentru bucuria tuturor. Cînd prețuirea reciprocă sporește în credibilitate.

 

Comentarii

31/12/22 19:21
Delia Velescu

LA MULTI ANI! 2023!
Sanatate si bucurii!

01/01/23 09:21
Rus Augustin

STIMATE DOMNULE OLIMPIU NUȘFELEAN
Popasurile prin conștiința oamenilor la trecerea dintre ani sunt edificatoare, simți un îndemn de a te cunoaște mai profund, de a trage învățăminte.
Multe s-au petrecut în istoria noastră, e bine să iertăm dar să nu uităm ...
Cu stimă și respect LA MULȚI ANI

01/01/23 17:53
Aiurel

Domnule prof. Augustin Rus, dacă n-am uitat, înseamnă că n-am iertat. „Iertăm, dar nu uităm” e un fariseism. Dacă tot mai păstrezi amintirea răului, supraviețuiește, alături de ea, un... „cui” contra cuiva. I ierta înseamnă a absolvi pe cineva de vină: a o șterge cu totul, inclusiv din memorie.

02/01/23 21:08
Olimpiu Nușfelean

Domnule A(iurel), „Iertăm, dar nu uităm” nu e „un fariseism”. Raportul dintre iertare și uitare, sau neuitare, generează o învățătură, pe care o uităm cam repede. Dar e de aplicat în viața de zi cu zi sau în istorie. Iertăm lupul care ne atacă în pădura (dacă nu avem pușcă!... și dacă nu ne mănîncă), dar mai apoi nu uităm să ne ferim de el. Îi iertăm pe ruși că ne-au adus comunismul cu tancul, că, deh, asta e istoria, facem comerț cu ei - într-o lume normală -, dar nu uităm faptul/ actul comis și, prudenți, intrăm în NATO!... Fariseismul e în altă parte.

03/01/23 13:37
Rus Augustin

ONORAT DOMN ...(Aiurel)
Ca fost profesor de istorie timp de 43 de ani, am fost obligat, conform programelor școlare și a manualelor, să parcurg împreună cu elevii, evenimente petrecute în diferite perioade, să le descriem, dacă se poate ... „fără ură și părtinire”, apoi să tragem concluzii care ar putea să ne fie folositoare în viitor.
Creștinește, putem ierta pe cei care au comis atrocitățile de la Bârgău, Moisei, Ip, Trăsnea, Cămăraș etc. dar nu văd o greșeală în a le uita.

03/01/23 17:06
prof. Vasile G

Dreptatea și înțelepciunea este de partea dlor. Nușfelean O și Augustin R, dragă A. Luați exemplul laptopului, căruia îi ștergem foarte multe, dar care pe o placă anume păstrează aproape tot ce am declarat inutil. Mulți din cei care au iertat și au uitat desăvârșit au pățit-o. S-au luat de după umeri cu vechii dușmani și hai la un pahar. Diavolul a profitat dintr-o nimica și și-a vârât coada. Cearta a reizbucnit, terminându-se cu o crimă. Iertați, că e creștinește, dar fiți prudenți...ca să nu ni se întâmple și mai rău.

04/01/23 10:39
Aiurel

Deocamdată, învățătura creștină ne îndeamnă să întoarcem și celălalt obraz. Nu să fim prudenți... În fine, fiecare cu înțelegerea lui. Eu închei discuția aici.

04/01/23 18:30
Leon Pintea

Poate ca trebuie sa alegem (intotdeauna) intre :"Iarta-i Doamne , ca nu stiu ce fac!" si poate , mai omenescul "Pedepseste-i Doamne , daca stiu ce fac!" Crestinii "buni" , se spune ca ajung in rai dar cei care sunt buni dar nu sunt crestini , oare unde ajung? Ce crede autorul (O.N.) , prof. A.R. , prof.G , Aiurel?

04/01/23 19:27
Vasile Găunean

Dreptatea și înțelepciunea sunt de partea dlor…

06/01/23 14:18
Rus Augustin

Provocatoare întrebare a domnului ing. Leon Pintea despre viitorul de „dincolo” a creștinilor și a celor care nu sunt de religie creștină. Probabil o să primească un răspuns de la cei cu o pregătire religioasă superioară. La nivelul meu de înțelegere, ceea ce nu înțeleg din creștinism trec la domeniul „taine”, și ... „eu nu ucid cu mintea taine”, iar mergând mai departe cu raționamentul, îmi spun, pentru mine ... „nu cerceta aceste legi, că ești ...”

06/01/23 21:14
Olimpiu Nușfelean

Greu de răspuns la întrebarea avansată de dl. ing. Leon Pintea. Spațiul publicistic al opiniilor de față nu poate gestiona o discuție cît de cît aplicată la subiect. Înainte de toate, opțiunea pentru rai și iad (sau, mă rog, pentru altceva; pentru alt loc de penitență?!...) aparține persoanei, de aceea avem liberul arbitru, și mai apoi vine Judecata de Apoi. Învățătura religioasă a celor superiori trebuie să treacă și ea prin filtrul credinței... Și apoi sînt civilizațiile, culturile, religiile diferite. Diferite prin ce? Perioada precreștină și creștină, cu jertfa Mîntuitorului. Pentru cine s-a jertfit Mîntuitorul? Legile divinității sînt clare. Cam în orice religie. De aici și justificarea ecumenismului. Dar, dacă tu, om al rațiunii, crezi că poți urma legi mai bune, atunci fă-o! Fă războaie, bagă cuțitul în prietenul de pahar, fură din cutia milei (chiar și din marea cutie a smereniei unui popor)... Ce e cu necreștinii? Eu cred că sînt și ei incluși în rostul divin. Nu sînt lăsați de izbeliște. Dar iată că mă lungesc cu vorba, fără să spun mare lucru!...

07/01/23 00:37
prof. Vasile G

Oamenii buni, aceia despre care vorbiți, dle. ing Leon Pintea, se împart în două categorii (când vom fi judecați particular, îndată după ce plecăm de aici). Avem o categorie care n-a auzit de jertfa Fiului lui Dumnezeu (aici intră adesea popoare întregi, triburi, păgânii). Sf. Ap. Pavel spune că vor fi judecați după conștiința lor,acest infailibil judecător al fiecăruia. Cei care zicem că sunt buni, dar nu au vrut să fie creștini, nu s-au botezat, nu au trăit creștinește, au respins iertarea păcatelor lor prin jertfe Domnului IISUS, nu vor intra în Rai. Sigur. Faptele lor bune nu vin din credință, sunt aleatorii, risipite, se pierd..Ac. fiindcă în ei nu s-a realizat chipul lui HRISTOS- fratele nostru cel mare, avocatul nostru înaintea Părintelui celest. L-am respins pe IISUS, Cel ce a murit pe Cruce pt. a mă salva și vrem Raiul. Nu, nu se va putea așa ceva, deși Judecata supremă e a lui Dumnezeu și El dispune în mod suveran. Așa spun Părinții Bisericii, în mod clar. Mântuirea sufletelor noastre nu e o bagatelă. Și...nici noi, creștinii, nu ne vom mântui in corpore, cum auzim adesea, f. ușor. Mare grijă să avem de sufletele noastre!! Voi reveni f. curând cu o exemplificare (romanul lui Oscar Wilde-,, Portretul lui Dorian Gray”).

07/01/23 15:20
George Carp

Raiul înseamnă Împărăția lui Hristos, Împărăția Sfintei Treimi! Împărăția iubirii nesfârșite! Cei care l-au refuzat pe Hristos nu pot ajunge în rai! Și nici toți creștinii nu ajung în rai! Mântuirea omului este o mare Taină!

07/01/23 16:50
Leon Pintea

Am avut (in timpul studentiei) un coleg si prieten din Vietnam care s-a atasat de familia mea ogoindu-si dorul de cei ramasi departe. Il iubea mult pe tata (poate si pentru ca tatal lui murise in razboi) si isi petrecea mult timp cu el , insotindu-l pe camp. Era "colectiv" (anii 80 ai secolului trecut) iar tata "invatator" la caii CAP-ului ... Placerea colegului, cea mai mare , era sa conducea atelajul cu mare "indarjire" , mirandu-se cum il asculta caii pe tata si pe el , nu. De multe ori mergea singur in sat unde statea 2-3 zile. Dupa 5-6 ani de stat in Romania ne vorbea cursiv limba (impodobita cu ardelenisme neaose) si intelegea , cred , 90 % din cuvinte. Cum era obiceiul la sat duminica se mergea la biserica si masa in familie se lua numai dupa intoarcerea acasa. Intr-o asemenea zi , asteptand ca bunica si mama sa aduca mancarea (cred ca era tocanita de pui cu mamaliga , cum se obisnuia duminicile , pe acele timpuri , in general dupa Rusalii cand puii erau destul de mari) , Mai , (asta era numele mic al colegului) , uitandu-se la mine m-a intrebat: "Mai Leon , ce-i acela "rai" ?" Pe semne , ramasese in minte cu acel cuvant , dupa predica preotului.Eu am incercat sa-i explic cum in religia crestina ni se spune mereu ca daca suntem buni (intr-un anumit fel) vom ajunge acolo , intr-un loc unde sunt pajisti verzi , curge lapte si miere etc. Dupa explicatiile mele (rudimentare , fireste...) a inceput sa zambeasca poznas si mi-a zis:"Mai Leon , tot asa (e) si la noi , la Vietnam". Era budist...Mai apoi , inainte de a pleca in Vietnam a facut o ultima vizita in sat pentru a-si lua ramas bun iar la statia de autobus a fost condus de catre verisorul meu Danut care la vremea aceia avea cam 10 ani. La despartire l-a imbratisat si i-a spus:" Mai Danus (asa putea el sa pronunte) o sa (ne) vedem in rai..." Oare stia acel baiat simplu din Vietnam ce nu stiu invatatii lumii?

09/01/23 12:00
Olimpiu Nușfelean

Raiul, dle. Pintea, e în mai multe locuri, zic aproape în glumă... Raiul e, mai întîi, pe Pămînt (Adam și Eva n-au fost alungați din eden cu o navă extraterestră), e în inimile noastre, e în România, Bangladesh, Vietnam și, desigur, undeva unde Spiritul se „materializează”... într-o nemurire ideală. Problema e că ne preocupă foarte puțin căutarea drumului spre Rai. Aici ar trebui să lucrăm mai mult, deocamdată... În altă ordine de idei, țin să remarc emoționanta evocare a prietenului vietnamez. Am avut și eu un amic, nu neapărat un prieten, în timpul studenției. Ieșeam uneori la plimbare prin Cluj ca să vorbim în franceză. Provenea dintr-un sat. Ar fi vrut să cunoască satul meu, dar nu a îndrăznit să-l viziteze de toată să nu fie criticat de ai lui. Aveau o disciplină foarte strictă. Și eu ar fi trebuit să-i declar prezența la postul de miliție din comună. N-ar fi fost chiar o problemă, aici. Luați de evenimentele finalului de studii, n-am avut ocazia unei despărțiri la autobus, unde să ne schimbăm adresele. Și ce să ne scriem? Convenții. Discuțiile noastre în franceză erau așezate, dar nu convenționale.

09/01/23 15:21
Rus Augustin

STIMATE DOMNULE OLIMPIU NUȘFELEAN,
Cred că sunteți mulțumit că articolul dumneavoastră a generat atâtea păreri exprimate de cei avizați sau dornici de comunicare. Poate fi și în înțelepciunea populară un răspuns ... „pe lumea cealaltă / Nu ști nimeni ce ne-așteaptă”.

10/01/23 13:19
Olimpiu Nușfelean

OK !
ON

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5