Oana Badea: S-au primit solicitări pentru decalarea începerii anului şcolar, de la 15 la 1 septembrie

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că s-au primit solicitări pentru decalarea începerii anului şcolar de la 15 la 1 septembrie, dar ca părerile sunt împărţite, fiind necesar un dialog la nivelul societăţii civile, transmite Mediafax.

,,Am auzit, am dialogat şi am primit toate semnalele trimise de societatea civilă legat de structura anului şcolar. Nemulţumirea majoră era legată de cât de lungă este vacanţa de primăvară, de cât de lungă e vacanţa de iarnă şi de momentul în care începe şcoala şi se termină şcoala”, a spus Badea.

Aceasta a adăugat că ministerul a primit şi propuneri care nu pot fi aplicate, precum cea a unei organizaţii turistice care propunea ca şcoala să se termine în 15 mai şi să nu înceapă înainte de 15 septembrie.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a susţinut că modificarea datei de începere a anului şcolar ar afecta zona turistică pentru că astfel ar dispărea pachetele turistice pentru perioada 1 – 15 septembrie.

,,Să începem la 1 septembrie presupune o reconciliere la nivelul întregii societăţi pentru ca să începi şcoala la 1 septembrie înseamnă că o bucată destul de consistentă din beneficiarii unor programe turistice 1-15 septembrie nu mai exista pe piaţă. Şi asta înseamnă un alt fel de reconciliere care nu depinde numai de o decizie la nivelul Ministerului Educaţiei. Credem că acest pas îl putem face doar prin dialog”, a spus Oana Badea, citată de Mediafax.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5