O ISTORIE ILUSTRATĂ A POEZIEI

Cristian Gabriel Moraru ( n. 23 octombrie 1985 ), poet, critic și istoric literar, eseist, fondator și redactor-șef al revistei ,,Teleormanul cultural”, autorul a șapte cărți de versuri și a patru cărți de critică și istorie literară, a ieșit pe piața literară cu un nou volum de versuri, ,,Libertatea sinelui unic”, alcătuit din 29 de cicluri care aparțin genului liric (pasteluri, imnuri, epigrame ), genului epic (balade, fabule, legende), dar conține și poezii cu formă fixă ( acrostih, limerick, rondel, sonet, triolet, pantum ) și multe altele, toate scoțând în lumină ,,o personalitate cu o cultură generală remarcabilă”, după cum apreciază și criticul literar Nicolae Dina în postfața cărții.
Cartea beneficiază de o prefață entuziastă, semnată de poeta Domnița Neaga, din care reținem : ,, Temele lirice, extrem de diverse, sunt prezentate printr-o subtilă textură poetică, printr-un joc aluziv de finețe. Unele versuri au ceva din filonul ce se degajă din folclorul magic. Îngerii și sfințenia sunt în elementul lor. Umorul picurat cu discernământ creează o stare de bine în sufletul cititorului”.
Un punct apăsat pe i pune și criticul literar Iulian Bitoleanu, pe coerta a lV-a a cărții : ,, Extrasele din socialul maculat al mileniului 3 vituperează frivolitatea femeii, corupția, superficialitatea, politrucismul sau arta escaladării profesionale, stearpa făptură, hoția frumos ambalată, libertinajul etc.”
Cu pasaje gnomice și intertextuale, cu îndrăzneală imagistică incluzând și ludicul, cu ușurința de a trece de la versul liber la cel tradițional, cu băgăția lingvistică a discursului liric, poemele din volumul lui Cristian Gabriel Moraru ne apar ca un strigăt de bucurie, ca o pledoarie pentru trăirea plenară a clipei, ca un strigăt de disperare mută, ca o investigare a sensurilor și semnificațiilor existențiale, ca o laudă adusă vieții în ifinita ei desfăurare. Fără să-și încarce versurile cu artificii stilistice, poetul teleormănean urmărește să exprime adevărurile—unele chiar dureroase—în formule delicate care să declanșeze interogații în așteptarea răspunsurilor, atitudine poetică provocată de lumea actuală în care creatorul se simte tot mai agresat de materialismul ce ne invadează existența, poetul preferând trăirea întru spirit.
Vitalitate bine temperată, Cristian Gabriel Moraru oscilează între contemplația senină și exuberanță, comportându-se confortabil în ambele. Cartea sa se hrănește din marea cultură a lumii, reflexele intertextuale colorând aproape fiecare pagină : „A fost odată ca în basme/ Un om care i-a sfidat pe zei :/ Fiul lui Zeus și-al Alcmenei,/Netemător nici de fantasme.// Atins de gelozia Herei,/ Într-o zi e cuprins de spasme/ De furie și, cu cruzime,/ Își ucide copiii mititei.// Pentru ispășire, Heracles/ Consultă oracolu delfic,/ Apollo dându-i de înțeles// Că lașului Eurystheus,/ Al Micenei rege nevrednic,/ Îi va sluji tot anul cosmic. ”
În capitolul intitulat „ Muncile lui Hercule ”, sunt resuscitate multe din miturile Greciei antice : leul din Nemeea, hidra din Lerna, mistrețul din Erimant, căprioara din Cerinia, grajdurile lui Augias, păsările stimalfide, taurul din Creta, iepele lui Diomede, cingătoarea Hippolythei, cirezile de boi ale lui Geryon, merele de aur din grădina Hesperidelor, prinderea Cerberului, care, prin unele adăugiri, ar fi putut constitui obiectul unui singur volum.
Iubirea ,,cea cu o mie de nemărginiri ” e sentimentul tutelar care structurează cele mai multe poeme : ,,iubire, prin tine trăiesc veșnic, ,,o femeie cântă la pianul vieții simfonia inimii” , ,,doar Credința, Speranța și Iubirea/ sunt calea de a dobândi Nemurirea” , ,, Credința, Nădejdea și Dragostea/ dansează ca flăcările pe dealuri”, ,,este inima ca un foc / ce nu poate fi stins deloc, este inima ca o stea/ în care dăinuie dragostea, de-abia așteptam să vii/ frumoasa mea, frumoasa mea, ,, în amurgul înstelat / visele se-ncheagă / din fantasticul aluat/ al iubirii, dragă”, ,,de-aș fi pictor, / ți-aș picta chipul răvășitor / cu penelul muiat în paleta inimii/, de-aș fi sculptor,/ te-aș modela din lutul cutezător/ ca pe următoarea Evă a omenirii”, ,, misterul / iscat în viață de acel înger sfânt, Amorul”, ,,mi-e inima portal spre zările secrete/ și-n ea te port ca pe un vis nemuritor”, ,, părul tău de vrăjitoare/ rugul inimii aprinde/, trupul tău de amazoană ,/ l-aș iubi o veșnicie”. Sunt multe alte poeme care ar merita să fie citate în integralitatea lor.
Tematica volumului este destul de eclectică, determinată fiind de disponibilitățile multipe ale autorului. Cu un firesc ce derivă din esențializarea gândirii și din intensitatea trăirii, poetul se angajează într-o încercare temerară de a crea alt fel de poezie. Poemele lui Cristian Gabriel Moraru aparțin unor limbaje destul de variate ca tonalitate și registru stilistic, de la lirismul confesiunii directe sau aparenta narațiune la absurdul de tip suprarealist , de la stilul aforistic la ermetism și la imagini poetice paradoxale, de la poezie la filosofie, de la puritatea imaginii la țipătul revoltei, de la seninătate la încrâncenare, de la expresionism la confesiune netrucată.
În ansamblu, volumul pare o istorie ilustrată a poeziei românești, autorul reușind să se impună ca o conștiință neliniștită, intrigată de spectacolul dezgustător al lumii contemporane.