Nicolăescu: Cer judeţelor o strategie pe sănătate până în 2020

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, că va solicita judeţelor, pe o metodologie uniformă şi unitară, să îi transmită o strategie a sănătăţii publice până în anul 2020, pentru a stabili ce spitale închise trebuie să fie redeschise, scrie Mediafax.

El a făcut aceste declaraţii la dezbaterea în comisiile parlamentare pentru buget-finanţe ale Parlamentului a bugetului pentru anul 2013 alocat Ministerului Sănătăţii.

“Nu aş vrea să facem o decizie de deschidere aşa de stupidă cum a fost cea de închidere, adică fără niciun discernământ, fără nicio evaluare”, a subliniat acesta.

Ministrul a arătat că a luat o “decizie de principiu” ca în circa două săptămâni să înainteze un memorandum în Guvern prin care va solicita , “pe o metodologie uniformă şi unitară”, tuturor judeţelor să îi transmită o strategie a sănătăţii publice până în anul 2020.

“Pe baza strategiei pe care o va prezenta fiecare judeţ în parte vom şti ce investiţii au neterminate, în funcţie de strategie ce investiţii trebuie continuate, ce investiţii trebuie închise şi abandonate, să vedem la spitalele închise care trebuie deschise”, a arătat ministrul, citat de Mediafax.

Eugen Nicolăescu a mai spus că, atunci când va primi aceste strategii, ministerul va redacta strategia naţională.

“Venim în Parlament, o aprobăm şi pe baza ei orice guvern vine şi pleacă trebuie să îşi facă datoria pentru sistemul sanitar românesc. E anormal să lucrăm după ureche, aşa cum am lucrat din păcate în ultima vreme”, a ţinut să arate ministrul.

El a mai menţionat că sumele alocate permit puţine investiţii în anul 2013, care vor fi făcute numai la obiectivele care pot astfel să fie finalizate.

În ceea ce priveşte sistemul de coplată, el a subliniat că acesta va fi valabil numai pentru serviciile spitaliceşti, coplata urmând să fie stabilită de spitale, între 5 şi 10 lei. Nicolaescu a arătat că sumele astfel obţinute nu se vor face venituri la buget, ci vor fi folosite exclusiv de spitalele respective.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5