Nicolae Avram: PUTERNICA MÂNA STÂNGĂ A POETULUI GAVRIL MOLDOVAN

Dacă ar fi trăit în perioada inchiziției spaniole, poetul Gavril Moldovan, născut în Cociu, ar fi fost găsit vinovat de “vrăjitorie”. Cartea domniei sale, Mâna stângă (Editura Charmides, 2004), ar fi figurat, fără tăgadă, pe lista cărților interzise.
Numele poetului Gavril Moldovan este adesea asociat cu gruparea echinoxistă. În prefața cărții, regretatul Petru Poantă notează că poetul “scrie cu sentimentul întâlnirii cu marile enigme ale ființei și cosmosului, dintr-o asemenea reverie profundă născându-se și intensul poem Mâna stângă". Fără îndoială, Mâna stângă este un poem memorabil. Frumos. Elegant. Cu o muzică gravă. Încheiat la toți nasturii. Un bun exemplu de folosire poetică a ambiguității, cum ar zice William Empson:
de aceea am părăsit orașul
cu marea lângă geam și m-am oprit
în altă parte într-un lac albastru
în care toată noaptea am vâslit
Își dau întâlnire în acest poem fascinant, de factură clasică, de mare forță, în bună tradiţie literară autohtonă: Eminescu, Bacovia, Baconsky, Mazilescu. Sunt de părere că poemul Mâna stângă ar putea sta pe aceleași paliere copleșitoare alături de balada Mistrețul cu colți de argint sau de Moartea căprioarei. Ca text de studiu.
Se pare că planurile poetului Gavril Moldovan este acela de a-și vrăji cititorii. Pe mine, cel puțin, m-a convins. Spun doar că Mâna stângă nu este doar o baghetă magică, ci și o veritabilă invitație la lectură și meditație:
un val uscat în dreptul mâinii stângi
un gol în jurul inimii legată
de ultimele scoici în care-aduni
sirenelor cenușa altădată