Nevoia de a trăi sărbătoreşte

Trebuie să ne socotim fericiţi că trăim într-un ţinut unde ninge. An de an, zăpada vine ca o promisiune a izbăvirii, ca o şansă în plus de a găsi calea spre iertare. Pentru că aceasta aduce albul acesta nesfârşit, semnul şi dovada purităţii, a capacităţii de a acoperi multe rele, răni ale pământului produse de oameni. Vine ca o treaptă de sprijin, de la care să mergem mai departe, să alegem alte trepte spre înălţare. „Mai vârtos decât zăpada mă voi albi” spune Psalmul 50. Ni se dă această şansă de a deveni mai „albi”, mai curaţi chiar decât zăpada. Când zăpada vine cu sărbătorile de iarnă, cu Naşterea întru fericire şi nădejde a Crăciunului, cu înnoirea Anului...
Deveniţi mai curaţi prin reculegere şi post, mai îngăduitori faţă de semeni, întâmpinăm sărbătorile de iarnă cu şansa de a le trăi altfel decât ne ducem traiul zilnic. Ni se oferă şansa de a sărbători cu o anumită pregătire sufletească, cu o altă stare a fiinţei decât cea obişnuită. Nu e puţin lucru să putem ieşi cu adevărat din „cele rele”, din mâhnirea cu care ne copleşeşte trecerea prin zilele acestui timp.
A trăi fericit pare o utopie. Şi asta cu atât mai mult cu cât, se pare, vremea utopiilor a trecut. Mersul lumii ne face să nu mai credem în utopii. Dar sărbătorile de iarnă vin ca o utopie... fericită. Ele ne dau prilejul să trăim sărbătoarea, să trăim sărbătoreşte!... E aproape incredibil acest lucru. E ca într-un miracol, ce ne urcă deodată într-o altă dimensiune, nesperată, dar totuşi evidentă.
Adunaţi întru „cele bune”, revenim la o trăire primordială, adamică, de început de lume, de naştere (şi renaştere), aici, în inima frigului, a anului chiar, care pulsează între trecut şi viitor. Liturghiile sărbătorilor, colindele, întâlnirile cu cei dragi, urările configurează un univers care pare rupt de lume, de cele obişnuite, dar care dă chiar consistenţă lumii, justificare a existenţei, expresie a condiţiei noastre de fiinţe privilegiate.
În mod obişnuit, ne duceam viaţa destul de mâhniţi, nemulţumiţi de situaţiile care ne obligă să ne confruntăm cu prea multe lucruri „stricate”, să îndurăm neîncetat nedreptăţi şi dezamăgiri. Oameni slabi, cu iluzii de putere, ne pun mereu pe umeri, prin cele mai neaşteptate modalităţi, povara slăbiciunilor lor. Îndurăm cât putem, îndreptăm ce se mai poate. Drumul nostru se izbeşte de noi şi noi ziduri. Situaţia pare fără ieşire. Dar vin sărbătorile şi ne aduc iluzia ieşirii din deziluzie. Ne propun un alt timp, în care suntem invitaţi să intrăm şi să îl locuim. Pentru cât durează, pentru cât suntem în măsură să-l păstrăm în suflete.
A sărbători nu înseamnă doar a nu merge la muncă, nici doar a mânca sau a bea bine. A sărbători înseamnă şi a recâştiga un loc în suflet destinat bucuriei fiinţei. Bucuriei funciare a fiinţei, nevoii de bucurie... Iar dacă descoperim sau redescoperim acest loc, trebuie să învăţăm să-l păstrăm. Sărbătorile de iarbă – Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza – ne oferă prilejul de a exersa bucuria, de a primeni locul acesteia în suflet, a a-i confirma existenţa. Bucuria de a fi, de a fiinţa. Da a fiinţa întru cele curate şi înalte. Odată acest exerciţiu cunoscut sau împlinit, el poate fi continuat, şi nu doar în cele ce ţin de stricta sărbătoare, ci i în cele ce ţin de traiul zilnic.
Acum, la ceas de regăsiri, trecutul şi viitorul se întâlnesc într-un moment incredibil. E trecutul cu fundamentele sale neclătinate, pe care s-au înălţat fiinţa şi umanitatea, şi viitorul cu toate promisiunile, făcute într-un răgaz benefic.
Trecem prin aceste sărbători cu inima deschisă. Cu exemplul naturii, o natură frumoasă în sine, dar care are puterea de a ne arăta, prin ninsoarea ei, faţa „albă” curată a universului... Cu exemplul pruncului Iisus, venit în lume spre izbăvirea noastră. trecem prin aceste sărbători cu bucurie, dar şi cu curaj. Cu curajul de a ne asuma dimensiunea sărbătorească a fiinţei noastre, pentru a cărei păstrare astfel e nevoie de temeritate, de o atenţie specială. Fie ca sărbătorile să ne înveţe să fim mai buni şi mai curajoşi în lupta cu răul zilnic. Să ne dea puterea de a ne păstra fericirea cât mai mult în sufletele însetate de lumină!