Neia Lăcătuş: Condamn cu fermitate crima săvârşită de tânărul din Bistriţa. Responsabilitatea morală, a tuturor politicienilor

Sunt stupefiat şi condamn cu fermitate crima săvârşită de un tânăr de 16 ani din Bistriţa. Rom sau ţigan, tragedia este una cumplită pentru toate părţile implicate în acest nefericit eveniment, indiferent de etnie, sex sau religie. Nu, nu doresc să iau apărarea ucigaşului, mai mult cer ca legea să se aplice în litera şi spiritul ei, dar nu pot să trec prea uşor peste faptul că unii încearcă să îşi facă capital electoral pe nenorocirea altora.
Am citit o declaraţie de presă a tânărului preşedinte al TSD Bistriţa-Năsăud, Bogdan Gruia Ivan, şi, personal, cred că nu era nevoie de politizarea acestei drame. Nici măcar nu mă pot amuza, pentru că vorbim de o crimă. Din acest motiv cred că în asemenea momente, politicienii mai tineri sau mai puţin tineri, ar putea doar să tacă, iar, dacă vor să schimbe sistemul, să-i ajute pe cei mai săraci dintre bistriţeni, să o facă în tăcere şi prin legi concrete sau soluţii care să nu fie doar simple declaraţii politice. De asemenea, cred că nu există soluţii urgente, pentru că sărăcia, promiscuitatea şi analfabetismul sunt lucruri care pot fi eradicate alocând mai mulţi bani la învăţământ, la sănătate sau construind un sistem de protecţie socială aşa cum funcţionează el în ţările din nordul Europei.
O spun fără nici o urmă de ironie: îl respect pe mai tânărul meu coleg de politică, dar asemenea gen de declaraţii nu fac bine nimănui, mai ales că sărăcia din rândurile etniei din care fac şi eu parte, este o consecinţă a politicilor falimentare duse de toate formaţiunile politice.
Cred că responsabilitatea penală revine acelui tânăr de 16 ani, dar cea morală revine tuturor celor care credem sau cred că este suficient ca din patru în patru ani să ne amintim că mai există şi oameni săraci şi fără şcoală.

Emil Neia Lăcătuş,
consilier judeţean, preşedintele Partidei Romilor PE Bistriţa-Năsăud

Comentarii

28/10/15 17:28
Vasile

Bai Neia Lacatus, nu mai lua apararea tiganilor, cati din ei platesc taxe la stat, vreti bani de la stat, munciti, tiganii au tot felul de palate ridicate din inselaciuni si furtisaguri. Etnia asta nu face decat sa insele, sa excrocheze si sa fure, atat stiu sa faca, aaa am uitat si criminali. Sa plateasca romanii din banii lor sa ii scoleasca pe tigani, asta-i buna, sa se scolarizeze din banii care ii cotizeaza etnia, nu din banii romanilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5