Monorul se pregăteşte de sărbătoare

Primăria şi Consiliul Local Monor, Parohiile Ortodoxe Monor şi Gledin, alături de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, organizează, în 4-5 septembrie, o nouă ediţie a întâlnirii fiilor satului. După cum ne informează primarul Ioan Chira, a VI-a ediţie a Zilelor Monorului va debuta sâmbătă, la ora 15.00, cu întâlnirea fiilor satului, la Primărie, urmată de vizitarea Şcolii Generale „Dr. Paul Tanco”, a Muzeului literar „Teodor Tanco”, a fostului sediul al CAP, a Bibliotecii comunale, a Dispensarului uman, a Bisericii Ortodoxe Gledin şi a mănăstirii Monor. De la ora 16.00, va fi lansarea de carte: Dr. Theodor Echim – George Echim. La ora 20.00 este masa festivă la Căminul Cultural Monor, iar la 21.00 începe discoteca în aer liber.

Duminică, la ora 10.00, este programată Sfânta Liturghie, iar de la ora 14.00 parada portului popular. De la ora 14.30, pe scena amenajată în centrul localităţii, vor evolua ansamblurile profesioniste „Mureşul” din Tg. Mureş şi „Dor Românesc” din Bistriţa, alături de ansamblurile „Doiniţa” a Ce4rcului Militar Bistriţa, „Plaiuri Someşene” din Feldru, „Baltagul” din Monor. Dintre soliştii invitaţi amintim pe Mariana Anghel, Adriana Hagău şi Livia Harpa. La ora 20.00 este un concert de muzică uşoară cu Groupe Amaizing Grace din Monflanqui – Franţa. Zilele Monorului se vor încheia în jurul orei 21.30 cu focuri de artificii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]