Monica Macovei, la Bistriţa: Să nu mai batem pasul pe loc

Europarlamentarul Monica Macovei a fost prezentă vineri la Bistriţa pentru a lansa candidaţii formaţiunii M 10 pentru alegerile locale din 5 iunie. La întâlnire au fost prezenţi şi secretarul general, Eduard Wagner, şi preşedintele Filialei Judeţene, Gabriel Finias Bonta.
„Mă bucur că am ajuns din nou pe meleagurile natale, aproape de Sângeorz Băi, unde am copilărit şi unde voi ajunge în zilele acestea. Am venit nu doar într-o campanie ci şi în locurile care înseamnă mult pentru sufletul meu”, şi-a început discursul Monica Macovei, după care a intrat direct în subiectul clasei politice care este una coruptă, învechită, dar cu toate acestea, foarte veselă. În opinia europarlamentarului, PSD-ul şi PNL-ul au votat pentru un singur tur deoarece, conform unui sondaj, 85% dintre primarii actuali vor rămâne în funcţie, „acum încearcă nu să schimbe legea ci să păcălească electoratul”.
Despre candidatul la Primăria Bucureşti, Marian Munteanu, spune că este „un antieuropean, un antiamerican, urmărit de principiile legionare, care vine dintr-un trecut construit împreună cu Virgil Măgureanu”. Monica Macovei a atacat şi subiectul blocării conturilor PSD şi PNL de către ANAF pentru datoriile uriaşe din campaniile electorale trecute, la iniţiativa „condamnatului Dragnea”, propunându-se deblocarea acestora, lucru votat în Parlament şi ajuns acum pe masa preşedintelui: „Am cerut preşedintelui Iohannis să nu promulge această lege, dar încă nu mi-a răspuns”. „Dacă oricare dintre dumneavoastră are datorii la gaz, la curent sau la bancă, nu-l iartă nimeni de datorii. Atunci ei de ce fac acest lucru. Răspunsul e arogant: pentru că ei pot, pentru că sunt în Parlament şi-şi fac legi pentru ei. Văd că preşedintele face orice pentru a nu înnoi clasa politică. Noi în continuare ne vom lupta pentru că nu mă las. Haideţi să aducem la lumină partide care sunt la acelaşi nivel cu oamenii, cu românii care au luat-o înaintea partidelor. Să facem acel salt istoric de care avem nevoie în ţară şi să nu mai batem pasul pe loc sau chiar să mergem în urmă”, spune Monica Macovei.
„Orice om normal nu mai poate să creadă nicio promisiune de la PNL, PSD, UNPR, UDMR pentru că n-au făcut nimic în aceşti ani. Cei dezamăgiţi de politică, tocmai din cauza acestor politiceni corupţi, care nu mai pleacă de 26 ani din Parlament, trebuie să iasă la vot pentru că votul lor se duce altfel către aceste partide. Şi o să fie şi mai nemulţumiţi”, a fost concluzia europarlamentarului Monica Macovei la întâlnirea de la Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5