Mitropolitul Andrei, la Mănăstirea Nușeni! A fost sfințită icoana Sf. Ierarh Nicolae, pictată la Mănăstirea Vatoped și donată așezământului monahal
Dum, 03/13/2022 - 09:32
Sâmbătă, 12 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat obștea de călugări a Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni. Cu acest prilej, în ajunul Duminicii Ortodoxiei, în care sunt cinstite sfintele icoane, în sala mare a noului Centru Cultural din cadrul așezământului monahal, Părintele Mitropolit Andrei a sfințit o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae, pictată în atelierele Mănăstirii Vatoped din Muntele Athos. Icoana a fost donată Mănăstirii Nușeni și va fi păstrată în Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul așezământului monahal.
Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit slujba Parastasului de obște.
La final, starețul mănăstirii, arhimandritul Paisie Iloaie, i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și respect, i-a oferit o icoană cu Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin.
Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși din zonă, mulți îmbrăcați în straie populare. Președintele Consiliului Județean-Emil Radu Moldovan, prefectul Mica Oprea, primarul Ioan Mureșan, dar și alte oficialități au fost alături de comunitate.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Citiţi şi:
- Hramul Mănăstirii Cormaia, prăznuit în prezența ÎPS Părinte Andrei! Crucea Transilvană pentru Ioan Șot, pentru sprijinul acordat așezământului monahal!
- Biserica Mănăstirii Nușeni, târnosită de Mitropolitul Andrei | Starețul Paisie Iloaie, ridicat la rangul de arhimandrit. Primarul Ioan Mureșan, ctitorii Călin Onița și Vasile Kontra au primit „Crucea Transilvană”
- (Video) Preşedintele CJ, Radu Moldovan, alături de mitropolitul Andrei şi mii de credincioşi, la Nicula. Pelerinaj emoţionant la Icoana făcătoare de minuni
- A treia zi de Paşti, mitropolitul Andrei a binecuvântat comunitatea din Sântioana! A fost sfinţită casa părintească a starețului Antonie Flore de la Piatra Craiului, fiu al satului
- Mitropolitul Clujului a tuns în monahism trei maici de la Mănăstirea Cormaia
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” vă invită, marţi 14...
Comentarii
Pr. Oltean Leon -
Joi, 17:21
La mulți ani binecuvântați!
Paul -
Joi, 16:44
Motto:
“Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”.
(Iulius Cezar)
Vasile Silași este unul...
Toni -
Mar, 16:50
Ce știi să faci?
Pe când un program de dezvoltare a Județului Bistrița-Năsăud pentru următorii...
Zdreanță -
Mar, 10:03
Vorba lui Tudor Arghezi:
Are basca pe-o ureche
De pungaș fără pereche.
Toni -
Lun, 16:08
Motto:
„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci...
Aniversări
Zile îndelungate cu multă sănătate, bucurii, realizări profesionale şi împliniri personale îi transmitem, în zi de naştere, profesorului Adrian...
Astăzi, la popas aniversar, îi transmitem părintelui Andrei Cotuțiu, preot paroh în Mureșenii Bârgăului, sincere și călduroase felicitări și urări de...
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem profesorului dr. Liviu-Iulius Ușeriu, director al Liceului Teoretic “Radu Petrescu”...
Adaugă comentariu nou