Misiune amplă de căutare a unui băiețel, care ar fi căzut în apă, la Târlișua!
Astăzi, 18 iunie, o tânără a sesizat prin 112 faptul că, pe raza localității Târlișua, un copil a căzut în valea râului Ilișua și s-a înecat.
Acesta a fost găsit și scos din apă, însă din nefericire, a decedat. Polițiștii au stabilit că este vorba despre un minor în vârsta de 8 ani, din Răcăteșu, comuna Târlișua.
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc tragicul eveniment.
Update: Băiețelul a fost găsit si scos din apa la aproximativ 4 minute după ajungerea echipajului de pompieri.
Din păcate, după aproximativ 80 de minute de aplicare a protocolului de resuscitare, organismul băiețelului nu a răspuns manevrelor aplicate, echipajul de terapie intensiva mobila SMURD fiind nevoit sa ii declare decesul la locul solicitării.
***
Băiețelul a fost scos din apă de catre un echipaj de pompieri, in stop cardiorespirator, echipajul de paramedici a început aplicarea protocolului de resuscitare.
În sprijin a fost direcționat la locul solicitării echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Intervenția este în dinamica.ISU BN
***
Mai multe echipaje de interventie din cadrul ISU Bistrița-Nasaud și IPJ Bistrița-Năsăud executa o misiune de căutare a unui băiețel în vârstă de aproximativ 8-9 ani căzut in apa râului de pe raza localității Tarlisua.
- echipajul de prim ajutor SMURD
- un echipaj de pompieri cu accesorii specifice
- Operaționalizarea echipajului de scafandrii de la Detașamentul de Pompieri Bistrița.
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș efectuează căutări în zonă.
Intervenția este în dinamica. ISU BN
Citiţi şi:
- Pilotul aeronavei ușoare căzute în lacul Colibița a decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare
- Doi bărbaţi au murit într-un accident la Năsăud
- Un copil de şase ani și-a pierdut viața, după ce a fost accidentat de un autovehicul, la Sângeorz Băi!
- Doliu în familia Peica. Un membru al familiei şi-a pierdut viaţa, după ce a căzut într-un lac!
- O fetiţă de un an și 6 luni, scoasă inconştientă din râu. Echipajul SMURD s-a deplasat la Domneşti!
Adaugă comentariu nou