Minorii şi alcoolul

Datorită faptului că în ultima perioadă consumul de alcool a crescut în rândul tinerilor, Şcoala Generală nr. 2 Bistriţa a încheiat un parteneriat educaţional cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa prin Centrul de zi Pentru Recuperarea Persoanelor Dependente de Alcool Bistriţa, pentru ca elevii să beneficieze de informaţii pentru prevenirea şi combaterea consumului de alcool, prin conştientizarea efectelor negative imediate şi pe termen lung ale acestuia asupra unei persoane.

Una dintre activităţile propuse,s-a desfăşurat. Un grup de elevi din ciclul gimnazial de la Şcoala Generală nr. 2 Bistriţa au vizitat Centrul de zi pentru recuperarea persoanelor dependente de alcool Bistriţa.

Elevii au primit o serie de informaţii despre efectele consumului de alcool , din punct de vedere bio-psiho-socio-spiritual, s-au purtat discuţii despre rolul influenţei grupului , despre rolul familiei în formarea şi menţinerea atitudinilor faţă de consumul de alcool , precum şi de modul în care acesta poate diminua performanţele şcolare.

Elevii au fost interesaţi de temele discutate , urmând ca pe parcurs să se desfăşoare şi alte activităţi, atât în cadrul Centrului de zi Pentru Recuperarea Persoanelor Dependente de Alcool cât şi la Şcoala Generală nr. 2 Bistriţa.

Coordonatorii parteneriatului educaţional sunt: Director, prof. Viorel Luca - Şcoala Generală nr. 2 Bistriţa, Profesor,Valentina Barteş - Şcoala Generală nr. 2 Bistriţa, Director General, Margit Moldovan–Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa, Asistent social - Iulia Georgiu- Centrul de Zi Pentru Recuperarea Persoanelor Dependente de Alcool Bistriţa, Consilier spiritual-Daniel Colţescu- Centrul de Zi Pentru Recuperarea Peroanelor Dependente de Alcool Bistriţa, Psiholog- Oana Săsărman Centrul de Zi Pentru Recuperarea Peroanelor Dependente de Alcool Bistriţa.

Profesor ,

Valentina Barteş

Şcoala Generală nr. 2 Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5