Ministrul Bogdan Ivan: Debirocratizăm România! Susținem tinerii fermieri și zonele rurale în depunerea proiectelor!

"Sunt un om al faptelor. Ceea ce am promis, duc la îndeplinire. Debirocratizăm România! Susținem tinerii fermieri și zonele rurale!", declară ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.
Potrivit acestuia, la sfârșitul lunii aprilie, acesta a discutat cu reprezentanții DSVSA și AFIR din Bistrița-Năsăud pentru a debloca programele de finanțare și a aduce modificări substanțiale aberațiilor din regulamente pentru atragerea și facilitarea dezvoltării sustenabile a întreprinderilor în zonele rurale.
"În mai puțin de 2 luni, am reușit să facilităm depunerea dosarelor pentru proiecte MADR-AFIR. Acum, înregistrarea în BND de pe CNP pe CUI se poate face în baza Certificatului constatator. De asemenea, o exploatație comercială de Tip A poate fi comună pentru două sau mai multe specii de animale, cu separarea acestora în cadrul exploatației (excepție: exploatațiile comerciale de Tip A pentru porcine). Datorită acestei decizii, peste 3000 de agricultori din județul Bistrița-Năsăud vor putea să acceseze programul Tânărul Fermier.
Le mulțumesc Președintelui-Secretar de Stat ANSVSA, dlui. 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐁𝐨𝐜𝐢𝐮, Vicepreședinților-Subsecretari de Stat ANSVSA, dnilor. 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐎𝐥𝐞𝐥𝐞𝐮 și 𝐃𝐚̆𝐧𝐮𝐭̦ 𝐏𝐚̆𝐥𝐞, Directorului DSVSA BN, dlui. 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐁𝐨𝐠𝐨𝐥𝐢𝐧, Directorului APIA BN, dnei. 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐃𝐞𝐧𝐞𝐬̦, Directorului AFIR BN, dlui. 𝐂𝐥𝐚𝐮𝐝𝐢𝐮 𝐑𝐨𝐬̦𝐮-𝐌𝐚𝐫𝐞𝐬̦, și Directorului DADR BN, dlui. 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐓𝐚𝐛𝐚̆𝐫𝐚̆, și Directorului Adjunct DADR BN, dlui. 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐏𝐚̆𝐮𝐧!", transmite ministrul Bogdan Ivan, pe pagina sa de facebook.

Comentarii

29/06/23 16:39
Toni

"Sunt un om al faptelor", spune Bogdan Ivan, uitând că seful lui de partid Marcel Ciolacu a declarat recent că "România trece de la fapte la vorbe" Acest text a fost copiat de pe Ziare.com "România trece de la fapte la vorbe"
(Vezi:https://economedia.ro/video-no-comment-premierul-marcel-ciolacu-despre-e...)
Lăsând gluma de-o parte, prostul crede că lumea a început odată cu el. Ba mai mult, se crede centrul lumii în care gravitează admirativ ceilalţi şi pretinde că cei din jur au mereu ceva de învăţat de la el, deşi nu se pricepe la nimic. Bogdan Ivan sustine că dă startul marilor proiecte ale transformării digitale, desi programul România Digitală a demarat încă din 2020 sub Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) prin aplicatia aplicaţia mobilă Ghişeul.ro, disponibilă acum în App Store şi Google Play Store. Din punct de vedere al securităţii, aplicaţia a fost testată de partenerii instituţionali cu atribuţii în acest sens, respectiv SRI, prin Cyberint. Cu toate astea, România se află pe ultimele locuri în rapoartele anuale prin care Comisia Europeană măsoară dimensiunea economiei digitale la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5