Melania Cuc în „POEZIA IAŞI”

Poezie şi bucurie se intitulează numărul 2(52), din 2010, al revistei ieşene de cultură poetică, Poezia, grupând sub acest generic pagini semnate de George Popa (Bucuria poeziei), Liviu Pendefunda (Ars Longa – Poesie şi bucurie) şi Cristina Rusu („murind să înflorească celor muritori/ floarea’nvierii din grădinile de jos” – Învierea Mîntuitorului Hristos cea mai mare bucurie a creştinilor). În editorial Cassian Maria Spiridon (Cămara bucuriei) concluzionează: „În Mahabharata citim: «Sănătatea, lipsa de datorii, rămînerea în ţară, relaţiile cu oamenii cumsecade, un mijloc de trai sigur, o şedere neprimejduită: şase bucurii ale lumii celor vii». La care îndrăznim să adăugăm pe a şaptea: poezia.” Recomandăm interviul cu Ion Miloş (Durerea de a fi român), realizat de Adrian Dinu Rachieru, eseurile semnate de Viorella Manolache (O proiecţie filosofic-terapeutică: gîndirea aleatorie), Constantin Miu (Făpturi duhovniceşti în lirica religioasă a lui Ioan Alexandru), Noemi Bömher (Jocuri şi cuvinte despre Broaşte săritoare, cu sugestii despre ODE adormitoare bahluENE) şi Dragoş Vişan (Brâncuşi. Emulaţia lui Caraion faţă de Brâncuşi şi spaţialismul poetic european), alături de multă poezie de calitate românească (George Popa, Chris Tănăsescu, Victor Sterom, Viorica Răduţă, Monica Mureşan) şi străină (William Carlos Williams, André Breton, El King, Anna Pogorowska, Ludmila Balabanova, Osama Khalil, Jean Herold Paul, Anderson Dovilas).

Judeţul nostru este prezent prin scriitoarea Melania Cuc, care aduce un grupaj de poeme din cele mai recente cărţi publicate anul acesta.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5