O treime din populaţia judeţului umblă prin tribunale...

Medierea, principalul mijloc de soluţionare a conflictelor din societate

Numărul proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată din judeţul nostru este tot mai mare, aproximativ 30% din populaţia judeţului fiind “în stare conflcictuală, într-un proces, exceptând procesele penale, ci doar cele de natură civilă şi comercială”, a anunţat Emilian Ivanov, preşedintele fillialei judeţene a Uniunii Naţionale a Mediatorilor din România, în cadrul Colegiului Prefectural. Potrivit acestuia, medierea este soluţia cea mai bună pentru soluţionarea conflictelor din societate.
“Medierea este o instituţie nouă introdusă în dreptul românesc, iar scopul acestei medieri este de a reduce numărul proceselşor aflate pe rolul instanţelor de jucată. O societate zguduită de convulsii conflictuale, de orice tip – familial, de serviciu, cu character comercial, civil etc. – aduce perturbări bunei desfăşurări a activităţii. (…) Medierea este soluţionarea pe cale amiabilă a uni conflict în prezenţa celei de a treia persoane, care este neutră, imparţială şi care poate ajuta la soluţionarea conflictului existent. Natura conflictului nu este limitată de lege, de la un conflict de natură profesională, la un litigiu de muncă, la un conflict de natură civilă, de natură comercială.
Dorinţa mea ca mediator care reprezint Uniunea Naţională a Mediatorilor din România este ca medierea să fie principalul mijloc de soluţionare a conflictelor care există în societate, în măsura în care ele pot fi soluţionate pe calea medierii. Eu sunt convins de faptul că în proporţie de 90% aceste conflicte pot fi soluţionate pe calea medierii”, a explicat Emilian Ivanov.
Potrivit acestuia, la nivelul judeţului nostru sunt peste 40 de mediatori autorizaţi, ”tabloul” acestora fiind publicat pe site-ul Consiliului Naţional de Mediere, dar şi la fiecare instanţă de judecată.
***
De altfel, prefectul Ioan Ţintean a precizat că a ajuns la mediator în “conflictul” avut cu primarul comunei Şanţ. “Şi eu am fost mediat în conflictul dintre INstituţia Prefectului şi comuna Şanţ. M-aţi chemat pe mine şi pe primar şi ne-aţi rugat să găsim soluţii. Am făcut paşi, am continuat discuţiile cu domnul primar, pentru a găsi soluţii de mijloc”, a exemplificat prefectul Ţintean.
Acesta a menţionat că şi în atribuţiile sale intră capitolul “mediere”, atunci când apar litigii între unităţi administrativ-teritoriale, în sensul că “nu îşi recunosc graniţele”, cum este de exemplu Telciu/Romuli, Bistriţa/Şieu-Măgheruş, Tiha Bârgăului/Bistriţa Bârgăului.

Comentarii

29/01/14 08:40
Cititor

"Medierea"... asa cum este ea conceputa in Romania, este cea mai mare prostie inventata vreodata , cat priveste executarea actului de justitie !
-In primul rand, medierea, inseamna o "incercare" de "impacare" a partilor si nicidecum, un act judiciar, care sa poata fi investit cu formula executorie;
-in al doilea rand, pe langa taxele enorme de judecata si taxele de timbru, care le percep Instantele de Judecata - fiind una dintre conditiile "admiterii" cererii de judecata, acum "litigiabilii"... mai trebuie sa plateasca si "mediatorilor"... inca o taxa... ca astia-s particulari si nimeni nu face absolut nici un document gratis;
-Dupa actuala lege... "mediator"... poate fi oricare "c.a.c.a - maca " indiferent de studii ( pot sa fie tractoristi, ciobani, agricultori sau orice vreti dvs... altceva decat cu studii si calificare juridica , daca fac dovada ca au o facultate chiar facuta cu "pune x-ul"... ) , care urmeaza un "curs de mediator"...si care solicita si se autorizeaza sa desfasoare "activitati comerciale ( lucrative ) de mediere " .Au acces la aceasta "indeletnicire" persoane care habar n-au de justitie si de acte judiciare, neavand apsolut nici o legatura cu asta.
-"Medierea" nu are "autoritate de lucru judecat" si partile se pot razgandi oricand si daca nu se mai "inteleg"... tot la Instanta de judecata trebuie sa mearga...
- Dupa felul cum este facuta legea, prin care daca nu ai mai intai un "act de mediere"... Instanta de Judecata nu-ti primeste cererea de trimitere in judecata, sau daca o primeste, in prima sedinta, o respinge ca "inadmisibila"... sau ma rog... cum este procedura judiciara si pot concluziona, ca nu este altceva, decat o "capusare " a actului de justitie si nimic altceva.
-Alta era problema, daca "medierea" era inclusa in "actele judiciare de justitie" si aveau " autoritate de lucru judecat" de sine statator, prin care partile sa nu mai poata retracta daca nu se mai inteleg si prin care ambele sa poata fi obligate la executarea colaterala a obligatiilor prin formula executorie, in baza careia, executorii judecatoresti, sa poata obtine la la Instanta de judecata, o executare silita... daca este cazul... dar nu este asa... Este daca vreti, numai un "mijloc" semecheresc, prin care asa zisa "degajare " a instantelor de judecata... de volumul mare de dosare. De fapt s-a creat o "portita legala" de "capatuiala " a unui anume "grup de interese"... care de foarte multe ori, nu au nimic de a face cu "justitia".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5