Medicul Dr. EMIL PETREAN (1906- 1945) își doarme somnul de veci în cimitirul din Mintiul natal

Pe un triptic monument din Cimitirul Parohiei din Mintiu se află înscrisurile în fața cărora trebuie să te descoperi, să‑ți aduni gândurile întru venerarea celor pe care‑i ai în față scrijeliți pe cruce: „Ilie Petrean înv. (1868‑1940), Irina Petrean (1874‑1949); Dr. Emil Petrean fiu (1906‑1945), ucis mișelește la Cluj când se înapoia de pe front”. A trece nepăsător prin dreptul unei asemenea inscripții este sinonim cu indolența, cu nepăsarea față de înaintași.

La baza crucii eroului, încadrat de părinți, găsim gravat, în chip de epitaf, un fragment din ultima strofă a poeziei Ideal de George Coșbuc (Fire de tort, 1896):

„(...) Și‑n gând tu tot ce‑ți pui/ E numai vis, căci Dumnezeu/ Te poartă‑n voia Lui!”.

Coborâm la Familia lui Luca Petrean (n. 1837) și a Paraschivei (n. Rusu, 1846). Din această familie s‑a ridicat Înv. Ilie Petrean, mult timp slujitor al Școlii din Mintiu (1888‑1892; 1895‑1928). În familia învățătorului și a Irinei, mamă deosebit de evlavioasă, s‑au născut cinci copii: Ioan (1890), Octavian (1891), Victor (1902), Viorica (1904) și Emil (1906), așadar Dr. Emil Petrean fiind mezinul familiei.

Școala primară confesională o parcurge în Mintiul natal (1913‑1917), cu învățătorii Ilie Petrean, tatăl său, și Ioan Drăgan, cateheți Ioan Bulbuc și Octavian Bulbuc, acesta din urmă ca ajutător al tatălui, pe atunci și Protopop al Tractului Becleanului. Emil Petrean trece mai departe la Gimnaziul superior fundațional din Năsăud (1917‑1922), din 1918 numindu‑se Liceul român grăniceresc din Năsăud, iar din anul 1921, Liceul grăniceresc „George Coșbuc”, aici urmând numai cinci clase.

În anuarele liceului năsăudean apare premiant în permanență, alături de colegii Vasile Scurtu (Parva), Marian Persecă (Leșul Ilvei), Octavian Mălai (Rodna), Ovidiu Bulbuc (Măgura Ilvei), Samson Cozonac (Rodna), Lazăr Sângeorzan (Șanț), Eugen Morariu (Salva), ca să‑i enumerăm doar pe cei mai cunoscuți.

Spre exemplu, în cls. I (1917/ 18), este „eminent”, în cls. a IV‑a (1920/ 21), „moralitatea” și „progresul în studii” – bune, în cls. a V‑a (1921/ 22), la aceleași obiecte, calificativele au fost „bun” și „foarte bun”, fiind premiat cu cărți; apoi, tot în cls. a IV‑a, a fost distins pentru „declamări religioase în Congregația «Mariana»” a elevilor greco‑catolici (Prof. dr. Alexandru Ciplea), de asemenea a fost premiat, împreună cu Vasile Scurtu, la Concursul de Geografie ținut la Cluj, în 27‑29 iunie 1921, organizat de Societatea literar‑științifică „Tinerimea Română” din București (Prof. Mihail Lipan).

Dintre profesorii săi amintim: Ioan Gheție (director până la 14 septembrie 1920), substituit mai departe de Emil Domide (Matematică), Vasile Bichigean (director din 24 august 1921, Lb. greacă, Lb. franceză), Ion Bojor și Mihail Lipan (Șt. naturale, Geografie, Istorie), Dr. Nicolae Drăgan (Lb. română), Dr. Alexandru Ciplea (Catehet, Religie greco‑catolică), Virgil Șotropa (Lb. germană), Cornel Sânjoan (Lb. maghiară), Dr. Valeriu Seni (Lb. latină), Teodor Șimon (Desen liber și constructiv), Leonida Pop (Gimnastică), Emil Ștefănuțiu (Muzică vocală și instrumentală), Dr. Teofil Tanco (medicul liceului, Igienă).

Cum se știe, în anul 1922/ 23 se deschide Școala medie de băieți a Statului din Bistrița, care din anul școlar 1923/24 devine Liceul „Al. Odobescu”, sub conducerea directorului Emil Domide, acesta venind de la Năsăud, via Sighetul Marmației (la Liceul „Dragoș Vodă”). Emil Petrean va fi urmat celelalte trei clase (VI‑VII‑VIII, 1922‑1925) la noul liceu românesc bistrițean, absolvindu‑l în primăvara anului 1925, urmând apoi Facultatea de Medicină a Universității Daciei Superioare din Cluj, de la 20 iulie 1927 luând numele de Universitatea „Regele Ferdinand I”, fiind student în perioada de patru ani (1925‑1929).

Va avea aici iluștri profesori, printre care Iuliu Hațieganu (Clinică medicală), Victor Papilian (Anatomie), Ion Drăgoiu și Ion Goia (Histologie și Semiologie), Emil Țeposu (Urologie), Iacob Iacobovici (Chirurgie), Coriolan Tătaru (Dermato‑venerice), Gheorghe Bilașcu (Stomatologie) și alții.

Într‑un răstimp de trei ani (1929‑1932), după terminarea facultății, Emil Petrean își trece doctoratul și examenul pentru „secundariat”, lucrând apoi în Clinica medicală a lui Iuliu Hațieganu. Un an va profesa în Circumscripția sanitară din Mociu, mai departe la cea din Rodna (1932‑1940). La 1 iulie 1939 participă la inaugurarea Stațiunii balneoclimaterice de la Valea Vinului („Domnița Elena”), în prezența unor oficialități locale și județene (viitorul vicar Simion Pop, prefectul Col. dr. Florian Medrea, Prof. Iuliu Moisil, animatorul mișcării culturale năsăudene etc.). A fost cooptat în echipele de cercetare monografică de la Leșul Ilvei și Șanț (1934-1935), conduse de sociologul Dimitrie Gusti (1880-1955).

Este mobilizat ca medic pe front (1940‑1945), mai întâi pentru Est, apoi pentru Vest, ajungând cu Armata 4 Română până în Munții Tatra (25 martie – 12 mai 1945). Este demobilizat cu gradul de căpitan.

Personalitate puternică și cu o imensă putere de voință, încă tânăr la 39 de ani, se adresează mentorului său, Prof. univ. dr. Iuliu Hațieganu, care‑i și oferă postul de Medic primar al Clujului. Însă este otrăvit de medici concurenți, cum se răspândise vestea...

Își doarme somnul de veci în Cimitirul Parohiei din Mintiul natal (1945).

Câteva cuvinte despre frații mai mari ai Dr. Emil Petrean:

1. Ioan (n. 1890) a terminat Academia Comercială din București, stabilit aici;

2. Octavian (1891‑1941), căzut în luptele de la Odesa (4 august‑16 octombrie 1941), cu gradul de locotenent‑colonel. Ca și fratele său, Ioan, a urmat Școala primară confesională din Mintiu (1898‑1902), cu învățătorii Ilie Petrean (tatăl său) și Ioan Drăgan, după care e posibil să fi urmat Școala civilă de băieți cu subvenție de stat din Bistrița (Polgári fiu – iskola), căci „absolvenții alor 4 clase civile pot (puteau) intra în școala normală, școala militară (de cadeți), școala comercială etc.”. Astfel, după terminarea cursurilor Școlii civile (1902‑1906), a fost posibil ca Octavian Petrean să fi urmat Școala de cadeți din Sibiu pe care s‑o fi absolvit în anul 1910, iar în continuare Școala de ofițeri de la Alba Iulia cu durata de un an. Sunt ipoteze extrase din analogiile cu pregătirile militare ale lui Iulian Marțian, Liviu Rebreanu și Liviu Rusu, pasibile de ajustat în urma unor cercetări mai aprofundate.

Ceea ce cunoaștem însă este că în anii 1939‑1940 era locțiitorul comandantului Primului Regiment de Fortificații de la Granița de Vest a României, pe aliniamentul Oradea‑Satu Mare, după care pleacă pe front.

3. Victor (1902‑1984), tâmplar, căsătorit cu Viorica Marțian (1912‑2004), având trei copii: Irina, Ilie și Octavian, toți realizați foarte bine.

4. Viorica (1904‑1968); din căsătoria cu Înv. Ioan Drăgan al lui Ilie (1903‑1929), doar un an învățător în Mintiu (1928‑1929), născându‑se doi copii: Octavian (Tolea), economist la Cluj, și Înv. Maria, căsătorită cu Prof. Octavian Scridon (1917‑1984) din Feldru, distins cadru didactic (Lb. română) la Liceul grăniceresc „George Coșbuc” din Năsăud.

Prof. univ. em. dr. Ironim MARȚIAN,

Cluj‑Napoca