Mărirea gradului de siguranță a Acumulării Colibița, printr-un proiect de 50 de milioane de euro

Ministerul Apelor și Pădurilor a demarat procedurile de avizare, în Consiliul interministerial, a documentației pentru proiectul finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 ,,Mărirea gradului de siguranță a Acumulării Colibița,  județul Bistrița Năsăud”. Documentația actualizată, faza Studiului de Fezabilitate cu opțiunile analizate, a fost avizată deja la Ministerul Apelor și Pădurilor. Valoarea totală a investiției este de 50.585.000 euro, se arată într-un comunicat al ministerului.

 

 Analiza opțiunilor și a soluțiilor tehnice a fost avizată împreună cu AM POIM, iar la data de 11.12.2018, Cererea de Finanțare a fost predată la ABA Someș-Tisa. După verificarea documentației la Ministerul Apelor și Pădurilor, Cererea de Finanțare se va depune la AM POIM. În cursul lunii ianuarie 2019 se vor aproba, prin HG, indicatorii tehnico-economici.

 

Principalele lucări prevăzute prin acest proiect sunt: 

Reabilitare baraj Colibița: etanșare baraj, echipamente hidroelectromecanice, aparate de măsură și control, acumulare;

  • Măsuri de reducere a riscului de inundații aval baraj Colibița pe râul Bistrița și Valea Straja (Bârgău): apărări de maluri, regularizare albie, diguri și alte lucrări de protecție la inundații. Soluțiile tehnice prevăzute pentru lucrări sunt din materiale locale și prietenoase mediului.

 

În prezent, este în desfășurare prima etapă care constă în golirea parțială a lacului de acumulare. Operațiunea este necesară pentru ca specialiștii să poată avea acces la sistemul de etanșare a barajului (masca barajului) și să evalueze starea acesteia.

 

Fazele următoare ale acestei lucrări sunt:

– golirea continuă a lacului (operațiune care se face treptat), în paralel pregătindu-se toate materialele și utilajele necesare pentru desfășurarea lucrărilor;

–  demararea lucrărilor la mască și la golirea de fund, timpul estimat fiind de 5-6 luni.

 

Pe măsură ce lucrările vor înainta, condiționat de debitele afluente în lac și de viteza de umplere permisă pentru acest tip de baraj, în paralel, se va efectua reumplerea lacului de acumulare.

 

Specialiștii preconizează că lucrările vor fi finalizate în aproximativ 3 ani, termen condiționat de ritmul de asigurare a finanțării.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]