La noi

Mânie şi amar

De două mii de ani încoace, am tot fost călăriţi de fel de fel de seminţii hrăpăreţe: romani, huni, otomani, austrieci, unguri, ruşi. Probabil de aici s-a iscat atitudinea mioritică a poporului român, cu acea imbecilă reacţie: „Şi de-o fi să mor…”etc. Ei bine, acum suntem călăriţi de propriii noştri conaţionali, adunaţi într-o turmă rapace numită PDL, concretizată, prin putere executivă, numită Palatul Victoria şi (mai ales) Palatul Cotroceni.

Ţara arde şi PDL-ul se piaptănă. Sau…se scarpină.

Cel mai recent pieptănat este acesta al spitalelor desfiinţate. 66 de spaţii ale sănătăţii şi suferinţei sunt rase din reţeaua de sănătate, cel mai adesea din raţiuni halucinante. Bolnavi cronici, lehuze, bebeluşi, personal medical: daţi afară, fiindcă aşa vreau muşchii Băsescu-Boc şi camarila din care se iţesc arogant şi incompetent câteva capete UDMR, superbe în arta şantajului politico-administrativ. Căci, cine e la Ministerul Sănătăţii: durduliul Cseke Attila. Dar la cultură? Răspuns: Kelemen Hunor. Dar vicepremier? Răspuns: Marko Bela. Dar consilier al papagalului Boc? O doamnă Vass, adusă de la Cluj (cei răi o numesc Vacs, sau Vay). În mediul rural e revoltă pe seama spitalelor, la Tg.Mureş e înecat institutul de cardeologie (unde, în 10 ani, au avut loc aproape 50 de transplanturi de inimă), foste spitale din mediul rural au fost lăsate de izbelişte, bolnavi incurabili - părăsiţi şi deposedaţi până şi de cearceaful de sub ei, personal medical- lăsat în şanţ, medici- care-şi părăsesc ţara, în căutarea unui venit potrivit profesiei, medicamente expirate sau extrem de scumpe etc. etc. Mai miră pe cineva că Puterea are un plan pentru „genocid”? Nu trebuie să faci mult efort al minţii, ca să te pască gândul că, efectiv, există o strategie masonic-mafiotă de decimare a poporului român.

Un alt segment al mâniei şi amarului cotidian e provocat de felul în care mahalaua românească, în…consens cu organisme ale culturii, e receptivă la aniversări şi fapte ale înaintaşilor.

Ziare, posturi tv şi de radio juisează pe seama unor clovnerii despe Irinel, Moni, Zăvo, Pepe şi alţi subcorticali de genul acesta, în vreme ce se împlinesc 100 de ani de la naşterea unuia dintre marii români care au înfipt un jalon distinct pe meridianul culturii mondiale: Emil Cioran, filozoful român despre care se spunea că i-a învăţat pe francezi (unde se stabilise, spre norocul lui, după război) subtilităţile de gândire în propria lor limbă.

Institutul Cultural Român a iniţiat, prin filialele sale de peste hotare, acţiuni potrivite/necesare acestui moment în Franţa, Spania, Suedia, Ungaria. La noi, Academia Română pune la cale o ceremonie. Cam atât. Dar Ministerul Culturii? Mister…Poate pentru că Kelemen H. o fi citit „Schimbarea la faţă a României”, unde Cioran consideră că ungurii s-au impus în văzul lumii prin gulaş şi femei blonde? „Misterul” acesta e al culturii ori al coproculturii, domnule („ur” – pre limba d-voastră) Kelemen? După ce l-aţi uitat pe Brâncuşi, vedeţi că mai sunt şi alţi doi români de talie internaţională, pe care…merită să-i faceţi uitaţi: Mircea Eliade şi Eugen Ionescu. Dolofanul d-voastră coleg de guvern, cel al sănătăţii, a participat la acţiunea de spânzurare simbolică a unuia dintre marile simboluri naţionale româneşti: Avram Iancu. Presupun că, după aceea, i-a tihnit tare mult un papricaş. D-voastră cu care dintre marii români amintiţi mai sus veţi mânca un gulaş? Blonde avem şi noi, chiar în guvern. Nu degeaba Qadhafi l-a somat pe Băsescu să îi spună câte cămile să-i dea pentru ea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5