Managerul Gabriel Lazany: Am crescut calitatea hranei în spital, chiar nu este nevoie să se vină cu sufertaşul

 Ec. Gabriel Lazany, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, din punctul său de vedere, ar impune anumite restricţii de vizită a aparţinătorilor la secţiile de Pediatrie şi Boli Infecţioase. De asemenea, programul de vizită ar trebui redus la doar trei ore, în opinia sa, faţă de cele şase ore de acum.
Mai mult, acesta consideră cne impune ca vizitatorii să vină cu "sufertaşul" la spital, pentru că mâncarea este de o calitate bună, face parte dintr-un plan curativ, iar în cazul unei toxiinfecţii alimentare, unde se caută vinovaţii. 
"Şase ore să se plimbe lumea prin spital e un pic cam mult. Dacă se va declara stare de epidemie, vom decide asupra restricţiilor de intrare la Pediatrie şi Boli infecţioase. La Pediatrie, partea de vizitare am permis-o doar pe holul de la intrare. Dacă pacientul pediatric este internat cu însoţitor, eu sincer nu aş mai permite vizita. Mai vin zece la un pacient care e cu cineva în spital, e cu mama, cu tata sau cu bunici. În continuare, se aduce foarte multă mâncare la pacient ceea ce nu ar trebui, pentru că alimentaţia pacientului face parte din planul  lui curativ. În perioada de vizită, îi vezi pe cei de la Glovo, cei din spital îşi comandă online mâncare, pizza etc. şi apoi spun că-i doare stomacul. Sunt nişte lucruri care sunt scăpate de sub control şi nu ar trebuie permisă introducerea de hrană suplimentară mai ales că nu e nevoie. Nu avem control pe ea. Dacă un pacient internat face toxiinfecţie alimentară, primii acuzaţi suntem noi. Toată lumea vine cu sufertaşul. Oamenii ar trebui să înţeleagă că e mai bine pentru pacienţi să nu le aducă. Se fac regimuri alimentare în spital. Noi ne-am chinuit şi am crescut calitatea hranei în spital şi chiar nu este nevoie de un aport suplimentar de hrană", a declarat ec. Gabriel Lazany.
În context, acesta  a menţionat că nu se va mai putea reveni vreodată la restricţiile din pandemia Covid, pentru că populaţia nu va mai accepta. În ceea ce priveşte masca de protecţie, managerul SJU Bistriţa a precizat că "fiecare trebuie să decidă ceea ce e mai bine pentru el".

Comentarii

08/01/23 19:10
BOSU

da ma faceti acuma figuri si remarce pe bani oamenilor........ca doar de la buget vin banii.......si apoi bine ca lasati spitalu sa devina focar covid ca atata va duce competenta..................punanad in pericol atat spitalu cat si orasu........

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5