Magia Cutiei Dorințelor la Budești

Prof. Abodi Melania

S-a întâmplat cu adevărat ! Elevilor noștri li s-au îndeplinit visele !!!
Totul a început acum câteva săptămâni când mi-am dorit ca elevii Școlii gimnaziale din Budești, un loc de poveste care m-a impresionat în scurta călătorie profesională de aici, să creadă cu adevărat în miracolul Crăciunului.
Credința și magia acestor Sărbători au creat conjunctura îndeplinirii tuturor visurilor din Cutia Dorințelor în care elevii si-au lăsat bucățelele de hârtie personalizate și semnate ce aveau ca destinatar pe Moș Crăciun.
Actul de caritate al persoanelor anonime din județ a adunat o întreagă echipă a cărei implicare a avut ca finalitate evenimentul inedit din data de 21 decembrie 2016 găzduit la Căminul Cultural din Budești unde zâmbetele, uimirea și speranța că totul poate fi posibil dacă crezi cu adevărat au luminat inimile tuturor celor prezenți, chiar și a celor mai sceptici .
Evenimentul a fost dublat de acțiunea domnului primar, Codrea Vasile, care a fost ambasadorul lui Moș Crăciun în această zi de sărbătoare pentru care îi suntem recunoscători.
De asemenea, mulțumesc pentru gestul uriaș tuturor spiridușilor implicați din tot județul Bistrița- Năsăud reprezentați de Crăciunița Diana Hidan care a fost însoțită de Schumi (Tanzania), Liliana (Bistrița), Maria (Telciu), Călin (Bistrița); vicepreședintei APOR BN, Natașa Bindea; doamnei director Chereji Mirela; familiei formate din cadrele didactice- elevii și părinții comunei Budești.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5