Lucrările la pasajul subteran din zona Decebal avansează. Primarul Ioan Turc: Ne dorim să redeschidem circulaţia până de Crăciun

         Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că se lucrează alert la pasajul pietonal subteran din zona Decebal care face parte din proiectul Reconfigurarea axei de transport str. Gării – Decebal – Andrei Mureşanu – Năsăudului.

         „Oamenii aşteaptă, pe bună dreptate, să redeschidem circulaţia în zonă. Se lucrează bine, într-un ritm alert, de dimineaţa şi până noaptea. În momentul de faţă, se intervine pentru realizarea de armături, cofraje şi turnarea radierului pe care vor fi puse grinzile transversale. După aceea, se va realiza un cofraj şi se va turna placa, iar ulterior vor fi turnate straturile de asfalt. Ne străduim ca toate aceste faze tehnologice să fie finalizate până de Crăciun. Ne dorim mult ca de Crăciun să se poată circula în oraş mult mai bine decât acum”, a declarat primarul Ioan Turc.

         Primarul Bistriţei a ţinut să precizeze că cea mai mare parte a lucrărilor va fi finalizată până la sfârşitul acestui an. „Valoarea acestor lucrări, cu tot cu TVA, rămasă de executat, este de circa 25 milioane lei. Zece milioane de lei intră pe fazare, adică lucrările vor continua şi în primul semestru al anului viitor în pasaj, în deosebi. Sigur că vor fi realizate nu puţine corecţii (...). Am avut discuţii cu constructorul care este deschis la toate remedierile care trebuie făcute. Prioritatea este finalizarea unui volum cât mai mare de lucrări, mă refer la lucrări care presupun cheltuieli eligibile”, a explicat primarul Ioan Turc.

         În context, edilul Bistriţei s-a referit şi la lucrările din proiectul Linia Verde de pe str. Dornei, unde se amenajează trotuarele cu piatră naturală, pistele de biciclete şi se montează stâlpii noi de iluminat.

 

Comentarii

29/11/23 14:29
Toni

Este vorba de modernizare a axei de transport public Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, care include si pasajul pietonal subteran in zona Pietei Decebal, pe baza unui proiect initiat de vechea administratie PSD Ovidiu Cretu cu fonduri europene pentru exercitiu financiar 2014-2020, cu finalizarea lucrarilor până la 31 decembrie, 2023.
Cea mai mare complicatie din cadrul proiectului privind reconfigurarea axei de transport Gării – Decebal – Andrei Mureşanu – Năsăudului, este dată de realizarea pasajului subteran pentru pietoni, la intersectia Bul. Decebal cu străzile Ursului si Cuza- Vodă, pentru care a fost nevoie de devierea tuturor retelelor de conducte și cabluri de utilități din subteran, opreatiune anevoioasă si foarte costisitoare. Oricum, in final pasajul nu rezolvă mare lucru privind fluidizarea circulatiei, deoarece Bulevardul Decebal este traversat de mai multe treceri de pietoni care nu au cum să fie desfiintate. In plus, lucrările la pasajul subteran nu pot fi incheiate la 31 decembrie , 2023 si vor trebui continuate cu banii din bugetul local, adică din taxele si impozitele plătite de bistriţeni.
Primarul Ioan Turc se lăuda că a modificat proiectele mostenite de la vechea administratie, dar nu a avut inspiratia si curajul să renunte la această anomalie costisitoare -pasajul pirtonal din bulevardul Decebal.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5