Lucia Dumitru are nevoie de noi!

De zece ani salvează vieţi, dar acum ea are nevoie să fie salvată. O asistentă de la UPU SMURD din Bistriţa a rămas fără medicamentele care o ţin în viaţă. Lucia Dumitru are cancer de piele în stadiul patru. Organismul ei a cedat la chimioterapie, iar singurele pastile care o ajută să trăiască nu sunt compensate de stat. Zelboraf tablete de 240 mg este medicamentul care i-ar putea salva viaţa Luciei, iar tratamentul pe o săptămână se ridică la 7.200 lei.

Un verdict rece şi dur pentru un bolnav care îşi numără zilele odată cu pastilele. Boala pacienţilor nu ţine pasul cu negocierile. Lucia a aflat că are cancer în urmă cu un an, după ce i-a apărut o pată pe picior. A făcut chimioterapie, dar organismul ei a cedat.

Un medicament anticancer, inclus la vremea respectivă într-un studiu clinic, a fost singura ei speranţă. A aflat, însă, că nu e gratuit. Ca să-l cumpere, femeia şi-a cheltuit toate economiile. Nu a mai avut putere să se lupte cu statul, aşa cum au făcut-o alţii.

La un moment dat, familia s-a gândit şi că ar putea să îşi vândă casa pentru a putea continua tratamentul, dar Lucia se teme înainte de toate că şi-ar putea lăsa cei doi copii, de 10 şi 15 ani, fără un acoperiş deasupra capului.

Obişnuiţi să salveze vieţi, colegii Luciei n-au ezitat să sară în ajutorul colegei cu care împărţeau până mai ieri zâmbete şi provocările din camera de gardă. Sunt decişi să facă rost de banii necesari pentru tratamentul salvator şi în sediul UPU SMURD au pregătit o urnă specială în care oricine poate face donaţii pentru salvarea vieţii asistentei medicale.

La Banca Transilvania sunt deschise două conturi unde  puteţi face donaţii în lei şi euro: 

Dumitru Felicia-Lucica

RO75 BTRL 0060 1201 M930 05XX – RON

RO57 BTRL EURC RT00 M930 0501 – EURO

Cod SWIFT: BTRLRO22

Foto: Facebook

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5