Semn de carte

Louis Sachar –Tabăra

Suzana Deac

Să fii arestat pentru un furt pe care nu l-ai săvârșit, să fii internat într-un centru de reeducare între adevărații infractori minori și să sapi zilnic o groapă lată și adâncă în deșert, cu soarele bătându-te în cap și cu apa porționată, iată o adevărată școală de reeducare!
Băiatul supraponderal, batjocura tuturora la școală, terorizat de elevi răuvoitori, devine în mijlocul celor mai mari greutăți și datorită lor, un tânăr maturizat, cu un fizic mușchiulos și puternic, cu o demnitate personală solidă și nu în ultimul rând, câștigă prietenia unui camarad tocmai el, care, la școală, n-avea niciodată niciun prieten.
Este uimitor cum nedreptatea, aroganța și cruzimea declanșează în acest tânăr o determinare psihică nemărginită, o capacitate de sacrificiu uluitoare, care se dovedește apt pentru a porni în căutarea unicului său prieten dezertor din centru, capabil de a-l duce în spate la nevoie sus pe munte plin de verdeață, apă și ceapă, surse necesare să le salveze viețile și de a cunoaște în realitate legenda ”degetului lui Dumnezeu”.
Este o carte care se adresează în aceeași măsură copiilor cât și adulților, fiindcă orice copil e un potențial adult și orice adult are copii în jurul lui, pentru care este răspunzător.
„Eu nu cred că oamenii sunt răi doar fiindcă fac fapte rele.”
„Nu-i de loc ușor să reușești în viață, dar nici nu trebuie să renunți la acest vis. Ați fi surprinși de ce suntem în stare ca să ne împlinim visele. Aveți o singură viață, profitați de ea la maximum!”
„Tu ești responsabil pentru faptele tale. Ți-ai bătut joc de viața ta și-ai ajuns aici ca să-ți repari greșelile. Nimeni n-o să plătească pentru tine -, de fapt, pentru niciunul dintre voi, sublinie bărbatul și privirea i se roti în jurul încăperii, oprindu-se pe chipul fiecăruia dintre băieți. Fiecare dintre voi e deosebit, continuă el. Toți aveți un dar care e numai al vostru și de care lumea are nevoie. Gândiți-vă bine ce vreți să faceți cu viața voastră, apoi urmați-vă gândul. Chiar și tu, Zero. Până și tu ești bun la ceva.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5