Locul I la creativitate

N-am căutat neapărat un titlu epatant; el marchează însă implicarea, dăruirea, pasiunea, entuziasmul unor tineri condeieri, membri ai cercului de creaţie literară din cadrul Palatului Copiilor Bistriţa, anul şcolar 2009-2010, elevi găsiţi în atâtea ore creative în adierea inspiraţiei. Provocarea e esenţială, ei fiind mereu în gardă, în aşteptarea celor mai îndrăzneţe teme. De la dorul poemului alb, privind lumea prin lentile azurii, s-a pornit într-o aventură verde, în ritmuri adolescentine. Drumul scânteia de flori de mălin iar... între ghilimelele lui Borges fantezia sălăşluia şi între coji de portocale. S-a pictat în cuvinte curcubeul liric, trasându-se astfel un parcurs creativ fascinant. Au apărut chiar şi primii bani câştigaţi prin sudoarea creativităţii. După un asemenea răgaz liric neistovit, uşurinţa în alegerea temelor ar părea să fie debordantă. Dar, urcând muntele, înotând progresiv în valuri, toată vara am făcut proiecţii imaginare (sau în agendele mele colorate), planuri, programe, planificări; inventam, pornind de la te miri ce lucru, un exerciţiu creativ. Orele de creaţie, în parte, îşi păstrează aceeaşi structură - cu jurnal de lectură, noţiuni de teorie literară, jocuri poetice, experimente creative, atelier de creaţie, cenaclu, dezbatere. Vor urma sper şi anul acesta microrecitaluri, publicaţii, concursuri. Mizez nespus pe jocul, farmecul şi profunzimea cuvintelor lor. Avem copii frumoşi, caleidoscopici. Sensibilitatea acestora e realmente un har ce se plimbă dezinvolt pe străzile bistriţene. Îl inspir cu toată fiinţa. Dovezi ale locului I câştigat de Melania, Diana, Horia, Denisa, Ilinca, Maximiliana şi Bogdan, membri ai cercului de creaţie literară la Palatul Copiilor Bistriţa, vi le propun cu încredere. Sunt premii obţinute la diverse concursuri judeţene, interjudeţene, naţionale, la diferite secţiuni – poezie, proză, eseu. Unele din textele premiate au fost publicate în revistele „Tribuna”- Cluj, „Mesagerul literar şi artistic”, „Poarta stelară”. Cele pentru „Răsunetul” sunt inedite. În perspectivă, prin consecvenţă, lecturi consistente şi exerciţiu creativ, unii dintre elevii premiaţi azi vor adera la mişcarea literară bistriţeană şi nu numai. Vă aşteptăm, din 1 octombrie, la cercul de creaţie literară, organizat la Palatul Copiilor Bistriţa (şi pe voi - Melisa, Bianca, Denisa şi Diana, poetese de Vermeş, proaspăt liceene la „Andrei”) să construim împreună odăi multicolore, cu largi ferestre, să creionăm o altă linie pentru rochia primăverii, să o probăm, să înşirăm mărgele cu cele mai năstruşnice forme, să împletim sandale pentru picioarele imaginaţiei, să urcăm liniştite deasupra copacilor din parcul municipal în căutarea metaforei existenţiale şi... undeva, pe câte un nor, să mai stăm la o ceaşcă de ceai imaginar, povestind, chiar în versuri, despre lume şi noi.

Melania Năşcuţiu, 10 ani

Locul I, concursul interjudeţean Literatura, pasiunea mea,

secţiunea poezie, ciclul primar, organizat de Palatul Copiilor Iaşi, iunie 2010;

Grabă de toamnă!

Strop de miere cântător,

pe frunză ocrotitor,

sclipicios şi delicios,

face gândul pofticios.

Nucile plesnesc frumos,

mărul atârnă zemos,

străluce gutui voios,

înţeapă soarele curios.

Ghiozdane se grăbesc,

creioane se hărnicesc

şi pe feţe de copii

joacă zâmbete zglobii!

Diana Pop Hoha, 8 ani

Locul I, concursul Orizonturi, secţiunea proză, ciclul primar,

organizat de Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, 1 Iunie 2010;

Cerbul şi iepurele

Prietenia lor a început demult, demult! S-au cunoscut la izvorul „De la ceruri”. Iepurilă, când văzu cerbul, o luă la sănătoasa. Ceri, cerbul, îl fugărea. (Să fim serioşi, cerbul era preşedintele pădurii, în timp ce iepurele era un cetăţean amărât!)

- Opreşte! în felul ăsta de o ţin o să slăbesc 1 kg!

- Ce vrei de la mine? întrebă Iepurilă!

- Vreau să fim prieteni!

- Bine!

În drum spre Moş Martin, apăru lupul. Ceri îi spuse:

- Îţi interzic!

- Şi tu cine eşti, mă rog?

- Sunt Ceri Lules, preşedintele pădurii!

- Iar eu sunt prietenul său, Iepurilă!

- Acum plec, dar mă voi întoarce!...

- Mulţumesc că m-ai apărat!

- Cu plăcere!

Spre casa ursului, de la 1 km se simţea mirosul de brioşe. Stătură în poveşti şi mâncară timp de două zile. A treia zi de dimineaţă au plecat pe la casele lor, ducându-şi prietenia până la adânci bătrâneţi!

Horia Şirlincan, 10 ani

Locul I, concursul interjudeţean Literatura, pasiunea mea,

secţiunea poezie, ciclul primar, organizat de Palatul Copiilor Iaşi, iunie 2010;

Un vis cu fluturi

Ieri la amiază,

m-am întâlnit cu un coleg de clasă

şi i-am spus:

- Am avut un vis minunat!

- Te cred, dar ce-ai visat?

- Am visat o lume plină de fluturi coloraţi!

- Erau mici sau mari?

- Erau… şi triunghiulari!

- Triunghiulari?!

- Da, aveau tot felul de forme…

- Nu mai spune, asta-i prea de tot!

- Dar e adevărat! Nu vezi?! nu am roşu pe „bot”!

- Cu această exclamare te cred foarte tare!

Dar acum mai spune-mi despre fluturi

din ale tale gânduri.

- Bine, am să încep!

Erau extrem de mulţi,

Şi stăteau pe o mie şi una de flori,

în o mie şi una de culori.

- Oau, chiar că e minunat!

Acel loc e chiar de vizitat.

- Erau frumos aşezaţi

pe copaci şi mai mici şi mai înalţi…

şi pe un iaz cât se poate de breaz.

Aş putea să-ţi mai povestesc încă o lună,

dar visul cu fluturi...

s-a închis într-o alună…

Denisa Pintiuţă-Caian, 14 ani

Locul I, concursul naţional Lucian Blaga, organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional, Cluj-Napoca, Uniunea Scriitorilor, Filiala Cluj, în colaborare cu Revista Tribuna - primăvară 2010, unul din textele premiate, „O ceaşcă de ceai”, a fost publicat în suplimentul revistei clujene Tribuna;

Locul I, concursul Judeţean Slove, secţiunea proză, ciclul gimnazial, concurs desfăşurat sub egida Primăriei Municipale Bistriţa, iunie 2010;

Locul I, concursul Judeţean Slove, secţiunea eseu, concurs desfăşurat sub egida Primăriei Municipale Bistriţa, iunie 2010;

Locul I, concursul interjudeţean Literatura, pasiunea mea, secţiunea proză, ciclul gimnazial, organizat de Palatul Copiilor Iaşi, iunie 2010;

Din Est (scurt fragment)

...

Toropită de căldură, mintea îmi glisează spre ceea ce i s-a întâmplat, sau, mai degrabă, spre ceea ce cred eu că a fost. Privesc prin ceaţă, dar o şoaptă nu-mi dă pace:

„Vino-napoi, vino-napoi, departe de lucrurile neauzite, dacă o veste aleasă te-a încolţit, atunci este o lecţie învăţată, închide-o înainte să te ardă.”

Încep să visez…:

„Soarele apune încet… se leagănă leneş pe cerul pătat de sânge. Razele sale, săgeţi de foc, străpung cerneala văzduhului. Norii obosiţi se risipesc, lăsând în urma lor dâre roşiatice. O briză rece suflă dinspre miazăzi.

Priveşte cu luare-aminte de pe vârful stâncii. Priveşte cum soarele arde în flacăra apusului, iar asta nu e un semn bun. Vântul fuge printre crengile pădurii, desprinzând şoapte.

«- Mi-e teamă. Mintea îmi alunecă spre Maya. »

O bubuitură puternică pătrunde până în mădularele pământului. Străpunsă de o săgeată, Sandra îşi întoarce imediat capul. Fiorul tot creşte, creşte, cuprinzând-o din toate ungherele. Tună. Cerul e strivit de fuga albastră a norilor. Soarele se topeşte în întuneric. Vrea să intre în cort, dar…

«Nu mă pot mişca… nu mă pot… ah… mişca! O şoaptă rece îmi alunecă pe umeri, pe spate şi îi simt dorinţa ca eu să spun.»

Nu o face. Buzele vinete nu se vor mişca, deşi umbrele din pădure pândesc de-aproape, pentru a afla secretul. Aude întunericul verde al pădurii sumbru cânt şi o linişte apăsătoare, întreruptă din când în când de răbufnirile albe ale fulgerelor. Aerul şuieră mocnit. Dar cerul se aprinde dintr-o dată, luminând o faţă palidă ce priveşte însetată din pădure. Împiedicându-se, Sandra ţâşneşte spre cort şi îşi ia fetiţa în braţe. Afară, norii şterşi au început să crească, iar în furia nebună, galopează fantomatic în ropotul rece… spre lună. Plouă.

«- Îmi aplec capul asupra micuţei şi o sărut pe frunte… simt cum căldura trupului ei îmi pătrunde în inimă. Ochii mi se înceţoşează, o strâng la piept. Încerc să îmi reţin lacrimile, dar fără succes. Bucăţi cărnoase îmi sunt smulse, fâşie cu fâşie din inimă, în timp ce aceasta bate sângerând, înecându-se, iar eu îi simt fiecare zvâcnire. Din cauza mea… totul e din cauza mea… m-au urmărit… dacă…credeam… credeam că aici suntem în siguranţă. Te rog, te rog… măcar aici. Furtuna îmi răscoleşte amintiri negre. Hah!… Of!…plouă… »

Apa se rostogoleşte, cerul se aprinde. O săgeată s-a înfipt în peretele cortului… apoi încă una… încă una…

«- O sărut pe Maya, legănându-mă cu ea în braţe. Închid ochii şi aştept să apară. Soarele meu tocmai a apus în Est.»

...

Ilinca Mare, 14 ani

Locul I, concursul naţional Anotimpul copilăriei, secţiunea poezie, ciclul gimnazial, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa Corpului Didactic Dolj şi Şcoala nr. 12 „Decebal”, Craiova, iunie, iulie 2010;

Vals în cer

Îmi pun rochia albă

şi încerc să zbor,

dar văd că... nu-i uşor!

Viorile cereşti cântă o muzică de dans

iar îngerii, pe-un nor, plutesc în ritm de vals.

Puful de păpădie mă cheamă la visare,

învăluindu-mă în linişte şi soare.

Văzduhu-i plin de pace şi iubire

şi eu prind aripi, zbor spre împlinire.

Mă simt atât de liberă, dar mi se pare

că însăşi libertatea cere îndrumare.

O foaie albă se umple de cuvinte...

un vals celest îmi stăruie în minte.

Maximiliana Gagea, 14 ani

Locul I, concursul judeţean Orizonturi, secţiunea poezie, ciclul gimnazial, organizat de Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, 1 Iunie 2010;

Locul I, concursul interjudeţean Literatura, pasiunea mea, secţiunea Poveste în variantă proprie, ciclul gimnazial, organizat de Palatul Copiilor Iaşi, iunie 2010;

Cronicile frumoasei luptătoare

Capitolul I: Mi-young

- Mi-young! Unde poate fi fata asta? Mi-young!

- Yie, susunim!* Vin acum, am răspuns eu grăbită.

- Unde-ai fost? Deseară iar stai tu de pază şi poate în timpul acesta îţi vei perfecţiona tehnicile de luptă. În ultima vreme nu te-ai prea dat în vânt după ele. Se pare că există ceva mai important decât antrenamentul.

- Dar…

- Niciun „dar”! vei sta de pază din nou. Dacă vei fi obosită e problema ta, a tunat maestrul.

- M-am saturat! De ce sunt eu de vină tot timpul? am zbierat ieşindu-mi din minţi.

În secunda următoare o izbitură puternică m-a făcut să-mi pierd echilibrul şi am căzut. Gustul sărat de sânge mi-a umplut gura, iar durerea ce-o simţeam în piept mi se putea citi pe faţă. Îmi venea să plâng, dar nu aveam curajul s-o fac, aşa că mi-am înfipt unghiile în picioare ca să-mi opresc lacrimile.

- Taci! Te antrenez cu un scop. Sacrific multe pentru tine. Te rog ascultă-mă. Nu mă determina să te rănesc, a spus arătând spre mine cu o oarecare înduioşare. Îmi părea că şi pe el îl durea inima pentru că trebuia să mă vadă întinsă pe jos cu unghiile înroşite de firicelele de sânge care se prelingeau pe picioare. Nu-mi plăcea să-l văd trist şi îndurerat. Era un om bun, dar parcă puţină răbdare în plus nu-i strica. Prea se înfuria. Era drept că nici eu nu eram genul de persoană care să cadă în genunchi pentru o prostie făcută. Am făcut-o? ei bine, făcută să fie. Dar după lovitura primită şi după ce-am văzut faţa îndurerată a maestrului m-am hotărât să-l ascult şi să iau în serios tot ce mă învăţa.

M-am ridicat încet şi mi-am plecat capul în faţa lui.

- Sogoeamnida, susunim.* Nu se va mai repeta.

Termeni:

*yie= da

*susunim= maestru

*sogoeamnida= îmi pare rău

(fragment din capitolul I al cărţii Cronicile frumoasei luptătoare, poveste scrisă pe baza serialului coreean „Secretele de la palat”, unele idei fiind preluate şi din serialul coreean „Giuvaerul palatului”, însă cursul, reacţiile personajelor, situaţiile sunt modificate în funcţie de viziunea naratoarei.)

Bogdan Muscar, 13 ani

Locul I, concursul interjudeţean Literatura, pasiunea mea, secţiunea eseu, organizat de Palatul Copiilor Iaşi, iunie 2010;

În tainele minţii

Tu nu înţelegi. Nimeni nu poate înţelege tainele minţii. Te afunzi împreună cu toata fiinţa în ea. Este înţesată de reţele subţiri. Întunericul te împrejmuieşte. Te simţi singur. Nu te vede nimeni. Nimeni nu te aude. Acum pricepi că nu poţi înţelege tainele minţii. Mintea niciodată nu va fi înţeleasă. Încet, încet tu ieşi din ea şi îţi revii. Mintea nu poate fi înţeleasă, nu poate fi desluşită. Unele secrete, e mai bine să rămână secrete. Dar nici când te-ai întors în sinea ta nu ai înţeles ce trebuia să înţelegi. Cu ochi curioşi şi cu trupul care e gata pentru a afla tainele minţii porneşti. Mintea, înţesată cu reţele neuronale, îţi pare un lucru străin, un secret care şi în liniştea nopţii, în sinea ta, nu-ţi dă pace. Disperat, zadarnic umbli în noapte încercând să găseşti secretul. Capul tău vuieşte precum întrebările ce curg, precum un fluviu învolburat care îşi dezlănţuie puterea. Dar, la fel ca fluviul, tu înaintezi hotărât pentru a afla adevărul. Zadarnica trudă dă roade. Înţelegi că pentru a afla tainele minţii, tu trebuie să parcurgi istoria. Orice răspuns vine din trecut. Întortocheata cărare a cunoştinţelor închise în cuvinte, ce sunt puse în paginile cărţilor, este un drum lung şi greu. Citind, cheia ce deschide, uşa ce dă spre răspunsul mult dorit apare în mâna ta. După atâta trudă, atâta sudoare şi frică ai reuşit. Evrika! Mintea este precum oceanul adânc, întunecat, în afundurile căruia viaţa musteşte sub forma peştilor. Aşa şi mintea este adâncă precum un abis. Este ca o mare înţesată de reţele ce ţin în legăturile lor fragile: amintiri, sentimente şi informaţii. Mintea este esenţa omului, este ceea ce a făcut omul de-a lungul timpului nesfârşit. Ea este adevărata esenţă dedesubtul măştii de carne. Ea este adevărata sclipire de inteligenţă, marea de sentimente şi depozitul de amintiri. Ea a creat opere de artă precum Mona Lisa, Extazul Sfintei Tereza şi Cina cea de Taină. Ea a ridicat civilizaţii, imperii, colonii. Ea este atât bună, cât şi rea. Bomba nucleară de la Hiroshima, atentatul cu bombă de la New York sunt doar câteva monstruozităţi pe care mintea le-a creat. Mintea este atât o arma a binelui, cât şi una a răului. Este atât un nectar dulce, cât şi o otravă mortală. Toţi alegem felul în care trăim. Tu ce alegi? Pe ce drum vei merge? Mintea omului e făcută să elucideze orice mister. Tu aşa ai face? Ideea unei uşi misterioase în spatele căreia nu ştim ce se află ne împinge, ne îndeamnă să întindem mâna pentru a deschide. Şi totuşi, unele secrete e mai bine să rămână secrete. Aceasta face ca misterele învăluite în umbră să antreneze setea noastră pentru a desluşi secretul. Dar totuşi, în drumul pentru a afla taina, ajungem într-un punct unde vom fi încolţiţi de teamă şi urmări. Este punctul unde nu există cale de mijloc, drum de întoarcere. Nimeni nu poate şti ce va urma.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5