Local

Administraţia oraşului Năsăud, după cum ne informează inspectorul Carmen Camelia Izvoran Oltean, din cadrul compartimentului Integrare Europeană a Primăriei oraş Năsăud, urmează a pune bazele unor...
Activitate susţinută, în slujba nevăzătorilor, în cadrul filialei ANR BN, unde preşedintele Iacob Pop, împreună cu cei din conducere, se preocupă intens pentru o viaţă activă a nevăzătorilor. Recent...
Centrul Comunitar pentru Tineret anunţă înscrieri pentru tinerii cu vârsta între 12 şi 22 ani care vor să urmeze cursurile gratuite de limba şi literatura română (cls. A VIII-a, cls. A XII-a),...
După trista şi tragica dispariţie a profesorului Petre Istrate, trăitor la Braşov, un astrist de talie naţională, stâlp al ASTREI braşovene – fondatorul noului Despărţământ braşovean, secretarul...
Aşa cum putem citi pe coperta revistei editată de elevi ai Grupului Şcolar Economic Năsăud, îndrumaţi de profesorii lor, „Ştrengarii Echo”, este „o revistă mai bună, cu ştiri incitante” iar cei care...
ilele trecute, palmierii care au dat renume oraşului Năsăud, s-au întors din „hibernare” în centrul urbei, pe amplasamentele bine ştiute de lângă fântâna arteziană din parcul central şi în faţa...
Conducerea oraşului Năsăud i-a sărbătorit pe veteranii de război care au luptat pentru apărarea ţării în cel de-al Doilea Război Mondial, prezenţi fiind doar 8 din cei 16 care mai trăiesc…
Năsăudenii au marcat 9 Mai – Ziua Europei – prin diferite manifestări organizate de Primăria oraşului Năsăud, cu sprijinul principalelor instituţii din urbe, în cadrul campaniei „9 Mai – Anul...
Publicaţia Şcolii Generale “Mihai Eminescu” Năsăud – revista “PLUS” – a ajuns la numărul 15, fiind cunoscută şi apreciată atât pe plan local, cât şi la nivel naţional. Fiind o “voce” care se face...
La Căminul Cultural din Susenii Bârgăului a avut loc manifestarea Suflet de copil, cuprinsă în programul ”TransFormare pentru copii si tineri”, demarat in septembrie 2008 de Asociaţia Invierea....
Cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, director Nicolae Gălăţean, şef serviciu Ioan Pintea, sub sigla editurilor Eikon şi Arcade a fost editat volumul “Momente din istoria...
Sute de elevi au participat sâmbătă la cea de-a II-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor “Comori de Aur”. Manifestarea a fost organizată de Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Beclean,...
Creşterea oilor datează din vremuri milenare şi a fost bine organizată, obiceiurile păstrându-se, practic, până în prezent în multe locuri din ţară, între care, un loc de cinste ocupă şi gospodarii...
Şcolile şi elevii lor participă la diverse proiecte educaţionale internaţionale şi naţionale prin diferite conferinţe video şi sesiuni de chat, filme şi publicaţii, creează lucrări de artă, fac...
Cu sprijinul Primăriei Telciu, primar ing. Sever Mureşan, elevii de la Grupul Şcolar Telciu au luat cu asalt malurile râului Sălăuţa, în acţiunea de protejare a naturii, prin ecologizarea acestora şi...
Conform legislaţiei în vigoare (HG nr. 25/2008) privind obligativitatea conducerii fiecărei localităţi de a face demersurile pentru comandarea, proiectarea, însuşirea şi aprobarea STEMEI localităţii...
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Grup Şcolar “Grigore Moisil”, în parteneriat cu Societatea de Haiku Constanţa, lansează cărţile “Strop de rouă”, semnată de elevii coordonaţi de artista...
Săptămâna europeană a fost aniversată la toate şcolile din Rebrişoara, sub genericul “Ziua Europei – O şcoală ideală”.
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic al UBB, Primăria Beclean, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Centrul Şcolar pentru Educaţie...
Săptămâna viitoare Prea Sfinţitul Irineu Pop Bistriţeanul, episcop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului se va afla pe Valea Ţibleşului. Duminică, 17 mai, momente de sărbătoare...
Clipe de adevărată sărbătoare strămoşească pe dealurile Sitei, la Iridei, unde ţăranii s-au adunat pentru unul dintre cele mai frumoase şi tulburătoare obiceiuri, cu rezonanţe simbolice, măsurişul...

Pagini

Subscribe to Local
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5