Local

Locuitorii oraşului Beclean vor putea să beneficieze de gratuităţile oferite de legislaţia în vigoare privind reabilitarea termică a blocurilor, ale cărei modificări deschid perspective în acest sens...
Asistenţa persoanelor cu dizabilităţi este un compartiment ce are ca obiect de activitate protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap din oraşul Beclean, având drept scop prevenirea...
Persoanele care şi-au achitat integral anticipat, până la 31 martie, obligaţiile financiare de plată către bugetul oraşului Beclean (impozite pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport) au...
Liberalul Cîrlig Cristian a fost desemnat preşedinte de şedinţă pentru următoarele trei luni de către consilierii locali beclenari. Până acum, în funcţia respectivă au mai fost social-democraţii Dan...
La Beclean au fost reluate lucrările pentru construirea noului sediu al Judecătoriei din oraş, investiţie care va fi materializată în următorii doi ani. După ce în anul trecut au fost realizate...
Proiectul celor 200 de cabane de lemn, demarat acum doi ani de către Primăria oraşului Beclean, începe să prindă contur în imediata vecinătate a Parcului Balnear. Deja, câteva frumoase construcţii...
După cum am mai scris în paginile noastre programul de construire a locuinţelor pentru tineri continuă la Beclean. Astfel, în această primăvară au fost reluate lucrările de construcţie la noul bloc...
După reactivarea Protopopiatului Beclean, în şedinţa Permanenţei Eparhiale a Arhiepiscopiei Clujului, din 4 aprilie 2011, prezidată de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, Primăria...
Procedurile de activare la Beclean a seviciului de urgenţă SMURD vor fi finalizate în această primăvară, când va deveni operaţională această funcţie şi la subunitatea locală a Inspectoratului...
În ziua de 26 martie Consiliul Local Beclean s-a întrunit în şedinţă ordinară pentru a lua în discuţie şi pentru a aproba mai multe proiecte hotărâre, precum şi solicitări sau petiţii ale unor...
Astăzi, de la ora 20.00, realizatoarea Doina Mirea vă invită pe Favorit Tv la un medalion Cornelia Ardelean Archiudean.
Este titlul proiectului realizat de Şcoala Generală Nr. 4 Bistriţa şi Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, cu sprijinul Fundaţiei Centrul Educaţia 2000+, în cadrul proiectului Parteneriat pentru...
Sâmbãtã, de la ora 8.00, debutează târgul saşilor Ostermarkt, în cetatea medieval. La ora 12.00 va avea loc Parada portului popular, dinspre Domus, pe Pietonalul “Liviu Rebreanu”, spre Biserica...
În primăvara aceasta se-mplinesc 20 de ani de la punerea bazelor unui parteneriat între Şcoala Generală ,,Florian Porcius” şi Ocolul Silvic din Rodna. Un proiect care are în prim plan concursul pe...
Joi, consilierii municipali au adoptat repartizarea a 36 de locuinţe pentru chiriaşii evacuaţi sau care urmează să fie evacuaţi din locuinţele retrocedate în natură foştilor proprietari.
Consilierii municipali au votat în unanimitate dublarea numărului de călătorii pentru pensionarii bistriţeni, de la 15 la 30 de călătorii.
Se simte peste tot ceva din freamătul muncilor ce au să dea în clocot nu peste mult timp. Prin gospodării, oamenii îşi revizuiesc utilajele agricole sau modestele unelte, dar nu peste tot,...
În traseul nostru privind documentarea şi relatarea problemelor pe care le întâmpină primarii, cât şi modalităţile de rezolvare ale acestora, dar şi unele dintre împliniri în folosul cetăţenilor, l-...
Rotary Club Bistriţa-Nosa şi Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud anunţă prezentarea proiectului pilot de restaurare/conservare a unei strane de secol XVI din patrimoniul Bisericii Evanghelice C...
La Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi va avea loc, vineri, de la ora 19, cea de-a doua vizionare de film în cadrul proiectului Cinemateca filmului de artă organizat în colaborare cu Casa de...
Înaltpreasfinţitului Andrei Andreicuţ a făcut o vizită pastorală în Protopopiatul Năsăud, însoţit de arhid. Claudiu Grama şi de pr. Ioan Dâmbu, protopop de Năsăud. Au fost vizitate trei parohii:...
Bistriţa - Capitala Earth Hour România 2012 - va sărbători în ziua de 31 martie Ora Pământului, prin diverse acţiuni la care sunt invitaţi toţi bistriţenii. Unul dintre aceste evenimente este şi...

Pagini

Subscribe to Local
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5