În loc de alte concluzii (8)

         Neacceptarea României în spaţiul Schengen al Europei, cu toate că şi noi facem parte din UE, conform contractului de aderare, semnat la 01.01.2007, am înţeles-o într-un anume fel încă cu câţiva ani în urmă, când s-a pus mai serios problema încheierii tuturor operaţiunilor legate de securizarea frontierelor în vederea limitării emigraţiei către occident a anumitor persoane. De atunci şi până în prezent a trecut ceva vreme, iar noi, ca ţară, ne-am făcut temele cu vârf şi îndesat, de acest lucru convingându-se absolut toţi cei care au avut drept de control. Numai că Austria s-a opus şi se opune vehement pe mai departe, motivând că noi nu ne-am securizat suficient de bine graniţele, iar doritorii de azil ajung mult prea uşor în inima Europei. Declaraţia ministrului de Externe austriac, de după întoarcerea din vizita efectuată în ţara noastră, mai exact că „Austria îşi va schimba vetto-ul doar atunci când vom simţi că migraţia a scăzut substanţial”. Ba mai mult, austriecii continuă să ne şicaneze în continuare, acţionându-ne  chiar în judecată la Curtea de Arbitraj de la Paris, prin OMV, pentru ca România să nu aibă posibilitatea de participare la stabilirea preţului petrolului ce urmează a fi scos din Marea Neagră. Despre ajutorul acordat de Suedia care încă se mai află la preşedinţia UE, legat de primirea vizei Schengen ce să mai vorbim, în prezent speranţa ne-a zburat din nord spre vestul continentului, în Peninsula Iberică, la Spania. Cum absolut nimic nu se rezolvă pe gratis în lumea asta capitalistă, să sperăm că, dacă şi noi îi vom ajuta pe actualii guvernanţi spanioli, astfel încât sutele de mii, poate milioanele de români aflaţi la muncă în peninsulă să primească şi cetăţenia spaniolă, atunci în următoarea şefie la preşedinţia UE, Spania s-ar putea să ne ajute cu adevărat să intrăm în Europa fără restricţii. Dacă scăpăm şi această ocazie, mai ales că anul viitor politicienii noştri nu vor face altceva decât să se agaţe de toate voturile românilor şi pe care să şi le „arunce” în propriile urne ce vor desemna aleşii locali, parlamentari europeni, parlamentari interni, respectiv alesul republican, adio vot Austria, adio vot şi de la alte ţări, mai ales că războiul ruso-ucrainean nu dă semne de armistiţiu sau pace. Iar noi, românii, vom fi umiliţi în continuare pe la porţile împărăţiilor, de la graniţele cu Ungaria, Austria ş.a.m.d.

         A doua mare problemă a României, după amânarea şi reamânarea intrării în spaţiul Schengen, o reprezintă starea actuală a drumurilor. Iată că au trecut peste 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 iar miliardele de bani planificate în toată această perioadă a fi investite în transporturi nu cred că pot fi justificate în niciun fel. Numai cine a călătorit de adevăratelea spre Europa de Vest s-a putut convinge ce înseamnă autostrăzi în Ungaria, Austria, Italia, Germania, Franţa, Anglia, Ţările de Jos, ţările de sus (scandinave), Peninsula Iberică, Balcanii de vest. Pe când la noi încă mai traversăm cu mijloacele de transport auto prin toate satele şi comunele, depăşind carele, căruţele şi ştraifurile din mediul rural, rulăm cu viteze limitate, se întâmplă accidente nenumărate pentru oameni şi animale, pierderi mari financiare. Să nu mergem prea departe ca să ne convingem de utilitatea reţelelor de autostrăzi, drumuri europene, naţionale sau regionale, decât în Ungaria, fostă ţară socialistă ca şi noi. Întreaga reţea de drumuri, de orice fel ar fi acestea, este adusă la standardele UE, fie că este vorba de estul Ungariei, la graniţa cu România, de sudul ţării, la graniţele cu Croaţia şi Slovenia, de vestul ţării, la graniţa cu Austria şi chiar de nord, la graniţele cu Slovacia şi Ucraina. Cred că la noi în ţară cei mai mulţi bani au fost cheltuiţi pe studiile de pre şi fezabilitate, pe documentaţiile mult dorite de anumite ONG-uri ce urmau a se ocupa de traversările sau subtraversările rutiere ale broaştelor ţestoase, de soarta unor peşti cu probleme în a se îndrepta spre amontele unor pâraie pentru o mai bună... reproducţie şa.m.d. La toate acestea mai putem adăuga şi zicerile celebre ale lui Petrov de după anul 2000, conform cărora „România nu are ca prioritate construirea de autostrăzi”, ambele contribuind la situaţia actuală dezastruoasă a drumurilor din ţară. În afara vechilor autostrăzi, spre mare şi respectiv spre Piteşti, ce alte autostrăzi finalizate integral avem? Doar petice, petice de autostrăzi prin Transilvania, nimic serios în Moldova, ca să nu mai vorbim despre investiţiile conexe acestora. După unii autori, experţi în materie, lipsa acceptării României în spaţiul Schengen, la care se adaugă lipsa unei reţele consistente de autostrăzi interne, conduce la pierderi anuale de multe miliarde euro. La toate acestea dacă mai adăugăm şi recentele crize energetică şi alimentară, consecinţele incalculabile ale invaziei Ucrainei de către Rusia, avem cât se poate mai clar imaginea stării actuale a naţiunii. Circa 70% din populaţie se declară nemulţumită, s-au înmulţit evenimentele de criminalitate, tineretul studios şi muncitor se dezrădăcinează pe zi ce trece, luând calea străinătăţii.

         Referitor la starea agriculturii, în toate celelalte patru ţări prin care am trecut, am sesizat un fenomen comun: utilizarea în scopuri productive a întregii suprafeţe de teren agricol din extravilan (arabil, pajişti permanente, vii şi livezi), câtă vreme pe la noi suprafeţe agricole foarte mari din extravilan rămân necultivate, neexploatate. Cu toate acestea, APIA continuă să plătească proprietarilor sau deţinătorilor de terenuri importante sume de bani, ce-i adevărat mult mai mici decât în Occident. În special la categoriile de folosinţă arabil şi pajişti permanente (păşuni şi fâneţe) din zonele de deal şi munte, situaţia este dramatică ca urmare a necultivării acestor suprafeţe, iar urmarea directă este degradarea solurilor, practic scoaterea acestora din circuitul agricol. Dacă ar trăi şi în prezent filosoful german Malthus, cel care elabora teoria soluţionării dezacordului dintre ritmul creşterii populaţiei pe glob şi ritmul asigurării alimentare a populaţiei, prin declanşarea de conflicte armate, acesta s-ar întoarce în mormânt sau ar dicta încetarea iemdiată a „acţiunii speciale a armatei ruseşti în Ucraina”.

         În rest, iată că războaiele reizbucnesc, se derulează încet de parcă ar fi o joacă proastă, după care urmează armistiţiul, se semnează pacea. Apoi acţionează din plin crizele energetică şi alimentară etc., poate chiar recesiunile, doar aşa-i în... capitalism.. Şi cei puternici vor supravieţui, cei slabi vor dispărea, aşa cum se va întâmpla între ruşi în ucraineni. Şi toate acestea numai dacă Occidentul continuă să joace la două capete. Până una-alta, omenirea are obligaţia sistemică de a face eforturi oricât de mari pentru a mai domoli din nemulţumirile justificate ale populaţiei (a se vedea situaţia din Franţa), mai ales pentru tineri şi pensionari. Altfel nu se ştie precis unde şi când mai apare încă o Comună din... Paris sau unde şi când reapar catastrofe nucleare  de genul celor de la Hiroşima şi Nagasaki.

Vasile Tabără

senior editor