Leo Butnaru - 75

În bătaie de vânt, în bătaie de gând

 

La peste șaptezeci de ani de acasă

să vezi ce nebunie 

să  vezi ce gând

de parcă oarecum chiar aș fi luat la rost: că poate

nu mai e bine să mă accept așa cum sunt

așa cum am fost.

 

Însă și mai marea demență

gândul și mai zurliu

e că eu mie însumi nu-mi pot spune cum să fiu

pentru ca să nu mă mai accept așa cum sunt

așa cum am fost

în bătaie de vânt

în bătaie de gând

nicicând la adăpost.

 

Ispita definiției

 

Interiorul infinitului este exact

(poate chiar mai mult de atât) cu

exteriorul infinitului

dat fiind că infinitul e pretutindeni – adică

în interiorul și în exteriorul său.

Iar când se spune: fără sfârșit

e același lucru de parcă s-ar spune: fără început

tot ce există

cosmosul cu toate ale lui

însuși nesfârșirea

fiind mereu la mijloc;

 

la mijloc se naște și se moare

exact la mijloc se află începutul și sfârșitul

adică – infinitul în propriul său centru

din care pornesc aproape proverbial

cele două linii perfect paralele, care

obligatoriu se întâlnesc undeva în infinit.

 

Eu cred: în vârful unghiului

dintre degetele

Lui Dumnezeu.

 

Dinspre Miron Costin spre noi, spre voi...

 

De parcă aș citi-auzi pe Miron Costin

povestind despre norul-sonorul de lăcuste

stol după stol

ușor zbârnâitor

ușor fâșâitor – ventilatorul computerului la care

hălăduiesc virtual prin vremuri cronicare

în care

spre noi

s-a tot spus

s-a tot scris

până s-a ajuns că e de presupus

a nu fi exclus ca

atunci când computerul global va avansa atât

încât să poată raționa de sine stătător

să selecteze, să decidă, să anime, să ucidă

probabil – orgolios

dar poate – generos

din întreg internetul cosmic

eliminând definitiv

sau nu

numele lui Guttenberg…

 

Ceața mai e motiv de necaz

 

Ba chiar și azi

ceața (naturală sau electronică) mai e motiv de necaz

insinuându-se până și prin pixelii computerului

perturbând în special caracterele de litere Times New Roman

iar pe cel Arial Norrow și mai abitir

încât în loc de – corect englezește – Shakespeare

ți se năzărește altceva – Șekspir

sau poate Șexpir (cum ar fi corect românește?)

însă cel mai greu le vine arabilor

de unde a descins celebrul maur Othello.

 

În fine

dacă nu certele concluzii

ci cam certărețele confuzii

ca de la sine păstrează stilul bătrânului Will

oarecât alterat (sau poate îmbogățit, reconfirmat…)
de duhul ceții – văr de-al treilea cu

duhul apelor ce-și dau duhul

evaporându-se

circulând predestinat

ca tot ce se destramă și cade

după ce s-a înălțat sau s-a insinuat

până și prin pixelii computerului.

 

Socrate pe monitor

 

În preocupările sale virtuale

computeristica își imaginează cum

în Atena undeva

Socrate nocturnul scrib al filosofiei 

scrie gri pe gri – această dublare fiind chiar

culoarea deșertăciunii deșertăciunilor de la

exact ora G-imediat-post-antică

până la ora Alfa a post-modernității în care

un oarecare intertextualist are tupeul de-a constata:

A venit timpul

să mai și rămânem în viață chiar dacă

suntem  înțelepți...

                                – chiar dacă – cine știe? – și lui

miștocarului post-modernității i-i hărăzit

destinul vreunui Socrate tuberculos care

își va scuipa sângele pe displayul computerului în deja

aproape inconștiența înaintării în post-vârstă fără

a ști dacă a mers – cât a mers – pe drumul unui jurământ

sau al unui blestem care

deja parcă ar începe să tremure ușor

pe monitor

ca apa morților pe orizonturi de vară.

 

Ceasornicul și crustaceele

 

La ore fixe aud cum

în

că

de

re

pisicul vecinilor dărăpănă de sus în jos

tapetele

peretele.

 

La ore fixe

pisicul vecinilor sare ca dementul

să ajungă la ceas

să înhațe cucul

iar eu

oarecât enervat

îmi zic că în lume

ca substitut al ceasornicului cu cuc

ar putea exista unul ceva mai sofisticat

însă și mai eficient

(alias adevărat) – ceasornicul cu un rac

sau chiar cu două crustacee – e-hei! – cu câte

cinci perechi de picioare;

ceasornicul marca Ianus, din care

la ora exactă

un rac ar ieși înainte

celălalt – înapoi

și

într-un duet neîntrecut

ar face „cu-cu! cu-cu!”

spre viitor – spre trecut…

spre azi, mâine

și foarte demult...

 

Bruderșaft

 

Un bătrân și doi tineri

înțeleptul senin

și îndrăgostiții disperați

beau (pardon... otravă) bruderșaft:

                          Socrate

Julieta

            și Romeo

iar gândul ne duce spre acea ultimă dimineață

din viață

în care neîndreptățitului Înțelept

ajuns

poate

la crâncenă disperare

roua ce împresura

somnolentul tărâm al Eladei

nu i se păruse totuși o mare viziune

f ă c u t ă   ț ă n d ă r i...

 

Zile și munci

 

…reală

sau visătoare 

clară

sau plină de mister

viața luată mereu cu munca

se termină atât de repede

fulgerător

                cum

de obicei

ți se părea că se termină

timpul liber….

 

Posibil, un gând

 

...acesta ar putea fi gândul unei uși:

de ce mă țin ei atâta vreme închisă?...

 

Gândul unei uși care totuși

nu e prizonieră de război

sau

condamnată pe viață la temniță grea...

 

Inima și creierul poeților blestemați

 

cititorul este un dez-

gropar al poeziei

 

dezgropând-o din limbaj

dezgropând-o din cuvinte

din simțăminte

din minte

 

ceea ce nu înseamnă totuși că poetul

ar fi un gropar al poeziei…

 

Prin ereditate

 

departe... departe... departe...

spațiu și spirit ca niște singurătăți

sau disperări

transmise prin ereditate...

 

departe... departe... departe

în spațiu și spirit de singurătate

mă gândesc și eu la tine

moarte

ce pari a fi un definitiv

„noapte bună”

transmis prin ereditate...

 

 

Concetățean

 

I

Geniul – cum ar fi? – obraznic

poate chiar huligan

odată ce-L consideră pe Dumnezeu

Concetățean?...

 

II

Așa e: per aspera ad astra.

Drumul e greu.

 

Urcă urcă urcă

dar nu-ți fă iluzii:

chiar de ești, aproape,

absolutul geniu

în ceruri nu există post de

 

vice-Dumnezeu.