Domnule Primar, Domnilor consilieri, Domnilor cetăţeni de onoare ai Năsăudului prezenţi, Doamnelor şi Domnilor

LAUDATIO în sprijinul propunerii de acordare a titlului de CETĂŢEAN de ONOARE al Oraşului NĂSĂUD Domnului TUDOR OLIMPIUS BOMPA profesor universitar doctor, publicist polivalent, medaliat european şi olimpic, fruntaş al diasporei româneşti în anii

Domnul TUDOR OLIMPIUS BOMPA s-a născut la 23.12.1932 în Năsăud.
A fost elev în clasele I-III ale Şcolii Normale de Învăţători din Năsăud (1945 -1948), transformată din 1 septembrie 1948 în Şcoală Pedagogică Mixtă, în care a urmat doar clasa a IV-a (astăzi clasa a X-a).
La recomandarea profesorului său de educaţie fizică Nicolae Crişan, în 1949 a fost transferat la Cluj, la Şcoala Sportivă, care funcţiona pe lângă Universitatea „Victor Babeş”. A fost selecţionat în lotul naţional (juniori) de atletism - remarcându-se prin cele trei medalii obţinute la campionatele naţionale de juniori: 1 argint la pentatlon atletic şi două de bronz, la suliţă şi disc.
Studii universitare şi post-universitare:
A urmat Institutul de Cultură Fizică si Sport din Bucureşti începând din 1952 cu obţinerea licenţei în 1956, când a fost legitimat la CCA Bucureşti, la secţia canotaj academic (6 titluri de campion al României) şi în lotul naţional (o medalie de argint la campionatele europene din 1958) , făcând parte din echipajul de 4+1 rame. Ca recunoaştere a valorii şi performanţelor sale i s-a decernat titlul de maestru al sportului
După emigrarea din România a urmat între 1972-1974 studii Masterale în biomecanică la New York State University (Buffalo) şi doctorale (1975-1979) finalizate cu teza Mechanical Analysis of the Arms Actions ( Analiza mecanică a acţiunii braţelor - conducător ştiinţific: dr. Marcel Hebbelinck) susţinută la 22 iunie1979) obţinând astfel titlul de doctor (Ph.D.) în Biomecanică, în cotutelă la Universităţile: New York State University / Université Libre de Bruxeles.

Cariera profesională
A fost repartizat în Ministerul Apărării, devenind între1956-1960 director la Casa Centrală a Armatei Bucureşti (astăzi Clubul Steaua), după care a fost numit lector universitar la Institutul Politehnic Timişoara ( 1960-1970), şi antrenor la lotul naţional de canotaj cu care a obţinut performanţe la nivel mondial.
După un an de tranziţie petrecut în Germania s-a stabilit în Canada unde a funcţionat succesiv ca lector, conferenţiar si profesor la Faculty of Kinesiology and Health Science (Facultatea de Kinesiologie şi Ştiinţele sănătăţii) de la York University, Toronto ON Canada (1971- 2004), care i-a acordat în 1995 titlul onorific de Profesor Emeritus.
Realizările sportive şi competenţele de manager sportiv dovedite în România şi înalta sa pregătire teoretică novatoare în domeniul perfecţionării performanţelor sportivilor la nivelul elitei mondiale l-au propulsat în calitatea de antrenor al loturilor naţionale canadiene de canotaj academic (1972– 1976).
Pentru ambele naţiuni, sportivii pregătiţi de Domnia Sa au câştigat 11 medalii mondiale şi olimpice : 3 aur, 2 argint şi 6 bronz.

Activitatea ştiinţifică şi publicistică:
A scris şi publicat 14 cărţi în limba engleză, în domeniile: biomecanică, teoria
antrenamentului sportiv, planificare-periodizare, unele traduse şi în limba română:
Theory and Methodology of Training,(5 ediţii între 1984-2010). , Periodizarea antrenamentului sportiv, Performanţa în jocurile sportive, Totul despre pregătirea tinerilor sportivi,
şi 2 în limba româna în domeniul politico-economic:
- Romania :Acum ori niciodată ! , Editura Irecson,Bucureşti 2010,
respectiv antropologie socială:
- Prenumele la români, Bucureşti, Editura Irecson, 2008
Majoritatea tratatelor publicate în limba engleză au fost traduse în limbi străine şi utilizate în 180 de ţări, realizându-se cifre de vânzare de 250.000 exemplare în limba engleză şi 650.000 în alte19 limbi de circulaţie mondială.
Deasemenea, a publicat 16 capitole în calitate de coautor, 122 articole ştiinţifice şi metodice - cele mai multe susţinute în congrese, conferinţe şi seminarii în 40 de ţări şi 66 în România şi Canada
Problematica tratată s-a centrat preponderent pe teoria antrenamentului sportiv cu deosebire în domeniul proiectării antrenamentului, promovând principiul periodizării: planificarea antrenamentului sportiv este eşalonată pe faze - un concept mult mai eficient pentru adaptarea fiziologică a sportivului decât alte teorii.
Pentru ca sportivul să atingă o performanţă superioară dificultatea antrenamentului trebuie să crească progresiv: în momentul în care sportivul este adaptat fiziologic la nivelul de dificultate prognozat , valoarea performanţei creşte.
Strategiile de antrenament bazate pe aceasta teorie – inspirată transductiv din studiile istorice unde evoluţia societăţii umane este împărţită în perioade specifice, de unde si termenul de periodizare – sunt aplicate în marea majoritate a ţărilor din lume, cu rezultate sportive de vârf la nivel mondial.

Experienţa profesională şi în afaceri:
- Presedinte: Veritas Publishing Inc. Toronto,ON Canada (1984-
1990);
- Vice-presedinte (cercetare si dezvoltare):Tropics Health
Panama City, Panama (2004-prezent) (www.tropicshealth.com);
- Preşedinte:Tudor Bompa Institute (1994-2008) cu sediul în Norvegia
- Vice-preşedinte, IHO-AGRO.ro. în care începând cu 2011 se cercetează şi
promovează pe piaţa internaţională unu nou produs de fertilizare natural,
ecologic, pentru: agricultură, grădinarit, pomicultură si viticultură.

Activităţi în diaspora, dedicate patriei – mamă
-Preşedinte al Consiliului Naţional Român (CNR) sucursala Canada (1987-1993),
-Membru în Consiliul de conducere International al CNR, (1988-1990),
-Preşedinte al Congresul Mondial Român (1988-2000), cea mai mare organizaţie
federativă a românilor din exil şi diaspora reprezentând interesele CNR în relaţiile
cu organisme importante la nivel mondia în special cu Congresul American,
Ministere de externe din SUA, Canada, Suedia, Germania, si Consiliul Europei
(1988-1996)
.
Alegerea sa în această înaltă funcţie s-a realizat în cadrul curajoasei iniţiative a unui grup de asociaţii de dizidenţi români ( având printre iniţiatori şi pe preşedinte de onoare al Congresului Mondial Românesc, părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa), dornici să asigure, în acea perioadă dramatică pentru România, unitatea de reprezentare şi convergenţa activităţii din diaspora pentru apărarea liberăţii şi democraţiei în România.
La 4 iunie 1988, la Paris, prin meritele lui Ion Pantazi, Dan Cernovodeanu şi Horaţiu Comăniciu se constituie, prin afilierea a 30 de organizaţii politice, religioase şi culturale, Congresul Naţional Romîn, care îl alege ca preşedinte pe profesorul universitar din Canada dr. TUDOR BOMPA
Propunerea a fost argumentată astfel:
“Domnul profesor Bompa:
- este un om care s-a realizat fiind profesor universitar la Ontario, Canada, ori puţini oameni din exilul românesc se pot mîndri cu acest lucru,
- are numai 55 de ani, un om în plină putere şi astfel generaţia noastră, trece mîna generaţiei următoare,
- are multe relaţii în Canada şi Statele Unite şi printre romîni, cît şi printre oficialităţile acestor state.
Să luăm exemplu din istoria noastră: Domnitorul Cuza al Moldovei a fost ales Domn şi în Muntenia, astfel s-a făcut Unirea principatelor. Propunându-l pe Domnul profesor Bompa, întindem o mână celor de peste ocean, pentru unirea tuturor Romînilor!”
Acceptul Domniei Sale de a prelua imensa responsabilitate încredinţată, într-un moment istoric decisiv al poporului nostru a reprezentat decizia unui om hotărât şi dârz, capabil de sacrificiu asumat, cum îi stă bine unui mare sportiv şi formator, la rândul său, de sportivi şi caractere puternice.
“În această calitate am reprezentat interesele congresului în relaţiile cu diferite state , în special cu Congresul American, Ministerele de externe din SUA, Canada, Suedia, Germania, şi mai târziu cu Consiliul Europei (1988-1996), devenind şi preşedinte - fondator al Romfest (festivalul cultural-politic al românilor din afara graniţelor ţării între 1988 şi 1992”).
Referindu-se la amprenta şcolii şi comunităţii năsăudene asupra devenirii sale, Domnia Sa a declarat în 2011:
“Ambianţa de un curat patriotism a Năsăudului si a ţinutului grăniceresc, m-a făcut să fiu mândru pentru ţara şi locul meu de naştere, să apreciez oamenii de pe Valea Someşului, şi să doresc să devin un exponent fidel al spiritualităţii năsăudene, afirmând pe teritoriul Canadei şi în comunitatea mondială virtuţile cultural – ştiinţifice şi creative ale descendenţilor familiilor someşene.”

Doamnelor şi Domnilor,
Pe parcursul bogatei şi impresionantei sale activităţi Domnului prof. univ. dr. Tudor Olimpius Bompa i-au fost acordate până astăzi 23 de premii şi onoruri internaţionale, din 21 de ţări străine; Oslo, capitala Norvegiei găzduieşte sediul Institutului internaţional Tudor Bompa care formează specialişti în domeniul antrenamentului sportiv.
Este o mare onoare şi bucurie să propun şi să recomand Consiliului Local al oraşului Năsăud , acum în preajma aniversării a opt decenii de viaţă exemplară, acordarea titlului de cetăţean de onoare al Oraşului NĂSĂUD, Domnului profesor universitar doctor TUDOR OLIMPIUS BOMPA.

Năsăud, la 31 noiembrie 2012 prof. dr. Gheorghe Pleş

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5