La mulţi ani Maestre Anghel Urs!

L-am cunoscut pe Anghel Urs pe vremea când, tânăr și neliniștit îi uimea pe toți cei care iubeau muzica populară, printr-o bucurie a cântatului unică, proprie doar artiștilor consacrați, cu mulți ani de bucurii și suferinți în spate! Avea tânărul acela un fel de vino-ncoace atrăgător dar pe care nu puteai și nici nu simțeai imboldul să ți-l explici. Îți făcea pur și simplu plăcere să îl asculți în neștire, daca ar fi să folosesc o expresie sugestivă dar nu chiar la locul ei! În timp, în mijlocul unor artiști pur sânge talentul și vioara lui Anghel Urs s-au semețit foarte, cum ar apune cronicarul medieval! Într-o orchestră dirijată de un om care nu a luat vreodată o singură lecție de muzică de la un specialist - Alexandru Bubi, în care cântau alți lăutari - să le zic așa cu admirație și cu nostalgie -, precum Sabin Deac, Dumitru Cilica, Oscar Urs, Ioan Sabadâș, Dumitru Ciupa, tânărul Anghel Urs a crescut într-o zi precum alții într-un an devenind în scurt timp o voce, pardon, o strună măiastră care înnobila simfonia adusă în lume de ceea ce s-a numit în timp Orchestra Populară Bistrița.
Ițit pe lumea aceasta din stirpea nobilă a ceterașilor de pe Valea Someșului Mare omul acesta are in el chemarea străbunilor, chemarea inefabilă a muzicii. În mâna lui Anghel vioara scoate sunete fermecate, arcușul mlădieri de vânt călător iar strunele tânguiri nepământene, celeste adică. Nu există un clasament viabil al violoniștilor din România sau de aiurea. Există doar viori și violoniști. Cel mai adesea viorile nu pot fi despărțite de violoniști deși uneori timpul decide să păstreze doar amintirea viorii sau a violonistului...Anghel Urs face parte - știu eu cu siguranță, mi-a spus inima mea!!! - din categoria - în viață încă!- a violoniștilor legați indestructibil de vioara lor, egali la chip și la suflet adică, cu vioara lor. Eu așa îl cunosc și așa îl știu. În zestea sufletului și a ființei mele, atâta cât o fi fiind ea pe lumea aceasta- se află și sipetul cu bijuterii încrustat cu numele Anghel Urs. Poate că sunt eu o fire mai abruptă, mai cazonă să zicem, dar eu prețuiesc la un artist în mod egal cu măiestria lui, cantitatea cât cuprinde de omenie și, mai ales... bruma de ordine și disciplină. În anii în care am avut onoarea de a mă bucura alături și împreună cu Anghel Urs de farmecul vieții, omul acesta s-a comportat ca un ceasornic elvețian: mi-a oferit mândria de a avea lângă mine o valoare care înnobilează și bucuria de a trăi din plin lucrurile simple care fac farmecul vieții. Lângă el ca și lângă admirabila sa soție Claudia sau lângă așchia sărită nu departe de gard - junele Claudiu- m-am simțit mereu la acasa mea, în elementul meu, în sinele care se întâlnește cu noi doar când suntem fericiți! Cine poate uita zilele de spectacole susținute la Constanța cu tinerii Doiniței? Când dansatorii lui Aurel Muntean se revărasau pe scenă precum Someșul un pic mai sus de Salva, vioara lui Anghel urmărea fermecată picioarele fetelor și flăcăilor potrivindu-se de la sine cu ritmurile lor încântătoare... Cine poate uita serile fierbinți de vară de pe litoral în care vioara lui Anghel ne purta până târziu în noapte ?
Lucrurile acestea țin însă de farmecul vieții și deși sunt interesante țin mai mult de efemer. Nu este însă ora bilanțului! Anghel Urs este, încă, un artist tânăr care a spus multe și mai are foarte multe de spus în lumea artei, a cântecului popular. Realizările sale sunt importante. Astăzi viața sa artistică se confundă cu viața tumultoasă- la drept vorbind inutil de tumultoasă!- a orchestrei profesioniste Dor românesc. Spun așa știind că artistul adevărat, cu prune în straiță cum se zice, are nevoie de libertate pentru a fi el însuși. Iar pentru a fi mai mult decât atât, adică pentru a-și putea da frâu liber geniului său are nevoie de respect și bunăvoință! Nu-i trebuie mai mult! Am văzut artiști mari înghițiți și devorați de politică sau de alte ambiții lumești efemere. Nu am văzut însă nici un politician sau om de lume care să priceapă și să descifreze, dincolo de măruntele sale ambiții meandrele ispititoare, ademenitoare, poate uneori reconfortante dar cel adesea istovitoare ale artei!
Anghel Urs este de bună seamă un mare violonist! Și un la fel de mare orchestrator și dirijor. În peisajul minunat în care se mișcă îl iubesc în mod egal văile, luncile, tăpșanele pline de flori cât și înălțimile cu priveliști amețitoare. Ceea ce face din Anghel Urs un violonist unic este îmbinarea perfectă între măiestria sa și sufletul său! Struna viorii sale este plăcută, precisă, măiastră, majestuoasă, fiind în același timp senină, cu tonalități calde, aromitoare și ademenitoare pentru orice ureche și pentru orice suflet. Cîntecele sale sunt cu adevărat cântece! Când le asculți nu-ți dai seama ce anume te farmecă mai întâi: isvorul curat din care țâșnește melodia sau măiestria cu care strunele viorii se îngemănează cu inima artistului sfințind sufletele ascultătorilor și cerând de la Bunul Dumnezeu îndurare și răsplată pentru Maestrul!
Pentru cine nu știe voi spune că, în general, lumea artiștilor este una abruptă, nonconformistă, adesea egoistă și în mod egal veselă și tristă! În lumea muzicii populare instrumentale unii sunt recunoscuți drept virtuozi în ale ritmului și execuției, alții ca maeștri în stăpânirea armoniei. Mulți au de la Dumnezeu știința și arta de a cuceri prin sinceritatea descifrării sufletului omenesc. Aprecierile sunt, de obicei, subiective și țin de o anume educație muzicală să zicem. Anghel Urs însă, o mai spun odată, este un artist complex și complet. Adică vioara sa este o prelungire a sufletului său, o ciocârlie măiastră în zbor, cuceritoare prin triluri și în mod egal un râu năvalnic cu ape albastre și limpezi, înspumate la trecerea prin cascadele vieții...
Rândurile acestea le scriu la o aniversare. Nici nu știu câți ani a împlinit de curând Maestrul! Scriind nu fac decât să exprim o bucurie. Să îngân câteva cuvinte uimit de o vioară fermecată. Mă amăgesc crezând din tot sufletul că cititorul acestor rânduri pe care eu le-am scos din suflet, va simți la fel ca mine. Se va bucura la fel ca inima mea. Va fi la fel de plin de respect pentru Vioara aceasta! Pentru că Anghel Urs suntem Noi înșine! Iar vioara sa face parte din fibra nemuritoare a ființei noastre românești.
La mulți ani Maestre!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5