La cenaclul “Artur Silvestri“ al Ligii Scriitorilor, oaspeți de seamă, scriitori din Năsăudul celor 30 de academicieni

Sub acest generic, frază scrisă de Mircea Vulcănescu, s-a desfășurat ședința cenaclului literar al Ligii Scriitorilor, din data de 27 aprilie anul current, ce s-a desfășural la Cercul Militar din Cluj Napoca, avându-i ca oaspeți de onoare membri Ligi Scriitorilor din Năsăud, și o parte din filiala Maramureș.

În sală au fost prezenți scriitori și iubitori de literatură din județele Maramureș, Bistrița, Iași Timiș, Vâlcea, Olt, Suceava și Cluj, încât a fost ne încăpătoare pentru mulțimea de participanți.

Ședința a fost deschisă de președinta cenaclului scriitoarea prof. Voichița Pălăcean Vereș care a anunțat ordinea de zi, după care a urmat un moment solemn, când s-a ascultat imnul Ligi Scriitorilor.

În continuare, președintele național al Ligii Scriitorilor a propus ținerea unui moment de reculegere pentru scriitoarea Ruxandra Benea, membră a organizației noastre profesionale, ce cu trei zile în urmă a urcat la Cer.

După aceea, așa cum a intrat în tradiție, Al.Florin Țene a făcut o mica prezentare a activităților filialelor noastre din țară, arătând că filiala din Rm.Vâlcea, condusă de Lili Trușcă, a organizat împreună cu Biblioteca județeană din Rm.Vâlcea, un concurs literar pentru elevi.A subliniat faptul că revista “Magazin”, sub semnătura redactorului șef, George Cușnarencu, a publicat un serial de articole despre revista Ligi Scriitorilor din Craiova”Constelații diamantine “ , condusă cu profesionalism de Doina Drăguț, avându-l ca fondator pe Al.Florin Țene.A subliniat activitatea fructuasă a filialei Nord Est iași condusă cu professionalism de Dan Teodorescu sprijinit de Scriitorul Ilie Serediuc.

În continuare președintele national al Ligi Scriitorilor a prezentat și analizat revistele și cărțile: “Glasul Armadiei “, editată de filiala din Năsăud a Ligi Scriitorilor, condusă de scriitorul Ioan Mititean, “Scurt circuit oltean “ editată de filiala Olt, redactor șef fiind prof.dr.Ștefania Marineanu “, “Gânduri pestrițe “de Ioan Avram “, din Rucăr,“Din inimă și suflet “de același autor, “ Poezii cu dedicație“ de Gh.Avram etc.

După aceea a vorbit Iulian Patca, președintele filialei Cluj a Ligi Scriitorilor care a făcut un succint bilanț al bogatei activități a filialei clujene și despre stadiul editării revistei “Agora literară “.

Președinta cenaclulii l-a invitat pe scriitorul Ioan Mititean să vorbească despre activitatea filialei năsăudene. Acesta, arătând că Năsăudul este, de-alungul istoriei, un focar de cultură ce a dat 30 de academicieni, a subliniat activitatea bogată a filialei care a participat la Iași la o mare manifestare culturală organizată în capitala Moldovei, prezentând, apoi, cartea “Pagini de corespondență “ editată de Ecou Transilvan.În continuare a vorbit Macedon Tofani care a vorbit despre revista pe care o editează și despre romanul său, recent apărut. Lucreția Mititean și-a prezentat cartea sa”Atelierul fanteziei “

Un moment interesant cu multe învățăminte a fost când doctor Ionuț Țene, vicepreședinte al Ligii Scriitorilor, membru al Uniunii Scriitorilor, și-a prezentat cartea “Neînfrânții “în care vorbește despre reeducarea de la Aiud în timpul comuniștilor. În continuare acesta a vorbit despre cartea tatălui său, apărută în Canada, intitulată “Întoarcerea la metaforă “. Despre cărțile și personalitățile Ionuț Țene și Al.Florin Țene au vorbit laudativ Gavril Moisa, Daniela Vasiloschi, Voichița Pălăcean Vereș, Lucia Elena Locusteanu, Iulian Patca, Virginia Paraschiv, Ioan Mititean,Eugen Coța,,iar epigramistul Vasile B.Gădălin ne-a încântat cu câteva epigrame cu adresă.Cineva din sală a subliniat faptul că există un “fenomen Al.Florin Țene” care polarizează în jurul său scriitori din toată țara, fenomen care a făcut ca cenaclul Ligi Scriitorilor din Cluj-Napoca să fie cel mai mare cenacu din Transilvania la care participă sute de persoane, scriitori, dar și iubitori de cultură.

În continuare dr.Mihai Ganea și Virginia Paraschiv au vorbit despre marea cântăreață Virginia Zeani, originală din România, prezentând cartea apărută în Canada cu contribuția scriitorului canadian, de origine română, Alexandru Cetățeanu.Cartea numindu-se “Canta Cke Ti Passa VIRGINIA ZEANI în dialog cu Sever Voinescu“.Mihai Ganea a vorbit și despre cartea lui Ionuț Țene, subliniind că și el a fost o victimă a regimului comunist, fiind închis la Aiud.

Au citit din creațiile lor Lucia Elena Locusteanu,( care a prezentat și Calendarul scriitorilor născuți în luna aprilie), Raveca Vlașin, Teofil Mândruțu, Vasile Bele,Vasile Dan Marchiș ( ce și-a prezentat ultimul său volum de versuri), și Marieta Coman care au citit câteva poezii, subliniate cu aplauze de numerosul public,Aceasta din urmă a vorbit și despre scriitorul Al.Florin Țene subliniind că acesta este o mare personalitate a Literaturii Române contemporane.

Viitoarea ședință v-a avea loc joi, 24 mai, la orele 17, în care dr.Mihai Ganea Pap își lansează cartea” Viola“.

Victor Roșianu

Comentarii

30/04/23 23:16
cititor

Care e genericul? Veleitarii năsăudeni din Ligă n-au nicio legătură cu cei 30 de academicieni. Năsăudul atrage atenția azi prin alte valori culturale. Cum se pot debita asemenea enormități: „Aceasta din urmă a vorbit și despre scriitorul Al.Florin Țene subliniind că acesta este o mare personalitate a Literaturii Române contemporane.” Cum se cern valorile la cenaclul din Cluj?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5