La cenaclu cu… cărţile

Am frecventat de o vreme cenaclul Conexiuni, pentru că acolo este multă spiritualitate. Se dezbat probleme, se lansează cărţi, vin şi scriitori consacraţi de la care se pot învăţa multe lucruri frumoase. Şi niciodată nu e prea târziu să înveţi încă ceva!

Mi-am scris cărţile (9 la număr) din nevoia de a comunica. E limbajul meu, sunt gândurile mele bune sau mai puţin bune, e viaţa mea. Şi în unele din ele am comunicat chiar cu scriitorii (Eu despre ei, Ei despre mine şi Clipa de prietenie). Mai am în pregătire o asemenea carte intitulată „Oameni şi cărţi”.

Mă bucură că unii scriitori îmi trimit cărţile lor, pe care le citesc în clipele de singurătate. Uneori comunic cu ei prin note de lector. Nişte „conexiuni” în cuvinte şi picături!

Azi mi-am ales de pe raft nişte cărţi primite în vara aceasta. Le-am aşezat pe masă în ordinea temelor, inventariindu-le şi gândind la ele: două de articole despre oameni şi fapte, scrise de Nicolae Vrăsmaş şi Menuţ Maximinian. Incurabilul îndrăgostit de ţinuturile natale, Valea Bârgăului, domnul Vrăsmaş, în volumul „Un brad intrat în legendă”, ne vorbeşte despre existenţa molidului candelabru, pustiit de vitregia unei furtuni, exemplar unic în flora de munte şi în cinstea şi-n amintirea căruia bârgăuanii şi-au creat „Festivalul Internaţional de Folclor – Regele Brazilor”, desfăşurat până acum în 10 ediţii, cu participarea unor ansambluri de dans şi cântece din ţară şi străinătate. Pe parcursul a 200 de pagini, autorul ne dă date despre modul de desfăşurare a acestor manifestări, participanţi, premianţi, şi multe fotografii, precum şi articole apărute în presă, toate adunate şi păstrate de autor. Sunt consemnate şi creaţii literare inspirate din măreţia bradului intrat în legendă.

Menuţ Maximinian, neobositul reporter cultural de la cotidianul „Răsunetul” şi scriitor, a adunat în volumul „Vremea sintagmelor”, nu mai puţin de 77 de recenzii ale unor cărţi ale scriitorilor din ţinutul nostru şi nu numai. Un fel de inventariere a talentelor, cu frumoase referiri la conţinutul operelor acestora. Despre acest volum, psihologul doamna Suzana Deac ne spune: „Critica literară justă reflectă atât punctele solide, tensiunile, frământările, dar şi neajunsurile unui text literar. M. Menuţ este adeptul unor recenzii pozitive, menite să consolideze mai ales valorile unei cărţi sau a unor texte, nota de originalitate, specificitatea lucrărilor, chiar şi unicitatea autorilor, având în vedere că toţi scriitorii aspiră la un fel de feed-back, care întăreşte crezul literar şi scrisul ca menire (…). Nu poţi descoperi perle, bogăţii, în sensul valorilor culturale, morale şi umane, doar călăuzit de persoane nobile, cum este şi Menuţ Maximinian” (Despre Vremea sintagmelor).

Urmau la rând poeţii gândurilor rebele sau învolburate: domnii Ionel Andraşoni şi Aurel Borgovan. La împlinirea celor 70 de ani, Ionel Andraşoni scoate volumul „A sosit şi timpul vremii”. În prefaţa cărţii, domnul Cornel Udrea ne spune: „Lucrările lui I.A. se află în slujba igienei sociale, fără a avea naivitatea optimistă de a crede în efectul total al lui „rindendo castigat mores”; o lume pozitivă (…) este un vis intangibil”. De aceea, când suntem necăjiţi, măcar să zâmbim. Iată un aspect comentat: „După rugăciuni la popa/ Bulă-i mulţumit de tot/ Că munceşte-n Europa/ Şi de noi îl doare-n… cot!” (Rugăciunea lui Bulă). Epigramistul nu se cruţă nici pe sine: „Moş Crăciun, opreşte-o clipă/ În prea marea ta viteză,/ Când idila se-nfiripă/ Am nevoie de proteză!”

Domnul Aurel Borgovan, învolburat în sonete şi pamflete, se lamentează pe tema neajunsurilor sociale contemporane, care-i fac viaţa neîndestulată: „În fiecare lună trăiesc cu o minoră/ La 70 de ani, poete? Aceasta-i prea de tot!/ Dar, ce să fac? E criză şi mă descurc cum pot,/ Că pensia mea mică, n-a mai ajuns majoră!” (Minora). Dar, totuşi: „Târcoale-mi dă bătrâna cu o coasă! /Sic tir, noi n-avem vreme de cosit,/ Că viaţa este, totuşi, mai frumoasă! (Versul învolburat).

E vremea să ne gândim şi la sufletul nostru, la dragostea pentru aproapele, la rostul cel pentru vecie, de unde am venit şi ne vom întoarce, ne spune doamna Jeniţa Naidin, în volumul „Cuvântul vindecător”, o culegere de recenzii, în care operele recenzate sunt văzute prin filtrul credinţei. Iată un text din Paul Evdokimov: „Nu este suficient să ai clipe de slăvire a lui Dumnezeu, trebuie ca întreaga viaţă, orice act, orice gest (…) să devină cântec de laudă (…) Să dai nu numai ceea ce ai, ci ceea ce eşti!”

Urmează neobositul poet astral, Gheorghe Mizgan, care în decurs de trei ani a scos trei cărţi de versuri: Cameleonul cu aripi, Aripi astrale şi, acum, Tunelul Timpului. Găsim în toate imagini despre clipe de viaţă, critică socială, confesiuni şi trăiri care se vor inscripţionate pentru vecie, bucurii, tristeţi, reverii, dorinţe, adesea cu rezonanţă astrală. Iată doar câteva titluri: Dorinţa astrală, Mângâiere astrală, Iarnă astrală, Primăvară astrală. Şi câteva citate pe aceste teme: „Lumina din cale/ Îmi mângâie pleoapa/ Licăriri astrale…” (Freamăt), sau: „Concert de viori/ Cutii abisale,/ Arcuş dând fiori/ Dârelor astrale” (Primăvara astrală). Şi totuşi, tendinţa spre astral nu este o autoevaluare pretenţioasă, ci numai o aspiraţie la frumos, la tot ce este înălţător. Iată şi dovada: „Nu sunt un geniu literar,/ Nu scriu gândind la nemurire,/ Dau lumii ce-am primit în dar/ Comunicând cu-a ei trăire” (Nu).

Dar, adio, prieteni, mă aşteaptă poetele năsăudene, întoarse din alte aşezări ale României, la obârşie, cu ocazia Zilei Poştei, pentru a participa la un moment cultural, în vatra ţinuturilor natale.

Întâi, doamna Veronica Oşorheianu, cu „Nunta ţărănească”, în compania pictorului naiv Valer Gălan, care ataşează volumului un număr de 16 desene ilustrative, invocând momente în desfăşurarea evenimentului nupţial la Leşu,

Frumoasa culegere de strigături, care se asociază diferitor momente ale ritului, contribuie la imortalizarea datinelor străbune. Iată una: „Mniresuică, struţ de flori/ Ie’ţ gându’di la fişiori/ Şi ţi-l pune la bărbat/ Dupăşe te-ai cununat!” Sau alta: „Supărat îi mnirile,/ Că la tăte porţile/ Să cântă drăguţăle!”

Despre acest volum, cercetătoarea şt. dr. Gabriela Mircea ne spune: „Tema (volumului nostru – n.n.) este (…) conectarea urechii noastre lăuntreice spre/ la glăsuirea spiritualităţii populare, care atinge ipotetic, absolutul eternităţii, al cosmosului, chiar dacă va fi obligat de globalizare să se retragă din cotidian, din istorie, într-un răstimp tot mai împuţinat”.

Şi, în final, poemele doamnei Raveca Vlaşin, în două volume, „Decareflecţii” şi „Dodecareflecţii”, construcţii originale, având şi elemente clasice, dar conţinând câte 10 sau 12 versuri. „Poeziile din acest volum se încadrează în noul curent glob-modern, ce vine după postmodernism. El reprezintă o întoarcere pe jumătate la poezia clasică” (Al. Florin Ţene – Poezia cu obrazul celălalt al lunii).

Poezia Ravecăi Vlaşin este o poezie rafinată, în care prelucrarea ideii duce la estomparea durităţilor, descoperind un suflet ales ce tinde spre lumină: „de voi culege strugurii din stele,/ Voi stoarce doar lumină din durere,/ Şi când durerea îmi va di stăpână,/ Mă voi ruga să mă prefac lumină (Aceste lucruri – Decareflecţii) Sau: „Seamăn mult cu rădăcina…/ Din strămoşi mă paşte vina,/ De-a fi, fără răzvrătire/ Marta biblică-n iubire” (Mă paşte vina).

Cu bine, dragi prieteni! Prin volumele voastre de proză sau versuri, mi-aţi umplut singurătatea cu bucuria gândurilor voastre. De aceea ţin să vă dăruiesc aceste două strofe din ultima mea carte intitulată „Rezonanţe acute”: „Azi, vin la voi cu tot ce am/ Când visul vreau să-l împlinesc;/ Mi-e dragă viaţa şi-o doresc,/ Părtaş la pământescul hram!/ Şi de-mi cresc aripi de nuntit/ Şi voi pleca la Dumnezeu,/ După ce datul s-a-mplinit/ Mă voi întoarce-n curcubeu!” (În curcubeu).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5