La Beclean, cunosc regulile de circulație, circul în siguranță!

Cunoașterea regulilor de circulație, dar și a conștientizării importanței respectării acestora salvează vieți! Elevi ai Şcolii Gimnaziale ,,Grigore Silași’’ Beclean și ai Colegiului Național „Petru Rareș” Beclean au participat în data de 22 septembrie 2022 la „Ziua Internațională fără mașini”.

            Zeci de elevi ai școlilor "Grigore Silași" și "Petru Rareș", din orașul Beclean au primit "permis de circulație în siguranță" de la polițiști, după ce au învățat teoretic și practic principalele reguli de circulație.

            Astfel, cei mici au învățat regulile pe care trebuie să le respecte atunci când sunt pietoni sau circulă cu mijloace de transport în comun, după care au pus în practică ceea ce au învățat, într-o călătorie cu autobuzul, împreună cu polițiști. De asemenea, copiii au răspuns unor chestionare cu întrebări referitoare la cele învățate.

            Tot astăzi, elevii Colegiului Național "Petru Rareș", cu vârste maimari de 14 ani, au repetat cu polițiștii de la rutieră regulile de circulație, au parcurs un traseu aplicativ pe bicicletă sau trotinetă, iar mai apoi au răspuns unor chestionare cu întrebări privind circulația cu bicicleta/trotineta. La final, pentru că și-au însușit regulile de circulație, elevii participanți au primit din partea polițiștilor "permis" de circulație în siguranță. La activități au participat polițiștii Serviciului Rutier, ai Poliției Orașului Beclean, cei ai Biroului Siguranță Școlară și Prevenire a Criminalității.

            Activitățile au fost desfășurate în cadrul proiectului de mobilitate urbană durabilă derulat de Primăria Beclean sub egida "Călătorește eco, călătorește sănătos!", iar elevii au primit din partea autorităților locale diverse materiale cu elemente reflectorizante care să-i facă vizibili în trafic cât și broșuri cu informații importante pentru siguranța lor.

            Proiectul „MIȘCARE FĂRĂ POLUARE!” –  „CĂLĂTOREȘTE ECO, CĂLĂTOREȘTE SĂNĂTOS!” este un proiect de tip smart mobility, o oportunitate de conștientizare în rândul comunității privind transportul ecologic. Transportul sustenabil este un concept mai larg, care se referă la impactul social, de mediu și de climă pe care acesta îl are asupra unei comunități. Ca urmare, comunitățile au dezvoltat soluții ecologice și proiecte de tip smart mobility iar mai multe orașe din România au accesat fonduri europene, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2021, pentru modernizarea transportului urban. Prin implicarea în activitățile acestui proiect cu toții, cadre didactice, elevi, părinți, membri ai comunității ne asumăm responsabilitatea de a utiliza mijloace de transport ecologice. Formarea şi exersarea unui comportament eco civic conştient şi responsabil și totodată dezvoltarea cooperării în mediul școlar și comunitatea locală. Se urmărește reducerea numărului de automobile și adoptarea unor mijloace de transport ecologice: mersul pe jos, mersul pe bicicletă, călătoria cu mujloace de transport nepoluante etc.

            Implicarea elevilor și a cadrelor didactice, precum și a părinţilor şi a comunităţii locale în realizarea activității de transport ecologic, precum și dezvoltarea capacităţii de informare şi de lucru în echipă în „Ziua Internațională fără mașini” a fost un real succes.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5