La APIA Beclean – “Campania dosarelor”

În cursul anului 2007, prin mâinile specialiştilor, 18 la număr, din cadrul APIA – Centrul Local Coldău – Beclean pe Someş – au trecut nu mai puţin de 8.167 de dosare. Aria de activitate a Centrului Beclean cuprinde, la ora actuală, alături de oraşul Beclean şi 14 comune, din zona Târlişua, Chiochiş, Şieu Odorhei, Chiuza etc. Până în urmă cu câteva luni, specialiştii centrului îşi desfăşurau activitatea în condiţii improprii, necorespunzătoare, nereuşind, de multe ori, să facă faţă volumului mare de lucrări şi să-i mulţumească pe fermierii care veneau aici spre a-şi rezolva chestiunile ce ţin de legile funciare. S-a lucrat la Centrul Fito din Coldău 2,8 ani, spaţii improprii, condiţii precare, ceea ce a făcut ca de multe ori şeful centrului, ing. Simion Sigheartău, să facă demersurile necesare, la Bucureşti ori la Bistriţa, pentru un spaţiu nou. Şi astfel, din toamna anului 2008 s-a găsit unul, în incinta SC “Avicomb” Prima SRL (patron Ionică Baba), în spaţiile fostului F

NC Beclean (în vecinătatea târgului de animale). Aici, specialiştii centrului au la dispoziţie camere corespunzătoare în aşa fel încât operativitatea lucrărilor, corectitudinea lor şi mai ales rezolvarea cererilor fermierilor să fie o prioritate. În cursul anului trecut au fost soluţionate, ne spunea şeful centrului, ing. Sigheartău, 6.947 dosare (mai puţine decât în 2007, fiindcă Şieu Măgheruş a trecut la Bistriţa). În prezent se finalizează dosarele de plată pe anul 2008, iar cele din 2007 se arhivează. Începând cu 1 martie până în 9 iunie se refac dosarele pentru anul în curs. În acest sens, fermierii vor fi înştiinţaţi în scris cu privire la data şi ora la care vor trebui să se prezinte la Centrul Beclean pentru acest lucru. Dispunând de condiţii bune, specialiştii acţionează în aşa fel încât cei care li se adresează, fermierii din cele 14 comune şi oraşul Beclean, să fie mulţumiţi de calitatea şi operativitatea cu care sunt soluţionate cererile lor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5