Jurnalul de la Lăpuşna al Melaniei Cuc

Melania Cuc a trecut prin filtrul sufletului ei, probând cu succes, toate speciile literare, de la poezie la roman, de la proză la tablete şotron, de la cărţi biografice la poeme în proză.

Acum, la Editura Nico, ne propune să o descoperim dintr-o altă ipostază, aceea a scriitorului care ţine un jurnal. În acest caz de o săptămână. “Jurnalul de la Lăpuşna” nu se vrea altceva decât un omagiu literar taberei de pictură de la celebrul castel, proiect iniţiat de directorul Culturii mureşene, scriitorul Nicolae Băciuţ. În prefaţă acesta spune că Melania Cuc cântă la mai multe instrumente odată. La Lăpuşna artista a pictat, a scris jurnal, a realizat emisiuni. Într-un cuvânt a fost harnică precum o albină, aşa cum o ştim cu toţii, exploatând fiecare frumuseţe din jurul ei. Emoţia poetică, forţa narativă, capacitatea de a surprinde detaliul semnificativ, apetenţa pentru culoare – în toate registrele ei, toate acestea sunt descoperite în acest mirific jurnal. Un jurnal precum cel de la Păltiniş, în care Melania Cuc este şi autor şi personaj, având trăirile artistului şi sufletul sensibil al lebedei rătăcite de pe asfaltul adaptării în sălbăticia codrilor.

Jurnalul debutează pe 21 iulie 2008, ora 7, când scriitorul personaj îşi face bagajul pentru tabăra de pictură. Un drum care va fi parcurs cu emoţii de adolescentă. Din alea care fac “ stomacul să tremure ca aripa unei molii”. O carte spectacol în care gongul a bătut. Tabăra este în Munţii Gurghiului, “în mijlocul codrilor cu cel mai bun lemn de rezonanţă, pe malul pârâului ce se prăvale sclipind de argint şi solzii păstrăvilor, regele Ferdinand a ctitorit

castelul de vânătoare, o reşedinţă ce face faţă cu brio şi azi

concurenţei arhitectonice, ţintind spre dorinţele unor veritabile

dinastii regale ori, doar limitându-se poate în a constitui încă

un vis al unei elite europene cu dare de mână şi gust rafinat

pentru a transpune la scara de 100 la sută o construcţie de acest

gen, în mijlocul sihăstriei române”. Aici este şi mănăstirea, pe care azi o păstoreşte cu vrednicie tânărul părinte Arsenie.Un colţ magnific în care sufletul îşi reincarcă energiile pentru lupta întru credinţa străbunilor. Lăpuşna polarizează energiile creatoare, le

pune la lucru, le îndeamnă să transceandă clipa de faţă, reinventează creaţia departe de forfota cotidianului. Aici vine şi Melania cu al ei bagaj de talente şi face ca totul să strălucească în jurul ei.

Scriitoarea are inspiraţia de a scrie cu lux de amănunte despre fiecare trăire, despre albastru de Lăpuşna, despre cerul aruncat ca o petală de iris peste castelul de vânătoare, despre ceaţa iluzorie şi

trandafirie. Organizatorul principal, Nicoale Băciut, este văzut euforic, emoţionat “deşi nu ar recunoaşte nici să-l pici cu ceară”. Pasaje întregi abundă de lirismul poeziei: “Munţilor, pe locul unde, dacă Dumnezeu însuşi ar coborî să ne ajute să ieşim teferi din maşina asta, care şi-a făcut datoria aduncându-ne întregi până aici, nu mi s-ar părea o minune. Totul e taină”.

Tabăra iconarilor este pitorească, cu sclipiri divine, ferestrele căpătând chipuri de sfinţi. O idée ce a pornit tocmai de la Melania, icoana pe fereastra stămoşilor. Descoperim poveşti extraordinare, cum este cea a ,,lânei de aur”. Considerându-se un călăreţ singuratic, Melania Cuc scapă de acest şablon în momentul în care lucrul în echipă se dovedeşte productive şi plăcut. Se fac planuri de concepţie artistică, fomă şi culoare. Se aleg modelele, ştimele unor iconae vechi de când lumea. Se schimbă idei şi ,,secrete” profesionale. Marcel Naste şi Călin Bogătean sunt doi dintre tinerii hărăziţi cu talent şi care au şi o pregătire serioasă în domeniul artei. O tabără bine promovată, prin jurnaliştii care prin cu ochiul magic al camerei momente ale creaţiei. Apoi sunt descoperite energiile dătă+toare de viaţă: ouă de şarpe! “Mari cât buricul degetului şi acoperite cu pieliţă gălbuie şi vag transparentă”.

Apoi misterul, întunericul, umbre groteşti ca de monştri fără dimensiune se lungesc şi se lăţesc, se amestecă unele în altele ăşi fac apariţia în ceas de seară. În cămăruţa odihnei o pasăre de noapte sparge geamul cu un ţipăt sfidător. “Mi se face pielea de găină pe braţe şi simt mai acut lenjeria de pat, ca pe o sugativă îmbibată, stoarsă şi…rece”, spune scriitoarea. Apoi o nouă zi, cu soare puternic, cu greieri tăcuţi şi privighetori în pridvor. Moment de pictură. Apoi ploaia care tropăie cu botine lichide pe creasta cabanei. Întuneric, lumină, current electric, miez de noapte. Apoi momente horror, care acum par comice, cu traseul prin palat, acolo unde colţii ursului împăiat rânjesc prin pâcla dimineţii, iar soţii Ceauşescu făceau altă dată dragoste.

Apoi euforia întâlnirii cu artista Sorina Bloj, cu scriitorii Vasile Muste din Sighet şi Romeo Soare din Tg. Mureş. Constatăm că jurnalul se opreşte în momentul în care actul creaţiei-icoana în stil Nicula, este desăvârşit. Cartea este ilustrată şi cu câteva din lucrările artiştilor, pentru a ne bucura şi noi de acestea. În jurnalul Melaniei la castelul de vânătoare, trecutul cu prezentul îşi dau

mâna paşnic. O iubire pentru artă, ce este descrisă cu sufletul celui care trăieşte la maxim fiecare detaliu. Întru bucuria celor care iubesc scrisul, pictura, arta…