Judecătorul Ovidiu Puţura, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat. Vezi stenograme ale discuţiilor!

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat, astăzi, printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti. Decizia poate fi contestată la instanţa supremă, anunţă Mediafax. Ovidiu Puţura fusese reţinut pentru 24 ore, fiindu-i aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile..

"În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul Puțura Ovidiu i-a promis suspectei Iacob Corina, judecător la Tribunalul Bistriţa – Secţia civilă, că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea, de către o persoană din familia judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia. În schimbul intervenţiei primise, inculpatul Puțura Ovidiu i-a solicitat judecătoarei Iacob Corina să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția sa era reclamant recurent.
În perioada 2013 – 2014, inculpatul Puțura Ovidiu a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în suportarea cheltuielilor aferente unor partide de vânătoare, suportarea cheltuielilor aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile", se arată în comunicatul DNA..

Potrivit sursei citate, în aceeaşi cauză se efectuează acte de urmărire penală faţă de suspecta IACOB CORINA, judecător la Tribunalul Bistriţa – Secţia civilă, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
"Suspectei IACOB CORINA i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv efectuarea urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se mai arată în comunicat.

***
Sursa: Agerpres
Fostul secretar de stat Ovidiu Puțura a amenințat că va bate o judecătoare și o va lovi cu mașina, pe motiv că aceasta ar intenționa să pronunțe o hotărâre nefavorabilă într-o cauză în care era interesat, potrivit interceptărilor din referatul procurorilor DNA cu propunerea de arestare preventivă a acestuia.

Amenințările au fost proferate în timpul unei discuți pe care inculpatul a avut-o cu o altă judecătoare, Corina Iacob, suspectă în dosar, care îi spunea că nu crede că poate convinge măcar o colegă de complet să dea o soluție dorită de Puțura într-un dosar civil în care era parte soția acestuia.

"Puțura Ovidiu: Și ce, mă, de nu îi dau doi pumni în gură în tribunal de îi rup picioarele, o calc cu mașina... deci nu am mai auzit treburi din astea...

Corina Iacob: Auzi... să nu cumva să vorbești ceva că știi de la mine... că una, că alta...
P.O.: Nu, îți dai seama că am... mi-o zis Alina că...
(...)
P.O.: Deci, oricum lucrurile sunt foarte simple.
C.I.: Ți-ai făcut cerere de strămutare?
P.O.: Nu... Nici nu o fac. O calc cu mașina după aia și gătăm...
C.I.: Măi în ce situație mă pui...
P.O.: Stai liniștită, deci nu că o calc eu, îi pun pe doi din ăștia cu...
C.I.: Ce faci?
P.O.: Îi pun pe doi, o calcă cu mașină, stai liniștită, o vezi în spital cu picioarele rupte. N-are rost, nu mă mai stresez, simplu. O calcă ăștia.
C.I.: Te rog frumos... și eu ce să fac acum...
P.O.: Să te uiți în dosar și să faci cum îi... ce rezultă din dosar.
C.I.: Să fac opinie separată?
P.O.: Da. Păi, tu vezi ce rezultă din dosar, apăi lucrurile sunt foarte clare. Socrul meu o cumpărat acest teren cred că în anul 1990 și ceva, nu mai țin minte exact, înainte de 2000 oricum. Socrul voia să își vândă casa din Beclean și să se mute în Bistrița, pentru că fetele erau în Bistrița... după ce să stea în Beclean. Asta-i adevărat că eu l-am îndrumat: "Mă, de ce nu te duci să cumperi un teren — că atunci nu aveau valoare terenurile, nu avea bani, știi — cumpără un teren, du-te la o licitație, cumpără un teren". El și l-a ales, ăsta e, OK. Mi l-a arătat și mie, uite-l. Bineînțeles că pe mine nu m-a interesat, nu m-am dus pe acolo. Dar nu are importanță asta. El a fost proprietar".

În opinia procurorilor, atitudinea lui Ovidiu Puțura constituie un argument puternic în sensul că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Despre același dosar s-a discutat și în noiembrie 2014, când Puțura s-a întâlnit cu judecătoarea Corina Iacob în incinta restaurantului unui hotel din București. Inculpatul era nemulțumit de soluția dată de instanța de fond și insista pentru admiterea recursului formulat de soția sa, Alina Ofelia Puțura.

"Corina Iancu: Acum, vis-a-vis de... ți-ai făcut cerere de strămutare?
Puțura Ovidiu: Nu mi-am făcut...
C.I.: Ascultă-mă!
P.O.: Da. Da' eu vreau să te întreb: tu te-ai uitat prin dosar, ca idee așa?
C.I.: Stai să îți spun cum stau lucrurile!
P.O.: Da, i-a zi cum stau lucrurile. Alina mi-a povestit un pic, dar era foarte emoționată că... zicea nu se poate, că nu știu ce...
C.I.: Doamne, ce... Zic Ildi ce îi de făcut? Nu știu, pe mine nu mă interesează, așa și așa... Păi tu: Nu zice chiar așa. Gândește-te că poate îți vine Ovidiu încă o dată președinte la Tribunal... Mie?... Îi rea, îi și nebună, îi egoistă, îi complexată... îi nu știu ce să spun, deci are în ea o răutate care îi vine... origine, nu un țăran, un țăran de vază... din origini, din felul cum arată, cum se comportă, are impresia că toată lumea râde pe la spate ei... nu se mai oprește, știi cum face... merge, merge... Și atunci zic: Tu, hai să găsim o soluție să putem... că eu... Gândește-te în ce situație mă pui. Că niciodată nu am pronunțat în majoritate și cu opinie separată.
(...)
C.I.: Bun. Și dacă ajung la o concluzie diferită de a ei...
P.O.: Da.
C.I.: Să fac opinie separată?
P.O.: Da. Poți să faci liniștită opinie separată și poate să facă și Camelia, că oricum îi spun și ei. Deci asta este foarte grav. Da oricum îi cad geamurile la asta...
(...)
P.O.: Da? Deci ea trebuie să... ea deci nu... ți-am spus și ție și asta nici nu se pune problema... deci Camelia nu dă decât soluția care trebuie din dosar. Nimic. Nu am nevoie de nici un ajutor de la nimeni, că nu vreau ajutoare.
C.I.: Și atunci cum coexistai acolo cu ea?
P.O.: Cu cine?
C.I.: Vicepreședinte de Tribunal?
P.O.: Lasă că mă ocup eu de asta, stai liniștită. Oricum mă ocup de ea, proasta dracului, tâmpita... știi?
C.I.: Dacă obțin casare cu... de rejudecare să se verifice posesia, treburi socoteli și așa mai departe, îi bine?
P.O.: OK. Să verifice, ți-am zis. Pentru mine este bine oricum".

Potrivit procurorilor DNA, în schimbul sprijinului acordat, Ovidiu Puțura și soția sa i-au oferit judecătoarei Corina Iancu cadouri pentru fiul acesteia. În plus, inculpatul a lăsat să se înțeleagă că va face demersuri pentru ca fiul judecătoarei să promoveze în 2015, prin fraudare, concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar, pe care îl picase anterior.

"Corina Iancu: Că lucrurile astea nu se fac pe bani, ci se fac prin influența majoră... trebuie să ai influență extraordinar de mare la un președinte al camerei, indiferent pe unde o fi... și atunci, dacă ajungi la acel președinte și el spune 'Da, o fac',... că o faci pentru o chestie de prietenie, pe ...

Puțura Ovidiu: Da, da, pe obligație...
(...)
P.O.: Mă, eu îți spun un lucru, deci scot acesta... acesta, omul acesta, el ne va spune domnule acolo și mergem la anu' unde trebuie din timp și când omul spune exact unde trebuie mers, na, gata, acesta... mai ales că acum că se mai schimbă primul ministru poate iar mă duc înapoi unde am fost și atunci iar am... știi, că știi cum sunt ăștia... ăștia cât ești tare și acesta... dacă vede că nu știu ce... domnule...
C.I.: Lucrurile astea trebuie știute din timp. Pentru că acum am aflat că...
P.O.: Asta e. Ne pregătim pentru anul viitor.
C.I.: Cineva s-a interesat unde se mai poate merge. Și s-ar mai putea interveni într-un singur loc, în prealabil cu ... Na, acum spune-mi tu cum facem.
P.O.: Deci, facem așa. Sunt două chestiuni, acum într-o lună știm cred că... Până în decembrie știu și eu asta, dacă eu sunt acolo, nu ne mai ducem, că rezolv eu. ... Dacă nu știm asta, atunci îi spun așa domnule, să ne spună unde îs... Și asta-i viața.
C.I.: Nu trebuie Cluj.
PO: Nu, am înțeles. Știu, evident că nu
(...)
C.I.: Dacă se întâmplă, să avem de unde pleca... o poți face tu fără nici un fel de probleme?
P.O.: Da, sigur, corect.
C.I.: Și dacă nu, o facem în alt mod.
P.O.: Și dacă nu, o facem pe alt traseu.
C.I.: Pe alt traseu.
P.O: Oricum știm traseul bine... da' nu-i problemă... și ăsta...
C.I.: Nu e exclus...
P.O.: Păi nu... vedem ... că nu se vor stabili, ne spune exact cum... ai înțeles? Că ăla ne spune: acolo să mergeți... mereți mă acolo... și merem de la început.
C.I: Și ajungem acolo...
P.O.: Da, unde ne zice el... ori în secuime, ori Moldova, nu contează unde. Că după un an, doi... venim".

Comentarii

28/01/15 00:23
Aurel

POVEȘTI ADEVĂRATE cu
Judecătoarea CORINA IACOB – hărțuitoarea gravidelor din sala de judecată şi
ILDIKO SIMIONESCU – judecătoarea „indubitabil” (cuvântul magic care înlocuiește orice probă)
Cele două femei cu robe (este mai corect așa) m-au păgubit într-un proces civil cu 8000 de euro, în favoarea părții adverse, aceasta fiind diferența dintre soluția primei instanțe și soluția dată de ele, fără nicio probă suplimentară față de judecătorie. La această pagubă se adaugă circa 4000 de euro, taxe, expertize, deplasări etc. ocazionate de procesul lăbărțat pe parcursul a 3 ani de zile. Toate în favoarea pârâtei din dosar, adică vecina de peste drum a Corinei Iacob. La câteva luni după mizerabila soluție, protejata Corinei Iacob și a colegei sale de amvon, Ildiko, este angajată ca și economist la Tribunalul Bistrița-Năsăud, adică au devenit colege și presupun că își beau cafeaua de dimineață şi ceaiul de la ora 5 împreună. Nu se făcea ca prietenia celor trei să se oprească odată cu finalizarea procesului.
Cum au judecat aceste două femei speța este greu de imaginat pentru cine n-a avut măcar un proces în instanță. În ofensiva celor două judecătoare pentru diferența de 8000 de euro transferate la vecina de peste drum a Corinei, nicio mârlănie și niciun abuz n-a fost prea mult.
Judecătoarea Iacob mi-a supus singura martoră unor suplicii fizice și psihice de neînchipuit (în total circa 4 ore și jumătate), cu riscul ca martora să nască în sala de judecată, sau pe gresia din fața ușii, pentru că îndrăznea să spună adevăruri care nu erau în favoarea celor 8000 de euro pe care vecina Corinei Iacob trebuia să-i câștige, iar eu să-i pierd. Cele două judecătoare au fost informate în scris, cu o lună înainte de audiere, că martora a rămas însărcinată abia după 17 ani de căsnicie și a renunțat la serviciu ca să nu piardă sarcina.
Abuzurile, ilegalitățile și mizeriile fetide ale celor două judecătoare s-au ținut lanț pe tot parcursul procesului, culminând cu soluția abjectă pe care au dat-o la final. Corina și Ildiko n-au ezitat să ignore infracțiunile părții adverse developate în timpul procesului (fals intelectual și uz de fals, mărturie mincinoasă înfăptuită chiar în sala de judecată, intimidarea martorilor etc.), să-mi bage pumnul cu gură tot timpul amenințându-mă cu amenzi, să ignore probe, să mintă chiar în motivarea soluției, inventând lucruri care nu s-au întâmplat, nu erau consemnate nicăieri, nu s-au rostit și nu s-au discutat niciodată în timpul procesului. Evident că, minciunile debitate cu nerușinare de Corina și Ildiko aveau o singură menire: câștigarea luptei cu cei 8000 de euro.
Între un document autentificat de notar și o hârtie scrisă de mână de protejata celor două femei în robe, Corina și Ildiko au ales hârtiuțele mâzgălite de actuala lor colegă de cafea și…uite așa…dintr-o contribuție de 2200 de euro la o investiție imobiliară a ieșit una de 20.000 de euro. Să mai spună cineva că poveștile cu Făt-Frumos care creștea într-o zi câți alți în 10, nu sunt adevărate.
Cele două judecătoare au selectat din probatoriu numai ce au dorit ele. Dacă se întâmpla să dea cu virgulă, Ildiko Simionescu scria negru pe alb, fără nicio rușine și fără mustrări de conștiință: INDUBITABIl a fost așa. Fără nicio trimitere nicăieri pentru că nu avea unde și la ce. 1900 de EURO achitați de subsemnatul la BCR pentru achiziția unui imobil (cu chitanțe ștampilate de bancă, semnate, necontestate de nimeni), nu au fost luați în considerare de Corina Iacob și Ildiko Simionescu. Chitanțele vecinei DA. Fără nicio explicație. Corina și Ildiko consemnau în declarațiile martorilor doar ce le convenea lor, adică ce era în favoarea colegei de cafea și a celor 8000 de euro. Ba chiar denaturau spusele martorilor atunci când nu dădea bine; în fața martorului, a mea și a întregii săli. Când protestam, invariabila replică a Corinei nu întârzia să apară: „judecătorul hotărăște“ și îmi arăta mustăcind codul de amenzi. Un fel de…eu sunt legea aici.
Veți spune, de ce n-ai făcut, de ce n-ai dres, de ce n-ai reclamat?!? Am să vă răspund că am făcut, dar nu s-a dres nimic. La acuzații concrete și dovedite, Curtea de Apel Cluj mi-a dat definiții din tratatele lui Deleanu, CSM mi-a dat definiții din Constituție, sugerând că judecătorii sunt un fel de cristoşi scoborâtori din ceruri, președintele tribunalului zice că nu se bagă. O știți pe aia cu independența. Cei mai mulți judecători uită să spună însă că ei vor independență totală față de lege, nu față de alte puteri din stat.
Ce știau cele două șmechere în robe, Corina și Ildi? Știau că la Curtea de Apel trebuie să ai motive de nelegalitate și nu de netemeinicie ca să te ia cineva în seamă. Adică … toate cele scrise mai sus și multe altele rămân așa. Vivat justiţia à la Corina&Ildiko!
Detalii pe: http://www.euroavocatura.ro/institutii/7/Tribunalul_Bistrita-Nasaud
facebooK: Aurel Marin - Bistrita

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5