Jandarmii montani au ajutat un ilvean rănit

Duminică, jandarmii montani din Piatra Fântânele aflaţi într-o acţiune de patrulare între localităţile Piatra Fântânele şi Lunca Ilvei în zona numită „Opcioare”, au observat un bărbat întins în mijlocul drumului, în spatele unui atelaj hipo, tras de un cal. Bărbatul acuza dureri puternice la piciorul drept, ca urmare jandarmii montani i-au acordat celui în cauză primul ajutor, curăţându-i şi bandajându-i rana deschisă de la tibia membrului inferior drept. De asemenea jandarmii montani i-au curăţat bărbatului şi rana de la mâna dreaptă, imobilizându-i în acelaşi timp piciorul rănit. Conform spuselor bărbatului în cauză, acesta a căzut din căruţă în timp ce se deplasa spre Lunca Ilvei, iar roata din partea stânga – spate a atelajului i-a trecut peste picior.

Vasile Petru C. în vârstă de 33 de ani, a refuzat intervenţia Serviciului de Ambulanţă, ca urmare a fost condus acasă, urmând ca în cel mai scurt timp să se deplaseze la Spitalul Judeţean Bistriţa Năsăud pentru investigaţii ulterioare de specialitate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5