Jandarmii, la numărat caprele negre
Joi, 10/16/2008 - 10:33
Ieri, jandarmii montani au fost angrenaţi încă de la ora 5.00 dimineaţa în acţiunea de numărare a caprelor negre care se efectuează în Munţii Rodnei. Pe parcursul zilei, până la ora 18.00, reprezentanţii Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei a desfăşoarat acţiunea de numărare şi inventariere a exemplarelor de capră neagră din zonă. Unui număr de 5 jandarmi le-a revinit sarcina de a ţine turiştii şi curioşii la distanţă pentru ca acţiunea să fie realizată în condiţii optime. Astfel sunt parcurse anumite trasee de către oamenii legii tocmai pentru ca cei care s-au aflat pe munte să nu pericliteze desfăşurarea operaţiunii.
Citiţi şi:
- 118 capre negre în Munţii Rodnei, la evaluarea de primăvară
- Doar 117 capre negre, observate în fondurile cinegetice din Munţii Rodnei
- Monografia caprei negre din Parcul Național Munții Rodnei
- 126 de capre negre, observate în Parcul Naţional Munţii Rodnei
- ”Poteca caprei negre din Rezervația Biosferei Munții Rodnei”, proiect „marca” Asociația Eco-Rodna
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” vă invită, marţi 14...
Comentarii
Rus Augustin -
Lun, 21:52
STIMATE DOMNULE PROFESOR,
Universul satului ascunde atâtea reverii că parcă nu îți ajunge o...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 14:10
Acum se poate și invers: să-mi șflu caracterul, firea, temperamentul, aautoapreciindu-mi scrisul....
Cititori -
Lun, 14:05
Voi vreți să ne supunem papalitații; noi vrem să ascultăm de Hristos.
Mihai Gheorghiu - ziarul Lumea Romaneasca - SUA -
Lun, 06:21
Bună ziua,
Vă rog să mă ajutaţi să reintru în legătură cu dl. Dan Popescu. Ne-am cunoscut în...
Maxim Morariu -
Lun, 05:10
Hristos a înviat! Va multumesc din suflet! Gânduri bune și îmbrățișări de dincolo de balta!
Aniversări
Urări de bine și fericire, în zi de naştere, îi transmitem dnei profesor Gabriela Pascal, director la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean.
În această zi remarcabilă pentru dumneavoastră, domnule primar Vasile Vermeș de la Galații Bistriței, vă adresăm cele mai sincere urări de bine,...
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii, realizări profesionale și împliniri personale, îi transmitem, în ceas aniversar, prof.
Adaugă comentariu nou