Dureroasa realitate vãzutã de Petruţ Raimond

„Iubite Doamne,fã-mã prost!”

Iatã un vers ce se regãseste într-un slagãr al unui arhicunoscut cantautor român,Victor Socaciu.Te înfioarã cât adevãr ascunde acest stih!Ce macabrã dorinţã s-a salãsluit în creierasul unor semeni ai nostri!

Iar cum cei micuţi asimilieazã tot ceea ce reiese din al nostru comportament, ei se prevaleazã de faptul cã, inclusiv în postura de elevi,sunt datori sã imite-maimuţãreste-conduita familialã,civicã si profesionalã a aduţilor.

Drept pentru care,sub neîncetatul asediu al inepţiei,elevul îsi pierde genuinele instincte morale si devine brusc o disonantã copie a mârlãnismului , mârlãnism mult prea fecund în spaţiul pe care îl numim încã România.

Si cum nu s-ar manifesta astfel,dacã un dascãl care îsi cere drepturile salarile ce i se cuvin de drept este acuzat de subminarea economiei naţionale,dacã parinţii au mai mari drepturi în instituţiile de învaţãmânt decât profesorii,dacã elevii sunt,chipurile, stresaţi,supusi riscului unor afecţiuni psihice grave atunci când un cadru didactic ridicã tonul pentru a se face auzit în hãrmãlaia pe care precucernicii elevi o provoacã?!

Culmea,dascãlul nu are motive sa fie stresat!El e, bine mersi!, la cheremul celui ce se pretinde elev,el poate fi hulit,batjocorit si intimidat pentru cã asa vrea ţâncul al cãrui singur scop în viaţã este acela de a deveni un idiot,dar un idiot cu bani. Iar în spijinul nãzuinţei sale mãreţe vin conturile tatei(sau ale mamei,dupã caz).

Cunosc,personal,cadre didactice ce au plãtit amenzi grase pentru simplul motiv cã „au molestat psihic” minusculul cerebel al plodului plin de bani,de ifose si-inevitabil-prostie.Unele astfel de specimene nu au avut bani,dar prostie cât cuprinde!

De aemenea ,stiu un elev din „ilustra” mea carierã de profesor, o „personalitate”, care ,pentru a-mi demonstra cã si adjectivul „verde” este,de fapt , substantiv(atât a reţinut în clasã,la cursuri,cã substantivul este numãrabil),mi-a rãspuns nonsalant: „Verde este substantiv pentru cã se poate numãra: un verde ,doi verzi.” A vrut ,probabil, sã-mi demonstreze cã, în zilele noastre, dacã vrei sã numeri,numeri si cã puţin conteazã dacã acest lucru corespunde unor norme,fie ele si gramaticale.Acum este student la drept(!!!)(desi este sofer pe camion, de meserie)!!Îmi explica,într-una din zile, foarte revoltat cã „ni se cere chiar si limba englezã la noi la drept,dar nu conteazã,mergi la sfârsit de an,dai ceva, si am si eu o hârtie,sã le arãt cã nu sunt asa prost!”Ba,dragul meu,esti!Hârtia nu o sã-ţi ţinã loc niciodatã (dupã cum vezi,niciodata se scrie legat) de cap.Din nefericire pentru tine.

Este la fel de adevãrat cã si un caz în care persoana aflatã la catedrã face abuz de poziţia deţinutã este regretabil si de neacceptat.Sunt însã situaţii singulare,determinate de factori obiectivi si subiectivi(iar de cele mai multe ori reacţia -repet-regretabilã este determinatã tot de efervescenţa „puberului-vedetã”). Dar atitudinea sfidãtoare,totalmente deplasatã a pustilor cu aere de mafioţi sicilieni tinde sã aibã caracter de generalitate în instituţiile de învãţãmânt din România.

Majoritatea dascãlilor au în spate studii universitare si postuniversitare,materiale de specialitate publicate,ani de vechime,experienţã,iar dacã domiile lor nu poseda o vestimentaţie de ultimã orã,este pentru cã si-au dedicat viaţa elevilor si pentru ca tu,idiotule plin de bani(ai pãrinţilor,desigur) sã stii cã Eminescu este cel mai mare poet român,un reper în cultura naţionalã si mondialã,nu un fost pilot de curse,nici nu a fost transferat pentru o sumã exorbitantã la AC Milan!

Sunt bucuros cã am trãit vremurile în care raportul profesor-elev se baza pe bun simţ,demnitate si respect.Nu este vorba de o neofobie de care as suferi,ci de o reacţie fireascã în faţa acestei inechitabile stãri de fapt.

Mã rog,Ţie,Doamne,nu îmi lua dramul de înţelepciune pe care îl mai am,fãcându-mã sã îmi doresc a fi prost,dar cu bani!Pentru cã nu vreau o diplomã de prost(desi cei care au „amabilitatea” de a ţi-o elibera existã cu sutele),ci un înscris din care sã reiasã cã sunt om.Îmi este suficient.

Mã îngrozeste ideea cã astãzi a fi prost nu înseamnã a fi un nefericit rezultat al încrucisãrii genelor,ci este un ideal,numai asa putând sã te transfomi într-un veritabil „jmecher”(este modul „delicat” în care pronunţã asa-zisii smecheri)!

Ai grijã de noi ,Doamne, si restabileste pe cât posibil adevãratele valori la locul pe care l-au ocupat secole la rând!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5