Ion Horea, premiul de excelenţă la festivalul „George Coşbuc”

Festivalul Naţional de Poezie ,, George Coşbuc” , ajuns la ediţia a XXV – a, şi-a desemnat ieri câştigătorii. Juriul având ca preşedinte pe Petru Poantă şi membri pe Ion Moise, Al. C. Miloş, Eugeniu Nistor, Olimpiu Nuşfelean, Ion Mureşan şi Virgil Raţiu a hotărât ca la secţiunea volume publicate, Premiul de excelenţă ,, George Coşbuc” să-I fie înmânat lui Ion Horea, pentru volumul BĂTAIA CU AUR, Editura Ardealul , Târgu- Mureş, 2009. Premiul ,, George Coşbuc” şi al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud a mers la Arcadie Opaiţ, din Cernăuţi – Ucraina, pentru volumul UNU ŞI PLURALUL , Editura Zaloti, Cernăuţi, 2009, Premiul ,,George Coşbuc”, al Reprezentanţei Bistriţa a Filialei Cluj – USR şi al ,,Revistei Ilustrate” pentru Daniel Săuca, din Zalău, pentru volumul CARTIERUL VESTIC AL IADULUI, Editura Eikon, Cluj, 2009, Premiul ,, George Coşbuc” şi al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Bistriţa-Năsăud şi al revistei ,,Mişcarea Literară” a mers la Vasile Dâncu, din Runcu Salvei Bistriţa-Năsăud, din Runcu – Salvei, pentru volumul SLOVE RURALE, Editura Eikon, Cluj, 2009, iar Premiul ,,George Coşbuc” şi al Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud la Cosmin Perţa, din Bucureşti pentru volumul BÂTRÂNUL- O DIVINĂ COMEDIE, Editura Charmides, Bistriţa, 2009. Premiile speciale au mers la Ana Dragu, din Bistriţa, pentru volumul PĂPUŞA DE CEARĂ, Editura Charmides, Bistriţa, 2008, Ioan Muşlea,din Cluj- Napoca, pentru volumul ÎN CĂTRE PIERDERE, Editura Eikon, Cluj, 2009 şi Ofelia Prodan, din Bucureşti, pentru volumul RULETA CU NEBUN, Editura Vinea, Bucureşti, 2008. Dan Mureşan, din Prundu- Bârgăului, Bistriţa-Năsăud, pentru volumul DESCULŢ PE DRUMURI, Editura Grinta, Cluj, 2009 şi Ovidiu Pojar, din Bistriţa, pentru volumul UN ALT ANOTIMP, Editura, Dacia, Cluj,2008, au primit premiul pentru debut. La Secţiunea manuscrise Lenuţa Dolinschi ( Arbore, jud Suceava) a primit pemiul revistei ,,Târnava” , Târgu –Mureş şi Adrian Diniş ( Bucureşti ) – premiul revistei ,,Verso” , Cluj. Festivitatea de premiere a laureaţilor s-a derulat la Casa de Cultură a Sindicatelor fiind urmată de lansarea revistei „Mişcarea Literară”, nr. 2/2009 şi recitalul susţinut de laureaţii festivalului. Pentru invitaţii la festival directorul Alexandru Câţcăuan a gândit şi un spectacol muzical-coregrafic susţinut de corala „Andrei Mureşanu”, dirijor Cornel Pop, Ansanblul folcloric „Codrişorul”, coregraf Traian Simionca şi grupul satiric „Ridendo”. Colocviile au fost organizate de Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, consiliul Judeţean prin Centrul Judeţean pentru Cultură, Biblioteca Judeţeană, USR-Târgu Mureş, Cenaclul Literar „George Coşbuc” şi revista „Mişcarea Literară”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5