“Coşbuc” de avarii

Premiile Festivalului Naţional de Poezie ,, George Coşbuc”, ajuns la ediţia a XXV-a, au fost înmânate de preşedinte juriului, Petru Poantă, secondat din sală de membri Ion Moise, Al. C. Miloş, Eugeniu Nistor, Olimpiu Nuşfelean, Ion Mureşan şi Virgil Raţiu. Premiile s-au acordat după discursul directorului Casei de Cultură a Sindicatelor, Alexandru Câţcăuan, prin care taxa neimplicarea instituţiilor administrative aşa cum trebuie în promovarea acţiunii. Printre cei care au urcat pe scenă să-şi ridice premiile înmânate de Petru Poantă, Ioan Pintea-şef Serviciu Centrul Judeţean pentru Cultură, Olimpiu Nuşfelean, director “Mişcarea Literară”, îi amintim Arcadie Opaiţ, din Cernăuţi - Ucraina, pentru volumul UNU ŞI PLURALUL , Editura Zaloti, Cernăuţi, 2009, care a impresionat sala, Daniel Săuca, din Zalău, pentru volumul CARTIERUL VESTIC AL IADULUI, Editura Eikon, Cluj, 2009, Vasile Dâncu, din Runcu Salvei Bistriţa-Năsăud, din Runcu - Salvei, pentru volumul SLOVE RURALE, Editura Eikon, Cluj, 2009 şi Ovidiu Pojar, din Bistriţa, pentru volumul UN ALT ANOTIMP, Editura, Dacia, Cluj,2008. Din păcate, din cauza freneziei lui Bachus, nemaipunând la calcul cuvintele “pornografice”, o parte din mai marii “poeţi” au uitat unde se află şi au părăsit sala înainte de a viziona spectacolul muzical-coregrafic gândit de directorul Alexandru Câţcăuan şi susţinut de cantautorul Florin Săsărman, Ansanblul folcloric „Codrişorul”, coregraf Traian Simionca, cu un inedit recital semnat de Cornelia Ardelean Archiudean şi Lenuţa Purja, precum şi de Ionel Dejan şi Nelu Cucură. Nou renăscutul grup satiric „Ridendo”, coordonat de Emil Teodorescu, s-a prezentat extraordinar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5